primul discurs prezidențial din ultimii 10 ani!

Nu l-am votat! Pentru că n-am crezut că este varianta cea mai bună pentru România. Și, sincer, vor trebui să se-ntâmple muuulte lucruri pentru a-mi schimba opinia. Dar, pentru că sunt un om rațional, n-am cum să nu remarc public: discursul lui Iohannis la 100 de zile de la preluarea mandatului a fost unul prezidențial! Așa cum România n-a mai auzit de la Cotroceni în ultimii 10 ani! Sigur, distanța de la vorbe la fapte e mare și, dată fiind experiența din ultimul sfert de secol, s-ar putea să nici nu fie parcursă. Dar schimbarea față de stilul imund al înaintașului său este extrem de binevenită!

Deloc surprinzător este faptul că asta nu convine niciun pic foștilor propagandiști ai lui băsescu, camuflați acum în lideri de opinie ai celor ce ”și-au luat țara înapoi”. Care, mai ales în ultimele zile, l-au tot certat sau, în cazul în care talentul scriitoricesc le permitea, l-au luat peste picior pe Iohannis pentru că se comportă precum… Iohannis. După ce s-au angajat cu trup, suflet și multe tehnici de manipulare pentru a convinge românimea să-l voteze, ca să nu ajungă comuniștii la putere, acum par revoltați că acesta, aparent, se ține de cuvânt, cel puțin în ceea ce privește atitudinea diferită față de clasa politică, scandalul permanent și treburile justiției. Brusc, și-l doresc vocal, băgăreț, cârcotaș, isteric, eventual apărând toată ziua la televizor și certându-i pe toți cei care nu fac ce nu le convine lor, atunci când vor ei.

N-aș vrea să analizez prea mult cuvântarea prezidențială și nici răspunsurile date întrebărilor jurnaliștilor. Întrebări care, poate sunt subiectiv, au părut mult mai puțin idioate decât atunci când încercau să țină pasul cu circul pe care-l făcea fostul locatar de la Cotroceni în fața drapelului. A comunicat bine și, în majoritatea timpului, la obiect. A părut mult mai degajat decât mi-l aminteam din campania electorală. S-a ferit să cadă în capcane, neatacând vehement guvernul, parlamentul, ANAF-ul, Rusia, așa cum și-ar fi dorit nostalgicii regimului care se zvârcolește încă între Scroviștea și arestul poliției. Dar criticile lui, mult mai subtile și mai conforme funcției și rolului său decât diatribele hăhăite ale predecesorului, au transmis mesajele potrivite către toți cei țintiți. Mai puțin confuzia repetată între DNA și ”justiție”.

Dacă va renunța și la ideea repetată obsesiv până acum, cu ”guvernul lui”, și nu-și va folosi influența și puterea pentru a ajuta PNL-ul să dărâme actualul executiv, și dacă va continua să-și îndeplinească prerogativele, fără să-și permită libertăți de interpretare și acțiuni neconforme cu statutul său, ”ficusul” acesta, așa cum l-a numit unul din cei pomeniți mai sus, are șanse să contribuie la schimbarea atât de necesară la nivelul instituțiilor statului și a raporturilor dintre ele.

PS. Sper că nu-și imaginează nimeni că am devenit peste noapte simpatizantul lui Iohannis! Ca specialist În comunicare, am analizat forma. N-aș vrea să fiți dezamăgiți când îl voi critica pentru lipsa fondului :)

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to ildiko Cancel reply


    1. Ca de obicei, analiza este pertinenta . Comentariile insa (nu doar ale “CELUILANT”) ,arata ca mai avem mult pana sa ne obisnuim cu normalitatea . Au mai incercat niste nemti sa ne “normalizeze” si chiar au reusit in parte , aducand in perioada interbelica Tara la cel mai bun standard al ei . Au venit insa comunistii si , impreuna cu urmasii lor , au reusit sa ne aduca … aici unde suntem . Si de unde , din pacate , nu vom iesi in graba, fiind distrusa materia prima (categoria umana … )

    2. Radu Herjeu, mi-a placut analizata ,facuta cu grija,gospodareste, cu calm aspra primei conferinte de presa a domnului Iohannis.Ma numar si eu intre cei ce nu l-au votat pe Iohannis,din motive asemanatoare.Dar ,inafara de obsesiva afirmatie cu ”guvernul meu”,care este o gafa,[guvrnul este al Romaniei si nu al Presedintelui],comunicarea a fost aproape multumitoare .

    3. NICI EU NU L-AM VOTAT,DISCURSUL A FOST DIFERIT DE AL CELUILANT PRESEDINTE.CE NU AM INTELES CAND A FOST VORBA DE SCROVISTEA A SPUS CA NU IL INTERESEAZA ,NU E TREABA MEA.O FI BINE O FI RAU?TIMPUL NE VA DEMONSTRA…..

    4. Mda, a fost aproape OK discursul. Mai putin referirile la cererile justitiei blocate de parlament. DNA-ul nu este justitie, iar rezultatul unui vot poate fi DA sau NU ca deaia e vot. Parlamentu are dreptul constitutional de a se opune cererilor de perchezitie si arestului preventiv. Parlamentarul ca ne place ori nu este prezumat nevinovat ca orice cetatean al Romaniei pana ce un complet de judecata nu hotaraste contrariul. Deci un judecator si nu DNA-ul hotaraste daca respectivul e vinovat ori nu.

    5. Da , domnul preşedinte este un orator bun , eu nu am văzut totată transmisia , dar am sesizat un mic dezacord ( un verb ) , însă cum găngeşte în mai multe limbi nu e de mirare .
      Consider că este un preşedinte destul de bun ( deocamdata ).