mulţi mai sunteţi, măi dreptacilor!

În timp ce candidatul stângii ar da orice să găsească un înlocuitor decent care să alerge în locul lui în cursa prezidenţială din toamnă, pe partea opusă se înghesuie din ce în ce mai mulţi politicieni convinşi că ei sunt miezul din dodoaşcă, purtătorii în suflet şi-n simţiri ai valorilor de dreapta cu care să-i seducă pe români. Mai mult şi mai amuzant, cu cât se unesc mai tare partidele, partiduleţele şi partiduţicile de dreapta, cu atât se-nmulţesc cei care se visează înlocuitorii actualului locatar de la Cotroceni. Norocul lor că mai sunt puţine luni până la alegeri, că ar fi avut mai mulţi candidaţi decât membri. Să-i numărăm coane Fănică, să-i numărăm…

Păi Iohannis ar fi unul. Apoi Predoiu şi MRU stau la pândă, poate se-mpiedică neamţu’. La fel şi antonescu, nu pare resemnat şi tot aşteaptă o minune care să-l rebage în joc. Hop şi coana Macovei, la spartu’ târgului. Cu gura mare, ca de obicei, dar cu prea puţini fani rămaşi moştenire de la TB. Tăriceanu, reformistul cel fără de partid. Apoi Diaconescul Udrei băsescului. Asta dacă nu cumva se decide să candideze însăşi Duduia, deşi nu cred. E prea şmecheră ca să nu fi înţeles că, deocamdată, pentru ea, partida e pierdută. Mai vreţi? Mai avem şi doi independenţi: Cataramă şi Ghişe. S-ar putea să-l vedem iar agitând usturoiul pe celălalt neamţ, cel cu numele, de la Noua Republică. După colţ stă şi-aşteaptă şi directorul (de dreapta, cum altfel) al unui serviciu de informaţii cât se poate de extern.

Cineva spune că ar fi o strategie pentru a mobiliza tot electoratul de dreapta, indiferent de simpatiile lui. De “a-l băga în  priză”. Şi care, odată pornit, nu se va opri în turul al doilea. Şi îl va vota pe cel rămas în cursă. Lăsând la o parte convingerea mea că nu există un electorat masiv de dreapta propriu-zis, ci, mai degrabă, unul anti-psd,  mi se pare nerealistă ipoteza că cei mai mulţi dintre alegători, văzând că votul lor din primul tur a fost inutil, se vor simţi motivaţi să meargă şi în al doilea, să-l dea celui cu care se bate Ponta. Mai mult, eu cred că totul este doar o dovadă a lipsei de consistenţă a dreptei politice româneşti. Care, de fapt, singură şi neconvertită peste noapte de la socialism la popularism, n-a câştigat niciodată nimic în România.

Şi mai există un risc real pentru cei care visează instalarea la Cotroceni a unui liberal de rit nou, adicătelea creştin şi popular (hilară invenţie dâmboviţeană). Să se repete situaţia din 2000. Atunci, cei doi candidaţi ai dreptei, Isărescu şi Stolojan, s-au canibalizat reciproc. Şi ţineţi cont că atunci au fost în cursă şi 3 reprezentanţi ai stângii (Iliescu, Roman şi Meleşcanu – da, da, uimitor sau nu, acum 14 ani, ultimii doi erau social democraţi, nu liberali sadea, ca acum) ! Şi ştim toţi cum s-a terminat: finala s-a ţinut între Iliescu şi preşedintele Partidului România Mare.

Şi ştiţi ce? Am auizit că Vadim candidează din nou!