“fata lu’ tata”
Populaţia României a fost iar pusă pe jăratic, agitată, uimită, copleşită, îndopată de/cu “evenimentul monden al anului”. Deşi aici se poate bate cu botezul copilului lui Borcea şi cu despărţirea Drăguşencei de Cristea! Una peste alta, tabloide şi televiziuni au profitat de pe urma curiozităţii populare şi au exploatat la maxim nunta Ebei cu Sida! Vrând, nevrând, mi-au intrat în raza vizuală elemente disparate ale show-lui sclipicios. Dar, funcţionându-mi oareşce urme de sistem de autoapărare, n-am rămas decât cu huiduielile oamenilor, cu valoarea rochiei de la cununia civilă – 3500 de euro, cu ceasul de aur de la mâna mirelui cel gelat, cu “darul” strâns la petrecere (300.000 de euro) şi cu epifania regelui ţiganilor, Cioabă: “avem ce învăţa şi noi de la nunta asta”. În rest, a semănat mult cu o chermeză de parveniţi, menită să epateze, simulând ceva între ceremonia unor vedete şi a unor capete încoronate.
“mă-ta are cratimă”! Copil n-ar fi trebuit să aibă!
Aşa suntem noi, românii. “Cool”! Nu, nu vine de la cultură, ci de le verişorii noştri, englejii! Sau, mai curând, de la fraţii lor vitregi, americanii, că a lor este hegemonia spirituală! Nu mai e mişto să spui mişto, că doar nu suntem rromi, orice-ar zice Ieuropa. Şi-apoi, suntem o naţiune de hipsteri, şmecheri carevasăzică, haioşi daţi naibii, cu ifose intelectualiste şi glumiţe cu fason, ca o bucată de mămăligă cu glazură de ciocolată, ornată cu usturoi. Şi ăştia nu înjură ca la uşa cortului. Ei o fac in-style! Cu cratimă! Şi, cum se skrem unii să pară deştepţi, amuzanţi şi inventivi, cum mai apare un viral taman bun de dezinhibat naţiunea!
seară de film
O nouă peliculă de excepţie, inspirată dintr-un caz real. Un film despre oameni prizonieri ai propriilor corpuri bolnave şi despre doctori care fac tot posibilul pentru a-i elibera. Uneori reuşesc, alteori nu. Robert de Niro şi Robin Williams în două roluri de excepţie. Primul a şi fost nominalizat la Oscar pentru el. Nici acum nu ştiu, la mulţi ani după ce l-am văzut prima dată, dacă e un film trist sau nu. Dacă e vorba despre speranţă sau despre tragedia reîncarcerării, după ce ai gustat libertatea. Sunt curios cum o să vi se pară vouă.
seară de film
Să ne deconectăm niţel, că prea am ţinut-o într-o dramă continuă! Aşadar, o comedie după o reţetă tipic hollywoodiană. Câteva nume mari, câteva zâmbete, poate ceva mai mult pe alocuri. Depinde de stare şi de natura simţului umorului al fiecăruia. Oricum, nu e o peliculă de văzut de angajaţi nemulţumiţi de şefii lor (or exista? :) Ci, poate, mai ales de şefi care se ştiu ai naibii :)
după 6 luni de blog, nişte gânduri, statistici şi căutări pe google
A mai trecut o lună şi s-a împlinit fix o jumătate de an de când am început aventura asta pe blog. De când, în fiecare zi, lucrurile văzute, gândurile, imaginile, evenimentele, trăirile au o dimensiune suplimentară. Cea care le face potrivite pentru transformarea lor în cuvinte de trimis celorlalţi. Am constatat că nu am capacitatea blogerilor cu succes la public sau la trafic, de a posta câteva rânduri despre orice mi se întâmplă, despre orice ştire văzută la televizor sau despre orice gând care mă străfulgeră la un moment dat. Dimpotrivă, am tendinţa de a.elabora fiecare postare, încercând să-i dau un sens, rotunjind-o.
