o poveste frumoasă despre oameni

Vă plac poveştile? Mie, da, mai ales cele frumoase! Şi am astăzi una pentru voi, auzită de curând. Nu-i ştiu provenienţa (am primit-o pe mail), nu-i cunosc autorul. Poate nici n-are unul, e ca basmele copilăriei, doar că din folclorul… modern. N-am nici cea mai mică idee dacă e adevărată sau rodul unei minţi idealiste. Dar nici nu cred că e important! E frumoasă şi caldă, taman bună pentru această perioadă! V-o împărtăşesc:

Doi bărbaţi, grav bolnavi, împărţeau aceeaşi rezervă de spital. Unul dintre ei, aşezat lângă singura fereastră a camerei, avea voie să şadă în fund o oră pe zi, rezemat de perne, pentru a permite lichidului din plămâni să se dreneze. Cel de-al doilea, însă, era imobilizat la orizontală, fără posibilitatea de a se mişca.

Aşa cum se-ntâmplă, cei doi au început să vorbească şi să-şi povestească vieţile. Şi-au spus detalii despre soţii şi copii, despre casele lor, despre slujbele lor, despre cum au făcut armata şi pe unde au mers în vacanţe, de-a lungul timpului. Îşi spuneau glume şi-şi împărtăşeau dorinţele, deşi amândoi ştiau, undeva în adâncul sufletelor, că e puţin probabil să şi le mai îndeplinească. Au devenit prieteni.

În fiecare după-amiază, când cel de lângă fereastră era ridicat în fund, îi descria celuilalt, cu lux de amănunte, ce vedea pe fereastră. Încet, această oră deveni lucrul care-i uni cel mai tare, ritualul central al vieţilor lor din spital. Mai ales pentru cel care nu se putea mişca, poveştile despre lumea vie şi colorată de afară deveniseră vitale. Aştepta să se trezească în fiecare dimineaţă cu gândul la ora aceea.

Fereastra dădea într-un parc, în mijlocul căruia era un lac. Raţe şi lebede albe şi negre se jucau pe apă, prinitre bărcuţele teleghidate de copiii de pe mal. Îndrăgostiţi tineri sau bătrâni se plimbau, ţinându-se de mână, printre flori de toate culorile. În departare se putea doar ghici oraşul, după linia fină de zgârie nori care se iţea deasupra copacilor.

Pe măsură ce povestitorul dădea mai multe detalii, celălalt bărbat închidea ochii şi-şi imagina întreaga scenă şi pe el făcând parte din ea. Într-o zi îşi imagina că stă pe o bancă şi citeşte, în alta că se plimbă cu barca cu soţia lui, sau că dă de mâncare păsărilor. Într-o zi, cel de lângă fereastră îi descrise o paradă care trecea chiar pe lângă clădire. Aproape că o proiecta, cu ajutorul cuvintelor, pe tavanul salonului, singurul loc pe care-l puteau vedea bine ochii celuilalt.

Au trecut zile, săptămâni, luni. Într-o zi, povestitorul muri. Nu vă pot descrie durerea celui care-i supravieţuise. Şi, ca să-şi mai ostoiască suferinţa, o rugă pe asistentă, într-o zi, să mai stea câteva minute şi să-i descrie ce se mai întâmpla în parcul de lângă spital. Femeia se apropie de geam şi-i spuse, uşor uimită, că în faţa ferestrei e un zid alb, dincolo de care nu se vede nimic. Omul se revoltă, spunându-i că nu e posibil, că doar prietenul lui îi povestise ore întregi despre ce se-ntâmplă afară.

“Mă tem că acest lucru ar fi fost imposibil, domnule. Fostul dumneavoastră coleg de cameră era orb!” îi spuse asistenta, în timp ce ieşea din cameră.

Categorii: poveşti cu tâlc
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to Dan Gina Antonela Cancel reply


    1. Până la urmă am reușit să ajung pe blog și să citesc (recitesc!) povesti despre oameni obișnuiți cu suflet mare!
      Iți urez și eu ca Bogdan: Sănătate, pace și liniște în suflet, în fiecare zi, nu numai de sărbători! (și celor care-ți trimit mailuri.. și celor care citesc ce scrii!)

    2. Buna sera,
      Desi am mai citit,candva aceasta poveste,si atunci, si acum ,am varsat o lacrima pentru ca,desi ea este catalogata drept o poveste,sa stiti ca este un fapt real care se intampla si se poate intampla oricui,oricand…sa fii bolnav,sa nu mai stii ce vei face de pe o zi pe alta,si totusi cu ochii atintiti pe o fereastra,lumea sa fie aceiasi…
      Aproape un an de zile am privit moartea prin ochii sotului meu,pandind-o ca pe un fur,ce avea sa vie,nestiind ce ne aduce ziua de maine…un an in care,a fost si iarna…sotul meu ,care era un om activ,acum trebuia sa stea in casa…si …ore in sir privea prin fereatra,lumea ,zapada,forfota strazii…
      Imi spunea ca ii face bine sa priveasca…de cate ori il gasem uitandu-se pe geam,ma intrebam la ce se gandea?Ma doare si acum sa ma uit pe fereasta camerei noastre,si acum dupa un an in care el nu mai este,ma doare sa privesc prin acea fereastra…oare la ce se gandea?la durerea despartirii,la faptul ca a trait atat de putin…48 de ani,la durerile cumplite din cauza bolii…ne-a iubit atat de mult incat a suportat totul cu stoicism…dar privirea lui pe ferestra camerei noastre,nu o sa pot sa o uit curand…
      Cu atat mai mult,dragii mei,cineva pe un pat de spital,avea nevoie sa priveasca o fereatra,daca nu spre lumea reala,cel putin sprea cea din sufletul nostru,bieti calatori rataciti pe pamant,multi dintre noi nepretuind frumusetea clipei ,chiar daca privita printr-o fereasta…

    3. Dupa cum intuiesc si sufletul tau este impresionat de povestioara si ma bucur pentru asta . Din pacate prea putini sunt cei care au sensibilitatea de a intelege mesajul profund omenesc al istorioarei si acea ” Miha ” zugraveste perfect ceeace vreau sa spun . Oricum ar fi apreciez “parerile ” tale exprimate pe aceasta pagina si, pentruca e timpul , vreau sa-ti urez Sarbatori fericite , cu pace in suflet si sanatate . (niciodata n-am sa-ti doresc “Paste fericit !” pentru simplul motiv ca nici eu nu ….pasc !?!)

    4. Deosebit de frumoasa povestea, o stiam dar mi-a facut placere s-o citesc inca o data . Sa aveti Paste fericit !

    5. Asta inseamna OPTIMISM. Sunt destui printre noi care vad, dar nu deslusesc frumusetea vietii. Sa-nvie in noi doar ce-i frumos, sa putem spune “Hristos a inviat”.