Am primit pe mail o nouă povestioară drăguţă, pe care mă grăbesc să v-o împărtăşesc. E despre rasism şi are autor necunoscut. Asta pentru că, se pare, e adevărată. Oricum ar fi, merită citită.
Totul se petrece într-un avion al companiei British Airways, care efectua un zbor de la Johannesburg la Londra, la destul timp după căderea apartheidului în Africa de Sud. O doamnă de vreo 50 de ani, albă, sună nervoasă după stewardesă. Aceasta vine zâmbind şi, amabilă, aşa cum îi cere fişa postului, întreabă cu ce poate ajuta. Femeia agitată îi spune că a fost aşezată lângă un domn de culoare şi că solicită să i se dea un alt loc, pentru că ea nu acceptă să stea lângă un membru al acestei minorităţi respingătoare.
“Vă rog să vă calmaţi”, îi cere stewardesa. “Deşi nu cred că mai sunt locuri libere, mă duc să verific, să văd dacă putem face ceva în acest sens”. După câteva minute se întoarce şi-i spune nemulţumitei că, aşa cum se aştepta, nu mai e niciun scaun gol la Clasa Economică sau la Clasa Business. Dar a vorbit cu căpitanul aeronavei, care i-a spus că există unul la Clasa de Lux. Înainte ca femeia să deschidă gura, stewardesa continuă: “Este extrem de neobişnuit pentru compania noastră să permită unui călător cu bilet de clasă economică să stea la cea de lux. Dar, ţinând cont de circumstanţe, căpitanul consideră că ar fi scandalos ca un pasager să fie obligat să stea lângă cineva atât de dezgustător”.
După care, se întoarce spre domnul de culoare şi-i spune: “Stimate Domn, aş fi onorată dăcă aţi avea amabilitatea să vă luaţi bagajul de mână şi să-mi permiteţi să vă însoţesc până la locul dumneavoastră de la Clasa de Lux!”. Toţi ceilalţi călători, care până în acel moment nu ştiau ce să mai creadă, au izbucnit în aplauze furtunoase şi urale.
Deosebita relatare! Cu trecerea timpului, vad tot mai acuta problema nemultumirii, in societate, in familie, intre prieteni. Citez dintr-un proverb “…cel cu inima multumita are un ospat necurmat.” (Proverbele lui Solomon) Rasismul ramane o problema pentru imaturi si ingrati, care la randul lor sunt o problema, pentru ca nu-si dau seama de natura lor. :)
Foarte draguta povestea,si cand te gandesti ca toate aceste dezbinari intre oameni sunt facute tocmai de acei care ar trebui sa uneasca oamenii in credinta si iubire intre semeni….
Oare, daca in poveste ar fi fost vorba de o doamna si un tigan , comentariile ar fi fost aceleasi ?
…cum spune ardeleanu` “mi-a crescut inima cat o piata ” :)
Povestea asta ar trebui inclusa in manualele scolare. Desi tare ma tem ca nici parintii acelor copii nu vor intelege aceasta poveste si intelesul ei. Raspunsul lor (mai mult ca sigur) va fi ceva de genul: “Ceeee? Du-te dom’le cu prostiile tale de aici, asa ceva se poate intampla doar in Biblie!”
LOL Mi-a cazut asa de bine ! cateodata ma deprima specia mea dar sunt astfel de momente in care-mi aduc aminte de ce iubesc oamenii! Multumesc pentru postare !