numai în România (3)

Au românii o vorbă bătrânească: “Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă”. Eu nu cred că ultimul cuvânt e ales întâmplător. În fond, puteau spune “vrei, nu vrei, mănâncă Grigore varză”. Sau cremă de zahăr ars. Sau “vrei, nu vrei, îmbracă-te Vasilico cu ţoale urâte şi scumpe de la un magazin de fiţe”. Dar nu, oamenii au ales special “agheasma”. Semn că biserica de pe plaiurile miroitice n-a descoperit de ieri de azi că binele trebuie făcut şi cu forţa, dacă nu merge cu vorba bună şi promisiunea raiului.

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei s-a gândit să cheltuiască banii primiţi de la statul român, adică de la noi toţi, ultracredincioşii locuitori ai acestor meleaguri, dându-ne în judecată pentru că nu vrem să fim mântuiţi cu forţa. Mă rog, nu pe toţi, că mulţi dintre noi n-au nevoie de hotărâre judecătorească pentru a-şi face cruce din metru în metru. Ci pe nişte onorabili locuitori ai unui cartier din Piatra Neamţ care, mânaţi de diavol, cum ar spune înalt-prea-sfintele-şi-bogatele feţe, nu vor nici în ruptul capului să permită construirea celei de-a n-şpe-mia biserici între blocuri. Auzi la ei! Ar vrea un părculeţ pentru copii sau un punct termic, că astea sunt mai deficitare în zonă decât lăcaşurile de cult. O atitudine necreştină şi, evident, antinaţională!

Şi cum pârdalnica asta de lege cere ca o astfel de construcţie să beneficieze de acordul oamenilor care vieţuiesc prin zonă, Mitropolia i-a târât pe aceştia la tribunal. Să decidă acesta că nu-i nevoie de semnături, ci doar de intenţiile mizericordioase ale bisericii strămoşeşti de a răspândi binele cu forţa. Şi, desigur, de generozitatea consilierilor locali, care i-au dat terenul în concesiune, fără să întrebe pe nimeni. Adică pe cei care i-au votat şi i-au trimis acolo.

Că România are mult prea multe biserici şi mult prea puţine şcoli şi spitale, o ştiam de mult. Că poţi fi dat în judecată pentru că nu vrei te trezeşti în sunetul diafan al clopotelor şi-n miros de tămâie, nu mă gândisem. Dar există un început pentru toate. Aleluia!

PS. Click pe poză pentru a vedea locul aflat în dispută.

Categorii: specimene şi mentalităţi, timeless, viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Buna seara,

      Terenul nu este dat in concesiune, care ar insemna ca biserica sa playeasca o suma de bani anual, ci in folosinta gratuita. Or, daca cetatenii nu sunt de acord cu construirea unei biserici in zona lor, nu numai ca aceasta nu poate fi construita, dar pot cere anularea hotararii Consiliului Local prin care terenul a fost dat Bisericii.
      Daca stiti vreun cetatean dintre cei care au fost dati in judecata, va rog sa ii spuneti sa ma contacteze. Asociaria pe care o reprezint ar putea interveni in proces in favoarea lor.
      O seara buna,
      Emil Moise emfilia@yahoo.com, 0747034431

    2. Să vedeți în Târgu-Jiu, pe Aleea Plopilor, o biserică în construcție la câțiva metri de niște blocuri-turn! Când o să tragă prima dată clopotele, a doua zi or să apară în toate ziarele numai cereri de mutare din acele blocuri! Mai dorm copiii mici acolo? Dacă da, atunci să se mute în acele blocuri numai familiile preoților din Gorj! Și cei din Neamț la fel…

      1. Tare mi-e teama ca nu se va intampla nimic, pt ca in fiecare familie se va gasi cel putin um membru al ei care sa se inchine de zor, tot timpul cat bat clopotele :)…ba vor lua ei si mâna copiilor mici, facandu-le ei cruce :) sa ii invete de mici cu frica de dzeu, nu?! :)

        Cum sa reclame biserica sau sa se mute din cauza unei biserici?! Haida deh ! Ar fi blasfemie!!!!!!!!!!!!!!!

