NU e OK, Ana!

Ana Maria Brânză, vicecampioană olimpică la spadă în 2008, a fost filmată de lucrătorii de la un tabloid, ieşind beată dintr-o crâşmă, abia putându-se ţine pe picioare. În mod normal, mi-aş fi înghiţit dezamăgirea în tăcere şi aş fi evitat să-i mai urmăresc vreun duel. În fond, fiecare e liber să-şi bată joc de el şi de numele lui cum crede de cuviinţă. M-a revoltat însă cum a înţeles Tolontan să-i sară în ajutor (?), spunându-le ei şi unui număr mare de oameni care-i citesc blogul că e OK să te îmbeţi! Mai mult, că asta face din tine un om! Că, iată, are un nou motiv s-o admire pe scrimeră! Ana, ştiu că îţi sunt mult mai dragi oamenii care-ţi cântă în strună (cui nu-i sunt?), dar dă-mi voie să-ţi spun şi umila mea părere: NU e OK!

Nu, nu e OK să torni în tine alcool până nu te mai poţi ţine pe picioare. Da, ştiu, sunt sexist când spun că un bărbat beat e grotesc iar o femeie beată e respingătoare. Aşa cum nu e OK să fii fotbalist şi să vomiţi pe geamul taxiului. Nu e OK să fii sportiv şi să tragi cocaină pe nas. Nu e OK să fii gimnastă şi să te laşi pozată dezbrăcată şi învelită în drapel. Nu, nu asta face din tine un om. Şi nici o fiinţă demnă de respect şi admiraţie. Dimpotrivă. Nu faci decât să-ţi baţi joc de ceea ce ai ajuns prin multă muncă şi de ceea ce văd ceilalţi în tine, chiar dacă tu nu ţi-ai dorit, poate, asta: un model.

Eu vreau să admir şi omul, nu doar performanţele lui sportive. Vreau să-l admir pentru caracterul său, pentru personalitatea sa, pentru valorile în care crede, nu doar pentru modul în care a fost dotat genetic de natură şi pentru cum a ştiut să-şi valorifice zestrea celulară. Vreau să îmi fie un model de ambiţie, de luptă, de rigoare, de perseverenţă, de corectitudine, de decenţă. Nu vreau să-mi doresc să ajung ca el, pentru că lui îi e permis orice, pentru că, nu-i aşa, e un mare sportiv. Nu vreau ca tinerii să creadă că talentul îi scuteşte de responsabilităţi, că ţine loc de valori, că le scuză greşelile! Nu poţi avea o viaţă sportivă doar când te urci pe planşă. Sau intri în teren. Aşa cum nu poţi fi cinstit doar când se uită un poliţist la tine. Sau bun şi generos doar când îţi faci cruce în dreptul unei biserici.

Vreau să se înţeleagă bine. Nu sunt supărat pe Ana, pentru că aşteptările mlee nu sunt responsabilitatea ei. Şi nici n-o vreau pusă la stâlpul infamiei. Sunt supărat pe mine, pentru că încă mai am naivităţile mele vis a vis de legătura dintre talent şi celelalte ingrediente ale unui om. Acest text este unul născut strict din revolta faţă de inconştienţa unui lider de opinie de a spune că e în regulă ce-a făcut Ana! Da, Tolontan, toţi suntem imperfecţi şi vulnerabili. Toţi greşim, toţi ne manifestăm defectele, uneori în public! Dar asta nu înseamnă că e OK. Nu înseamnă că suntem de admirat! Nu înseamnă că poţi spune unor generaţii debusolate, cărora nimeni nu le mai transmite vreo valoare, care are mai puţine repere decât un orb surd într-o pădure, că e OK să te-mbeţi, să te droghezi, să faci sex cu străini, doar pentru că astea, nu-i aşa, fac din tine un om!

Şi ştii de ce, Ana, nu e OK pentru mine? Pentru că data viitoare când vei mai pierde o medalie, nu te voi mai aplauda lăcrimând în picioare pentru că ai luptat până la capăt, ci mă voi întreba dacă nu cumva, vor fi fiind alte motive, mai “umane”, care explică eşecul tău.