Când eram mic şi citeam cărţi istorice, cu regi sau voievozi sau domnitori, eram fascinat de arborii genealogici. În mijlocul lecturării vreunui volum de-al lui Dumas sau Sadoveanu, căutam febril în Larousse (google-ul altor generaţii :) să văd detalii despre epoca zugrăvită în carte şi despre înaintaşii şi urmaşii vremelnicului monarh despre care se făcea vorbire. Şi schiţam, cu rigla şi carioci colorate, pe coli mari de desen, încrengătura dinastică.
Nu e greu de imaginat că, foarte repede, m-a străfulgerat ideea de a-mi face propriul arbore genealogic. Din păcate, n-am ajuns foarte departe. Netrăgându-mă nici din familii cu sânge albastru sau măcar bleu, n-am găsit pe nicăieri păstrate cu sfinţenie vechi documente care să ateste parcursul istoric al strămoşilor care, tot intersectându-se, m-au dat lumii, într-un final. Nici amintirile bunicilor mei nu mergeau prea mult prin negura trecutului. Şi pentru că, din motive evidente, n-am găsit tablouri cu înaintaşii mei semeţi, atârnate în vreo galerie a vreunui castel sau conac, singura mea speranţă erau fotografiile. Aşa că am început să le caut.
Voi începe cu linia paternă, spre sursa numelui de familie pe care îl port. Astfel, îl vedem mai jos, în fotografiile 2 şi 3, pe străbunicul meu, Constantin Hârjeu, arhitect. Bărbat aventuros, din câte am înţeles, a plecat în America la începutul secolului trecut. Acolo a construit biserica românilor din Detroit, St. George (cea din ultima imagine). Tot acolo a fondat şi a condus un ziar al comunităţii. Aşa cum spuneam, nu există multe informaţii despre viaţa lui pe meleaguri străine.
Cert e că s-a-ntâlnit acolo şi s-a iubit cu Maria Lorentz, născută Michăescu, în 1885, cu tată preot. Aceasta, măritată şi cu trei fete, s-a-ndrăgostit de străbunicul meu. Ce căuta ea în America, nu ştim. A divorţat, s-au căsătorit şi… în 1916 s-a născut bunicul meu, tot Constantin, dar căruia i s-a spus mereu Puiu sau, mai târziu, când vârsta o permitea, Papa Pius :) Despre el, în alt episod. Dar îl puteţi vedea în prima fotografie, alături de mama lui, străbunica mea, carevasazică. În a 4-a imagine, tot străbunica, alături de cei patru copii ai ei (Marie Lizica, Valeria, Elisabeta şi Puiu).
Toţi au revenit în România în 1922. Din nou, motivele nu se cunosc :) Valeria, ajunsă Tanti Valy, s-a măritat în timpul războiului cu un englez şi a plecat în patria acestuia. Elisabeta a avut un traseu similar, dar cu un american. Iar Tanti Mary, singura pe care am cunoscut-o mai bine, a rămas în ţară, nu s-a căsătorit niciodată.
va urma
PS: Dacă vreţi să vedeţi imaginile mai mari, click pe ele.
