seară de film

Filmul de azi pleacă de la o premiză interesantă: un tânăr are o genă care îi permite să călătorească în timp, din păcate, fără să poată controla momentul și durata voiajului. Ceea ce, la prima vedere, ar putea fi fascinant. Dacă, desigur, nu și-ar dori o viață normală, alături de o soție și de copii. Pe care, însă, nu-i poate lua în călătoriile sale. Ceea ce face lucrurile complicate mai ales pentru femeia care-l iubește. Deși, de obicei, filmele pe bază de deplasări temporale sunt mai greu de urmărit, acesta face excepție. Scenaristul reușește să combine destul de clar elementele poveștii, astfel încât să alcătuiască un puzzle ușor de descifrat de spectator.

Citește restul articolului

Categorii: filme

seară de film

Se spune că nu-ți poți alege familia! Ceea ce poate fi chiar dramatic, dacă aceasta e disfuncțională. Dar poți face altceva. Poți găsi oameni alături de care să te simți întreg, care să te înțeleagă și care să te ajute să-i înțelegi și tu pe ai tăi. Eroul nostru are 14 ani, e foarte timid și incapabil să socializeze. Are dificultăți mari în comunicarea cu cel pe cale să-i devină tată vitreg, cu fiica acestuia sau cu vecina de vârsta lui. Toate astea se schimbă atunci când se împrietenește cu administratorul unui parc acvatic. Un indie cald și amuzant, cu personaje ciudățele.

Citește restul articolului

Categorii: filme

10 (sau mai mulți) proști, dar norocoși!

Ați avut vreodată senzația că universul conspiră împotriva voastră? Că totul vă iese pe dos, că vă împiedicați fix când aveți în mână ceva ce nu trebuie să se verse, sau vă loviți cu capul de ușa dulapului uitată deschisă, sau vi se rupe șiretul exact când vă grăbeați să ieșiți din casă? Cu alte cuvinte, că aveți ghinion, deși n-ați greșit cu nimic? Ei bine, cei din pozele de mai jos nu sunt ca voi :) Ei sunt norocoși (bunică-mea avea o vorbă cu scăldătoarea), deși s-au cam chinuit să inventeze situații în care ar fi putut s-o pățească rău de tot. Se spune că prostia se plătește! Ei bine, se pare că ei sunt excepțiile care confirmă regula!

Citește restul articolului

Categorii: diverse

3 minute de pauză

Știți voi vorba ceea ”omul, cât trăiește, învață”?  Ei bine, eu am aflat de curând că există o jonglerie cu bile de cristal, veche de mai multe secole. Și care e extrem de spectaculoasă. Privitorul are senzația că sferele plutesc pur și simplu în și pe mâinile perfomerului. Se numește chiar jonglerie de contact. Există și câteva convenții-întruniri internaționale la care se strâng iubitorii acestei… nici nu știu cum să-i spun… îndeletniciri aflate la granița dintre circ și artă vizuală. Cei mai mulți sunt performeri stradali, care-și câștigă existența impresionându-i pe turiștii din marile metropole. Vă invit ca, în pauza de azi, să-l admirați pe unul dintre ei.

Citește restul articolului

Categorii: 3 minute de pauză

seară de film

Dacă noi nu suntem în stare să facem un film care măcar să fie nominalizat la Oscar, Palestina reușește. Și nu o dată, ci de două ori. Mai mult, ambele pelicule au fost scrise și regizate de același om. Eu v-o recomand acum pe cea de-a doua, intrată în 2014 în prestigioasa competiție. Povestea unui tânăr arab din teritoriile ocupate care e nevoit să accepte să devină informator pentru poliția israeliană. Moment în care viața îi devine un calvar, loialitățile și iubirile fiindu-i puse la grea încercare. Un film interesant prin prisma detaliilor despre o situație prea puțin cunoscută în afara buletinelor de știri. Un film de dragoste și despre dorința de a fi liber, dar și despre închisorile fără ziduri.

Citește restul articolului

Categorii: filme

seară de film

E greu să recomanzi un film despre moarte. Despre iminineța ei, mai ales când personajul principal este o adolescentă. Care se vede nevoită să-și condenseze visele în scurtul răgaz rămas. Și să trăiască pentru o viață întreagă. Așa că își face o listă cu toate lucrurile pe care dorește să le facă. Și  reușește să le-ndeplinească, dar nu ca pe sarcini de bifat, ci ca pe niște pași importanți, plini de substanță, care o schimbă atât pe ea cât și pe cei din jur. Una dintre cele mai bune tinere actrițe, Dakota Fanning, o întruchipează pe protagonista peliculei. Un film trist, dar și cu un strop de optimism.

  Citește restul articolului

Categorii: filme