Nici nu mai ţin minte de când n-am mai văzut un film decent în care rolul principal să-i fie încredinţat lui Nicholas Cage. Unul dintre cei mai buni actori ai generaţiei sale, care îmbătrâneşte (artistic) urât. Din fericire, a făcut o pauză de la filmele de acţiune şi cu multe crime, pentru a juca în această peliculă indie, despre doi oameni, unul aflat la început de drum şi celălalt, pe la jumătate, care-şi intersectează paşii pentru a-şi “preda” unul altuia câteva lecţii importante de viaţă. Despre familie, violenţă, iertare, fidelitate.
despre “laşitatea” lui Badea
Eu nu cred că lui Mircea Badea îi e frică să se bată. Cu oricine. Chiar şi cu cineva care l-ar face una cu pământul în 5 secunde. Ba, din contră, cred că este suficient de orgolios şi are destule ţigle dezaliniate încât, dacă i se pune pata, să intre într-o altercaţie, chiar şi cu gândul de “a muri cu celălalt de gât”, după cum, aşa frumos spuneau străbunii noştri. De aceea, nu cred că a evitat o confruntare fizică în “scandalul” (eu prefer să-i spun circul) motocicliştilor, din laşitate.
seară de film
Trebuie să vă avertizez din start că acesta nu este un film pentru oricine. Nu, nu e de groază, deşi… Nu, nu conţine scene explicite de violenţă şi nici limbaj colorat sau pornografie. Pur şi simplu e unul dintre cele mai dure filme pe care le-am văzut. Unul care te face să vrei să te opreşti din vizionat şi te întrebi cum rezistă personajul principal. Şi te gândeşti că aşa ceva nu e posibil, că nu există oameni malefici din naştere, că educaţia şi iubirea celorlalţi ar putea… ar trebui… Acestea fiind spuse, vă invit să-l vedeţi. Strângeţi din dinţi. Merită! Tilda Swinton şi Ezra Miller joacă extraordinar, iar scenariul n-o să vă lase, cu siguranţă, indiferenţi!
facultatea, tichie de mărgăritar
Mult timp după revoluţia din ’89, ridicam încă sprânceana când auzeam vreo ştire despre “un student” care a furat, a dat în cap cuiva sau s-a drogat. Rămăsesem cu reflexul de gândire al anilor adolescenţei mele, în care să fii student nu era un lucru chiar la-ndemâna oricui. Cam trebuia să te ţii de carte şi să laşi distracţia, iar facultatea era un pas mare spre maturizare şi nu un pretext de a mai sta acasă, pe banii babacilor. De aceea, apartenenţa la această categorie implica şi un fel de responsabilitate faţă de imaginea de aproape-intelectual pe care o aveai în ochii celorlalţi.
când sunt deştept pe facebook (2) :))
A mai trecut ceva vreme şi am strâns din nou câteva din “manifestările” mele de pe facebook, cele la cald, nu trecute prin laboriosul proces de argumentare şi stilizare de pe blog. Mă întreb dacă, recitindu-le peste mulţi ani, îmi voi da seama la ce se refereau :)
poveste cu tâlc despre canibali
Se face că, acum mulţi ani, trăia şi domnea într-o mică ţară africană, un rege. Nici mai bun, nici mai rău decât alţii. Pentru că pământurile pe care le stăpânea erau bogate în arbori de cacao, supuşii lui trăiau destul de bine, iar el avea timp să-şi petreacă timpul cât mai… regeşte posibil. Ca orice cap încoronat, şi acesta avea un sfetnic înţelept. Mai mult, cei doi copilăriseră împreună, aşa că erau mai mult prieteni decât şef şi subordonat. Singurul lucru care nu-i prea plăcea regelui la prietenul său era că acesta, indiferent de situaţia sau întâmplarea prin care treceau, avea un singur comentariu de făcut: “e foarte bine”! Ceea ce, desigur, orice om normal ar fi considerat neadevărat în foarte multe dintre cazuri.
