NU e OK, Ana!

Ana Maria Brânză, vicecampioană olimpică la spadă în 2008, a fost filmată de lucrătorii de la un tabloid, ieşind beată dintr-o crâşmă, abia putându-se ţine pe picioare. În mod normal, mi-aş fi înghiţit dezamăgirea în tăcere şi aş fi evitat să-i mai urmăresc vreun duel. În fond, fiecare e liber să-şi bată joc de el şi de numele lui cum crede de cuviinţă. M-a revoltat însă cum a înţeles Tolontan să-i sară în ajutor (?), spunându-le ei şi unui număr mare de oameni care-i citesc blogul că e OK să te îmbeţi! Mai mult, că asta face din tine un om! Că, iată, are un nou motiv s-o admire pe scrimeră! Ana, ştiu că îţi sunt mult mai dragi oamenii care-ţi cântă în strună (cui nu-i sunt?), dar dă-mi voie să-ţi spun şi umila mea părere: NU e OK!

Nu, nu e OK să torni în tine alcool până nu te mai poţi ţine pe picioare. Da, ştiu, sunt sexist când spun că un bărbat beat e grotesc iar o femeie beată e respingătoare. Aşa cum nu e OK să fii fotbalist şi să vomiţi pe geamul taxiului. Nu e OK să fii sportiv şi să tragi cocaină pe nas. Nu e OK să fii gimnastă şi să te laşi pozată dezbrăcată şi învelită în drapel. Nu, nu asta face din tine un om. Şi nici o fiinţă demnă de respect şi admiraţie. Dimpotrivă. Nu faci decât să-ţi baţi joc de ceea ce ai ajuns prin multă muncă şi de ceea ce văd ceilalţi în tine, chiar dacă tu nu ţi-ai dorit, poate, asta: un model.

Eu vreau să admir şi omul, nu doar performanţele lui sportive. Vreau să-l admir pentru caracterul său, pentru personalitatea sa, pentru valorile în care crede, nu doar pentru modul în care a fost dotat genetic de natură şi pentru cum a ştiut să-şi valorifice zestrea celulară. Vreau să îmi fie un model de ambiţie, de luptă, de rigoare, de perseverenţă, de corectitudine, de decenţă. Nu vreau să-mi doresc să ajung ca el, pentru că lui îi e permis orice, pentru că, nu-i aşa, e un mare sportiv. Nu vreau ca tinerii să creadă că talentul îi scuteşte de responsabilităţi, că ţine loc de valori, că le scuză greşelile! Nu poţi avea o viaţă sportivă doar când te urci pe planşă. Sau intri în teren. Aşa cum nu poţi fi cinstit doar când se uită un poliţist la tine. Sau bun şi generos doar când îţi faci cruce în dreptul unei biserici.

Vreau să se înţeleagă bine. Nu sunt supărat pe Ana, pentru că aşteptările mlee nu sunt responsabilitatea ei. Şi nici n-o vreau pusă la stâlpul infamiei. Sunt supărat pe mine, pentru că încă mai am naivităţile mele vis a vis de legătura dintre talent şi celelalte ingrediente ale unui om. Acest text este unul născut strict din revolta faţă de inconştienţa unui lider de opinie de a spune că e în regulă ce-a făcut Ana! Da, Tolontan, toţi suntem imperfecţi şi vulnerabili. Toţi greşim, toţi ne manifestăm defectele, uneori în public! Dar asta nu înseamnă că e OK. Nu înseamnă că suntem de admirat! Nu înseamnă că poţi spune unor generaţii debusolate, cărora nimeni nu le mai transmite vreo valoare, care are mai puţine repere decât un orb surd într-o pădure, că e OK să te-mbeţi, să te droghezi, să faci sex cu străini, doar pentru că astea, nu-i aşa, fac din tine un om!

Şi ştii de ce, Ana, nu e OK pentru mine? Pentru că data viitoare când vei mai pierde o medalie, nu te voi mai aplauda lăcrimând în picioare pentru că ai luptat până la capăt, ci mă voi întreba dacă nu cumva, vor fi fiind alte motive, mai “umane”, care explică eşecul tău.

Categorii: anacronic, specimene şi mentalităţi, viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to raduherjeu Cancel reply


    1. Ai mare dreptate, stimabile ! Chiar daca mamzel Branza e departe de a constitui vreun model ! Exemplul dat nu este nicidecum un fapt izolat, sportivii sunt, oriunde, nu numai la noi, niste golani ajunsi repede la bani si la glorie efemera. Ei gandesc de cele mai multe ori cu muschii . Nu le poti cere mai mult. Nici lui Tolontan, care se vrea un barometru al vietii noastre sportive. Asta este un prost autor de articole de gazeta si, presupun ca majoritatea ziaristilor de teapa lui, indopat de vreun sponsor care il tine in priza !

    2. “Mințile luminate discută idei; mințile mediocre discută evenimente; mințile mici discută oamenii.” ….e doar un citat…tratati-l ca atare….va multumesc

      1. Da, ai dreptate. Oamenii deosebiti discuta principii! Oamenii marunti nu stiu ce-s alea,

    3. FELICITARI !!! Un articol scris de un om cu mare bun simt si mai ales caruia Ii PASA! Va multumesc.

    4. Radu herjeu……….. pardon, dar nu cunosti trairile unui om, imi pare rau! De ce bea un om? De necaz si din frustrare, doar? Nu, imi pare rau pentru dv. ca va mai adaug si doar un alt motiv pentru care un om bea, pe laga multe altele de care habar n-veti! Un om bea si din motiv ca se bucura, ca-si descarca o tensiune nervoasa, emotionala, ca-si descarca, ca-si traieste, un succes, deci de emotie, de bucurie, da? Iar fiecare om, isi traieste acea emotie, dupa cum simte, deci n-ai cum sa generalizezi trairea emotiei, unui persoane anume, da? Emotia, tine de afectivitatea persoanei respective, iar afectivitatea este un proces reglatoriu al personalitatii umane, care……. personalitate esta unica si individuala, dupa toate tratatele psihologiei, ok? Deci, Ana Maria Branza……. vezi-ti de treaba ta si fi un model pentru altii, caci ai aceasta capacitate, da? Lasa comentariile rautacioase la adresa ta! Esti o fata demna de invidiat la varsta ta si la performantza ta…… ai incredere in tine, ca nu esti orice femeie! Esti o campioana olimpica, sa intelegi asta! te pup si-ti doresc succes, draga mea! Clara, Timisoara

      1. Din pacate, n-ai inteles ce-am scris eu in text, asa ca ma voi rezuma sa-ti spun ca tot ce spui tu ar avea un minim de sens, daca s-ar petrece in spatiu privat.

      2. Exact! Un om trebuie sa-si cunoasca limitele (asa ne-au sfatuit filozofii inca din antichitate)! Nu cred ca este necesar, ca de bucurie sau tristete, sa bei pana cazi in nas… ca sa nu spun altfel…lol