oameni în fața cărora m-aș ridica în picioare (17)

Unul dintre regretele pe care le am, dar în privința căruia n-aș fi putut face nimic, e că n-am avut un frate sau o soră. I-am invidiat pe cei care au și nu i-am înțeles pe cei care nu s-au înțeles cu ei. Ca să fiu sincer, nu știu cum m-aș fi descurcat eu, mai ales dacă amândoi am fi avut personalități puternice, așa, ca mine :) Și, ca să fiu pe deplin onest, n-am nici cea mai mică idee ce aș fi făcut dacă aș fi fost în locul personajului principal al poveștii pe care intenționez să v-o spun azi, Connor.

El e un băiat american, are 10 ani și trăiește împreună cu familia sa în Tennessee. E un copil normal, sănătos, căruia îi place mult să alerge, să înoate și să meargă cu bicicleta. Când avea 2 ani, părinții săi au decis să mai aibă un copil. Din păcate, acesta s-a născut cu o paralizie cerebrală, care l-a condamnat nu doar la o viață în căruț cu rotile, ci și la una în care majoritatea lucrurilor îi sunt inaccesibile. Părinții au fost sfătuiți să-l interneze într-un cămin pentru cei cu nevoi speciale. Dar ei au decis să-l țină acasă și să înfrunte lungul și dificilul drum care li se deschidea în față, ca o echipă. Surprinzător, căpitanul acesteia nu e nici mama, nici tatăl lui Cayden. Ci fratele lui, Connor. Care a reușit să îmbine pasiunea pentru sport cu iubirea pentru fratele său.

Așa că îl ia pe acesta în plimbările cu bicicleta și, cu ajutorul unui cărucior special, chiar și la concursurile de triatlon la care participă. Au devenit nedespărțiți, iar Connor a preluat o mare parte din responsabilitatea îngrijirii lui Cayden, atunci când sunt acasă. Dar cel mai bine se simt împreună la întreceri. Cayden pare fericit, râde și aplaudă, iar Connor este cu siguranță, pentru că el știe că fratele său ”are sentimente și gânduri ca noi toți”. Povestește cum acesta e foarte entuziasmat înaintea competițiilor, nu reușește să adoarmă decât noaptea târziu, pentru ca, a doua zi, de multe ori, să ațipească în timpul cursei.

Connor spune că, dacă sportivii ar concura alături de autiști sau de alte persoane cu probleme fizice sau psihice, ar deschide ochii, poate, celor cărora nu le pasă de astfel de oameni. Și i-ar face să-i accepte mai ușor.

Chiar dacă, din cauze obiective, se clasează mai mereu printre ultimii, Connor spune că nu-i pasă, atât timp cât e împreună cu fratele său și asta îi face fericiți pe amândoi! În 2013, Sports Illustrated Kids le-a dedicat coperta și le-a conferit premiul pentru cei mai buni copii sportivi ai anului!

Pentru toate acestea, Connor Long, mă ridic în picioare în fața ta!

Categorii: Oameni
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Astfel de copii sunt modele demne de urmat pentru noua generatie.Si,pe de alta parte,constituie repere morale si pentru noi adultii,adevarati maestrii spirituali!

    2. Tinand cont de varsta eroului este exceptional, dar sa stii ca astfel de situatii exista si in alte parti ale lumii. Eu traiesc si muncesc in Italia si am cunoscut o familie care s-a ocupat de un copil cu disabilitati neuropsihice si fizice( cele fizice non ca o cosencinta a celor neurologice) pana la varsta de 27 ani, cand au fost nevoiti sa-l interneze intr-o comunitate pentru acest tip de dezabilitati. De acest tanar s-a ocupat foarte mult sora mai mare a acestui tanar. Este si acum forte legata de acest fratior si el de ea. Este frumos si faptul ca nu numai familia isi asuma greutatile in ceea ce priveste acest tip de disabilitati, dar si institutiile statului,( atat acasa cat si in structurile sanitare). Mi-as dori ca aceste lucruri sa se intample si in Romania!

    3. Eu n-as fi atat de sceptica, precum nartip (?)…..cu atat mai mult, cu cat romanii adevarati au o zestre genetica exceptionala….Connor este emblematic pentru milioane de copii de pe mapamond; acesti pui de oameni vor deveni in scurt timp motorul, cei ce vor asigura progresul umanitatii…Sa ne dorim sa avem cat mai multi ca ei.( nu conteaza etnia).

    4. * Dezactivând ‘moderarea’ comentariilor demonstram ca nu avem ce ascunde.Lumea trebuie sa ne cunoasca asa cum suntem vazuti de chiar EA lumea!…Cine s-a purtat indecent cu mine l-am publicat ca atare si asa am scapat de ei.Cu respect,nartip *

      1. Eu nu am nimic de demonstrat nimanui.
        Cei care comenteaza trebuie sa demosntreze decenta, bun simt si respect.

    5. * EU MA PLEC CU TOATA FIINTA IN FATA UNOR ASEMENEA CARACTERE.’RADACINA’ CRED INSA CA ESTE IN FAMILIE!…fata de majoritatea familiilor de azi in care cresc BALARII si nu OAMENI!..cu deosebire la noi ROMANII din ce i ce mai dezbinati si care nu va mai fi nevoie sa plecam înafara,pentru ca vom ajunge ca acel AFARA sa ne fie chiar TARA noastra,ROMANIA,vanduta pe bucati… *