    3. “Imparatia lui Dumnezeu este inauntrul tau,in tine si-n tot ceea ce esti,nu in cladiri din lemn sau piatra;sparge o bucata de lemn si o vei gasi acolo,ridica o piatra si acolo o vei afla.Oricine va descoperi intelesul acestora,nu va sti cei moartea.”
      “SANTEM CU TOTII DIVINI.FIECARE DINTRE NOI SANTEM FII SI FIICELE LUI DUMNEZEU.NIMENI NU ARE CE CAUTA INTRE OAMENI SI DUMNEZEU PENTRU A FACE VORBIREA IN LOCUL NOSTRU.NICI UN REGE,NICI UN PREOT,NICI UN GUVERNATOR,NICI O RELIGIE…. N I M E N I !!!” Acestea sunt cuvintele adevarate ale lui Hristos, fiul Domnului care nu se regasesc in “sfintele lucrari” pe care le fac acesti asa zisi slujitori ai Domnului, in frunte cu cel care-i pastoreste, patriarhul Romaniei. Acesti farisei fac religia si pe unii slujitori ai bisericii cinstiti si cu har de rusine, fapt ce duce la pierderea credintei si transformarea poporului roman in sectanti sau necredinciosi. Increderea castigata de biserica, dupa marele deranj din 1989 se pierde incet dar sigur prin faptele deosebite pe care le savarsesc acesti purtatori de sutane( pedofilie, hotie, homosexualitate, santaj, trafic de infuenta, etc). Sper ca nu am fost prea dur in scurta mea alocutiune, dar am simtit nevoia sa ma descarc!!!
      Cu stima si deosebit respect.

    4. Voi astia m-ati mancat pe mine.
      Nu stiu de ce mama lu’ dumnezeu atunci cand vine vorba de biserici, incepeti sa strigati “scoli si spitale”.
      Cred ca aveti ceva pe creier: cand cineva zice biserici, voi zicei “scoli si spitale”.

      Ia zi tu, herjeule: chiar crezi ca nu avem scoli si spitale din cauza ca sunt biserici prea multe ? Chiar crezi asta ?
      Vad ca in ultima vreme te iei de biserici. Nu ai vrea tu, ca un jurnalist “impartial” ce esti, sa dai si un exemplu bun ?

      1. Da, avem ceva pe creier, dar nu habotnicie stupida. Ci ideea ca civilizatia se construieste cu educatie, nu cu dogme. Ca Romania e in urma cu cateva secole si din cauza bisericii. Ca, daca le-ar pasa popilor vreun pic de tara asta, ar construi spitale si scoli.

        PS. Nu stiu unde ai vazut tu scris pe blog ca asta e un ziar sau o emsiiune de televiziune. E blogul meu, pe persoana fizica :)), daca pricepi ce vreau sa spun.

        1. Radu, eu zic sa me ferim ca de dracul – am voie sa-l amintesc sau trebuie sa ma spovedesc dupE,la 5 preoti ??-:)) de spitale si scoli construite de biserica romaneasca si popii ei. Daca acum fac ce vor cu cimitirele si ingroapa pe cine vor ei si pe care plateste mai gras, ce crezi tu ca se va intampla in spitalele si scolile patronate de ei ??? Va muri omul in strada, iar un copil nu va fi primit la scoala, daca nu va dovedi ca s-a dus in fiecare zi la biserica, iar duminica la slujba; va trebui sa aiba fiecare carnetelul la el cu cat a dat bisericii, cat preotului, de cate ori s-a spovedit, martori ca a facut matanii de “n” ori pe zi, etc…
          Fara patalama, viul mort si copiii analfabeti :)

          Iar pe cei care sar in sus cand ne luam noi de “sfanta biserica” si slujitorii ei, tare as vrea sa-i vad ce ar mai spune cand popii in frunte cu patriarhul, ( ca vor invata repede de la altii din alte tari ) vor pune impozit pe religie. Impozit care va fi retinut direct din salariu, tot ca in alte tari :))

        2. Tot respectul pentru pozitia sanatoasa si mai ales pentru raspunsul dat numitului Revan!Asa da!

    5. Li s-au dat prea multi bani si prea multa atentie acestor preoti,in general vorbind!!
      Rusine sa le fie!!!