Am tot ezitat să scriu despre tragedia din Franța. Nu pentru că n-aș considera abominabilă uciderea celor 12 angajați ai unei reviste considerate umoristice. O astfel de crimă e imposibil de justificat, indiferent de unde o privești, atât timp cât mintea nu ți-e plecată cu sorcova. Am ezitat pentru că, așa cum se întâmplă în astfel de momente, emoțiile sunt mai mari decât judecata, iar echilibrul rațional are toate șansele să fie atacat din toate direcțiile.
Eu, cel puțin, recunosc. Habar n-aveam ce e Charlie Hebdo și cu ce se ocupă. Uitându-mă peste caricaturile publicate, n-am descoperit nicio umbră de umor în ele. Ceea ce nu e de mirare și nici măcar important, atât timp cât eu nu găsesc nimic amuzant nici în simulacrele românești de stand-up comedy, în filmulețele cu roboți sau în majoritatea articolelor de prin revistele ”pamfletare” autohtone. Dimpotrivă, mi s-au părut multe exagerate, obscene, voit insultătoare și fără nuanțe. Dar, în niciun caz nu sunt un motiv pentru a le omorî autorii.
Oamenii de pe întreg mapamondul s-au împărțit instantaneu în două mari grupuri. Cei care condamnă fără rezerve crima, fie vorbind despre dreptul inalienabil de a-ți spune părerea, fie vânturând un nou motiv pentru a cere moartea tuturor musulmanilor, sau măcar alungarea lor din Europa. Al doilea grup e al celor care consideră că, pe undeva, caricaturiștii s-au cam jucat cu focul. Și, așa cum spune o vorbă veche, s-au fript. Printre ei fac parte și mulți românași, încă ofuscați de bășcălia făcută de francezi la adresa lor. Evident, așa cum se întâmplă, mai ales la noi, discuțiile despre adevăratele cauze ale dramei, cele care țin de sistemele de gândire și de valorile transmise de școală și biserică sau lideri religioși, sunt înlocuite de ciondăneli între cei care ”sunt” și cei care ”nu sunt” Charlie. Între cei care vor legi Big Brother și cei care, deși, evident n-au nimic de ascuns, se opun unor astfel de violentări ale intimității. Între cei care vorbesc despre libertatea proprie și cei care îi contestă limitele. S-au schimbat poze de profil pe rețelele de socializare, s-au scris râuri de editoriale, s-au vânturat cuvinte mari, unii au găsit prilejul de a-și asocia imaginea cu ”jurmaliștii martiri în numele libertății de expresie”, alții au găsit un nou prilej pentru a face notă discordantă.
Lăsând la o parte stranietatea întregului atentat, despre care sunt destui care să lanseze și să întrețină teorii conspiraționiste, și părerile docte ale ”specialiștilor” din media despre cum ar fi trebuit procedat pentru a-i prinde instantaneu pe teroriști, eu n-am prea urmărit vreo dezbatere serioasă despre anticele și putredele rădăcini ale stării de război în care pare să se afle omenirea. Și nici despre această infernală spirală a violenței, care nu va fi închisă niciodată cu mai mulți soldați sau polițiști, mai multe legi antiteroriste și camere de supraveghere, mai perfecționate arme. Ci cu o resetare a sistemelor de bază ale societății umane, cele care funcționează, încă, în virtutea unor împărțiri anacronice, arbitrare și intolerante, a indivizilor și comunităților, în funcție de credința îmbrățișată, etnia, culoarea pielii sau orientarea sexuală.
Cineva spunea pe net că ”deși au publicat desene blasfematoare și la adresa creștinilor, aceștia nu i-au omorât”. Mă întreb cum ar fi arătat discuțiile despre arderea pe rug a lui Giordano Bruno de către Inchiziție, dacă, desigur, ar fi existat pe atunci facebook și televiziuni!
O veche vorbuliță spune:
Cine seamănă vânt, culege furtună.
Charlie Hebdo este o revista de “scandal“, probabil f apropiata de faliment. “Valoarea“ caricaritarilor, a mesajelor = merde – similar cuvantului “rahat“). Desi stiau ca se “joaca cu focul“ s-au “distrat“, la fel ca niste copii. S-au gasit in final, niste alienati fundamentalisti, care n-au mai “rezistat“. Revista n-are nimic cu calitatea, cum nici uciderea acelora de la revista, n-are nimic uman. Ingrijorarea trebuie insa sa ne fie indreptata catre cel de-al doilea atentat, desfasurat intr-o “alimentara“: acei cumparatori intamplatori ce vina aveau, oare, ca venisera sa-si cumpere de-ale gurii. Eu cred ca libertatea exprimarii este in directa legatura cu calitatea si responsabilitatea.“Libertatea este necesitatea inteleasa“ si nicidecum ca poti “scuipa“ pe oricine-ti iese in cale numai ca sa dovedesti ca exprimarea este exclusiv un drept democratic. Oricand te poti “trezi“ cu un alienat, care in fapt n-are nicio vina, ca-ti da in cap pe motiv ca de ce i-ai spus “buna ziua“.Democratie=respect,calitate,umanitate,toleranta …
Un roman, profesor de genetica, Maximilian parca, a spus ca omul nu este nici pe departe “homo sapiens” ci o maimuta nebuna…..Iata explicatia faptelor ilogice a unor reprezentanti ai rasei umane…
problema e mult mai profunda si nu este de ieri ci de citeva zeci de ani. Dupa parerea mea este similara cu probl;ema nerezolvata a romilor din Europa (pastrind proportiile fireste). Toata lumea s-a bucurat acum citiva ani de “primavara araba” si de mobilizarea (inclusiv pe retele de socializare) extraordinara a tinerilor care nu mai vor dictatura. Minunat gind dar ce avem acum in locul dictatorilor? in Libia este anarhie si haos (luptele intertribale vor dura la infinit), in Siria opozantii cei buni ai lui Assad s-au transformat in ISIS, in Egipt avem o dictatura militara mascata, in Iraq un haos interminabil pentru ca cineva a hotarit dupa razboi ca nu mai e nevoie de armata……..Democratia de format occidental nu se potriveste de loc cu ceea ce ar trebui sa fie o tara islamica guvernabila……….
“Suntem” intr-o lume a comentariilor si a “adevarurilor ” proprii . Asemenea crime nu au justificare , dar exista si societatea umana in ansamblul ei este vinovata (razboaiele justificate de ” mai marii lumii”) , dar nici libertatea de a-ti bate joc de lucrurile sfinte ale celuilalt sub pretextul libertatii nu se justifica si duce la omor.
Traim intr-o societate bolnava in care mai marii lumii isi bat joc de noi indarjindu-ne unii impotriva celorlalti ..
Doamne ajuta -ne !