La mulţi ani anteniştilor, indiferent unde sunt ei acum

Antena 1 a sărbătorit 28 de ani de când emite. Chiar dacă, de multe ori, pare că îi cam uită pe cei care au pus umărul la construirea ei, în anii de început, cei grei, în care salariile erau mici-mici şi mijloacele tehnice precare, în care toată redacţia Observatorului avea 15 oameni, incluzând operatorii şi şoferii, eu nu uit că  am muncit 10 ani acolo, dintre care primii 5-6 sunt cei mai frumoşi din cariera mea de jurnalist TV. Antena 1 există azi şi datorită mie şi a colegilor mei de atunci, oameni care puneau mult suflet în tot ce făceau, lucru atât de rar azi. Cei mai mulţi dintre ei, ca şi mine, s-au răzleţit. Nu cred că există redacţie de televiziune care să nu aibă printre oamenii de bază şi vechi antenişti. Şi nu e întâmplător!

Facebook-ul s-a umplut cu fotografii de pe vremuri. Şi cu nostalgii, desigur. Revăzându-i pe foştii antenişti, am avut, pentru câteva momente, o stare de bine. Parcă aveam din nou 23 de ani şi-i întâlneam în fiecare zi. Parcă încă mai râdeam de glumele făcute în redacţie sau la machiaj. Încă mai resimţeam satisfacţia încheierii cu bine a unei emisiuni sau a unui buletin de ştiri. Pentru o clipă am avut senzaţia că un contor s-a resetat şi au revenit vremurile acelea, ale tinereţii noastre, ale tinereţii televiziunii moderne în România, ale tinereţii Antenei 1.

Vremuri în care…
… era mult mai uşor să intri şi mult mai greu să rămâi în televiziune.
… nu fiecare jurnal de ştiri începea cu crime, violuri, accidente, sinucideri.
… jurnalismul nu însemna înfiptul unui microfon în gura cuiva, alergatul după “subiect” şi întrebări de genul “de ce-ai omorât-o? Te-a supărat? Îţi pare rău?”
… vulpița, burcea, iri, moni, oana, albu, salam, hara, guță, leo ar fi apărut la ştiri doar, eventual, la secţiunea: cascadorii râsului.
… ştirile erau ştiri şi divertismentul era divertisment. Nu se inventase încă infotainment-ul românesc, cu ”info” care tinde spre 0.
... draguşence, crudulene, mateuţe, pestriţe, toance n-ar fi fost lăsate nici măcar în holul de intrare în televiziune.
… moderatorii şi politicienii dialogau, nu se întreceau în a arăta naţiunii “care e mai deştept”.
… talk-show-urile nu se făceau cu filmuleţe de pe youtube iar moderatorii nu se credeau Torquemada.
… nu erau studiourile pline de “analişti” de tot felul, pricepuţi în toate şi-n nimic.
… informaţiile se verificau iar reporterii de teren ştiau cum să obţină un răspuns.
… redactorii, prezentatorii şi moderatorii nu erau repetenţi la limba română, la logică şi decenţă.
… tehnica era mai înapoiată decât ideile iar resursele mai puţine decât subiectele interesante.
… credeam cu tărie că munca noastră contează, că are un sens, că va contribui la schimbarea societăţii care nu era încă obosită de atâta tranziţie.
… gelul din păr şi cravatele roz nu prea aveau ce căuta în studiourile de ştiri sau de talk-show-uri.
… nu totul era cuantificat în puncte de rating, dând o şansă emisiunilor culturale să existe în televiziunile comerciale.
… vedetele erau mult mai puţine decât profesioniştii şi jurnaliştii mult mai mulţi decât gargaragiii.

Mi-e dor de acele vremuri şi mi-e dor de mine, cel de atunci: entuziast, idealist, sigur prea naiv, total nepragmatic, convins că emisiunile pe care le făceam (la radio sau tv) schimbau ceva în oameni, încântat de câte un invitat deosebit şi bucuros când mai descopeream câte ceva din tainele unei meserii pe care o învăţăm din mers, fără prea mulţi profesori.

Octavian Paler îmi spunea că, asemeni lui, sunt un anacronic. Aceste rânduri sunt o dovadă în plus :)

Le mulţumesc acelora care au făcut posibile acele vremuri. Şi datorită cărora şi astăzi, pe stradă, oamenii îşi spun “Uite-l pe Herjeu de la Observator!”, deşi au trecut 18 ani de atunci!

Iată o parte din gaşca de atunci. De la stânga la dreapta: Anda Miclea, Bogdan Tudor, Mona Nicolici, George Dumitrescu, Alessandra Stoicescu. Şi ultimul, cu voia dumneavoastră, subsemnatul :)

PS. Click pe poze pentru a le vedea mari!