între orgoliu și nevoia de apartenență

Cu mici și insignifiante excepții (la scara istoriei), alegerile se câștigă peste tot în lume atunci când puține creiere știu să manipuleze emoțiile multor oameni. Oricât n-am vrea să credem asta, majoritatea oamenilor nu votează pe bază de analize și raționamente logice, și nici în urma unor evaluări obiective a candidaților sau a ofertelor lor electorale. Deciziile au ca fundament senzații și trăiri intense, iraționale, dar profunde, cu rădăcini în trecutul personal, în șabloanele construite sau preluate în timp pentru a încerca ordonarea universului propriu, în percepția egoistă, deci subiectivă, a ”binelui” și ”răului”, în unitățile de măsură cu care se judecă pe sine în raport cu ceilalți, asimilate nonconștient din familie și din cercul de prieteni apropiați. Din păcate, cei mai mulți dintre ei se încăpățânează să se considere obiectivi, informați și capabili de analize raționale, reci și detașate. Și, pentru că așa funcționează manipularea, cu cât sunt mai convinși că sunt imuni la influențe exterioare, cu atât sunt mai vulnerabili la acestea. Și la strategiile pritocite de cei cu creierul de care vorbeam mai sus.

Evident că nici alegerile prezidențiale care tocmai s-au încheiat n-au făcut excepție. Dacă o să mă conving de utilitatea ei, o să mai scriu o carte despre manipulare, în care voi comenta toate tehnicile folosite în această campanie. Până atunci, însă, încerc să mă lămuresc de ce au avut un succes mult mai mare decât de obicei. Și m-am oprit la un detaliu care mi s-a părut foarte interesant.

Există două motoare principale care pun în mișcare această mașinărie fascinantă, omul. Campania de la noi n-a făcut apel la iubire, că noi nu prea votăm pentru, ci împotrivă. A zgândărit foarte mult, însă, frica. Dar ambele tabere au făcut-o în proporții relativ egale. Pensiile, băsescu, comuniștii, divizarea țării, ciuma roșie, taxele și impozitele, oamenii lui băsescu, baronii locali, dispariția DNA, întărirea DNA… Folosirea propagandistică a acestor teme n-a făcut decât să fidelizeze grupurile deja convinse politic.

Eu cred că diferența s-a făcut în altă parte. Și anume, la motorașele auxiliare, care merg, de obicei, mai în surdină: nevoia de apartenență și orgoliul. Cele două se cam bat cap în cap. Oamenii cu orgoliu mare nu simt nevoia să se camufleze în grupuri amorfe, nu sunt dispuși să-și anihileze personalitatea pentru a face parte din echipa ”la modă”. Ceilalți, în schimb, sunt cei care-și cumpără fiecare nou model de Iphone pentru a fi percepuți ca membri ai ”elitei” potenților financiari, a celor care contează, a celor care pot! Și implicit, cea a intelighenției, pentru că, nu-i așa, cum ai putea face bani, nefiind deștept? Dar o mai fac dintr-un motiv. Pentru ca ei să se simtă ca făcând parte din acea elită!

Ei bine, cred că una dintre explicațiile victoriei stă în rezultatul bătăliei declanșate de antagonismul ”proști” – ”deștepți”. Încă de la început, una dintre tabere a marșat puternic în direcția stigmatizării celor care ar fi votat altfel. Needucați, ignoranți, analfabeți, proști. Evident, prin antonimie logică, cei care lipeau și apoi arătau cu degetul asemenea etichete se autopoziționau ca fiind deștepți, educați, informați, inteligenți. Eu, recunosc, am crezut că este o strategie falimentară. Am presupus că țâfna ancestrală va fi stimulată de disprețul manifestat la adresa lor și o să-i facă să reacționeze pe nehotărâții sau leneșii care înclinau spre tabăra stigmatizată. Cu alte cuvinte, mă așteptam să se ”umfle tărâța în ei”, iertată să-mi fie apelarea la expresii populare. Și să iasă la vot în număr mare în turul II, pentru a le ”arăta ei” de ce sunt în stare.

În schimb, s-a produs fenomenul contrar. S-a acutizat nevoia de a respinge apartenența la categoria ”rușinoasă”, de a lua distanță interioară față de orice i-ar face să fie priviți cu condescendență sau chiar lipsă de respect, și de a se alătura formal elitei ”deștepte”, pentru a se autodefini ca evoluați, strălucitori și de succes. Evident, votul fiind secret, înclinarea balanței către opțiunea ”potrivită” n-a avut drept scop modificarea atitudinii celorlalți, ci a propriei raportări la sine, în funcție de ”prostie” și ”deșteptăciune”.  Ei pe ei au vrut să se convingă că sunt caracterizați de cea de-a doua!