Am fost obligat (prin natura profesiei şi din cauza obsesiei prezidenţiale de a ieşi fix la debutul prime-time-lui) să ascult azi discursul celui care reprezintă chintesenţa tarelor acestui popor. Şi am fost, mai mult ca oricând, scârbit de halul în care a ajuns să fie reprezentată cea mai importantă demnitate a statului. Dacă mai aveam infime speranţe că nu totul este pierdut în acest personaj (deşi, să nu mă amăgesc, nu aveam), halucinanta ieşire publică de acum m-a convins nu numai că omul a pierdut orice contact cu decenţa şi normalitatea, dar şi că gesturile şi atitudinea lui au început să depăşească graniţele firescului, chiar şi al unuia pervertit de specificul nostru istoric.
Ca să sintetizez expozeul locatarului de la Cotroceni: a vorbit de-a valma despre frezele de la metroul din Militari, pământul agricol din Brăila, dicţionarele româno-moldoveneşti, accidentul de la vânătoare al lui Ilie Sârbu, autostrăzi, despăgubiri de la Petrom, şantaje, trusturi de presă, voiculescu, ghiţă, vântu, măciuci politice, educaţie (!!!), slăbiciuni, plăţi morale, diferenţa dintre preţul benzinei în SUA şi Europa, distanţa până la golf, cel Persic, nu cel al Mexicului, fabrica de la Mioveni, stâlpii…
Şi am aflat, pe parcursul a 40 de minute că premierul (sau “omul ăla”, după cum îi spune, elegant ca întotdeauna, TB) e corupt, înfiorător de corupt, nemaiauzit de corupt. Că vrea să fure bani ca să-i dea ba lui Dragnea, ba socrului, ba să câştige alegerile europarlamentare. Că a făcut fals şi vrea să înşele pe toată lumea. Şi, capac peste toate, vrea să otrăvească întregul popor român, la propriu, convingând companiile petroliere să nu mărească preţul combustibililor cu diferenţa reprezentată de noua acciză. Sigur, la ce-i mai trebuie preşedintelui şi dovezi pentru toate acuzaţiile astea? El are ceva mai important: imunitate, tupeu şi inconştienţă!
N-am văzut în 24 de ani un individ mai disperat decât s-a arătat TB în această seară. Deşi a ţinut să spună cu nu-l sperie nicio comisie de anchetă, a coborât şi a împrăştiat atacul la un nivel atât de imund, încât şi mardeiaşii din mahalalele capitalei s-ar simţi ruşinaţi. Dar, în capul lui, e, probabil, singura acţiune în măsură să-i asigure măcar un respiro, dacă nu o ieşire onorabilă din scandalul pământului.
Privindu-l, mi-a apărut în faţa ochilor individul care a împuşcat-o pe o tânără, distrugându-i un ochi, pentru că şi-a permis să atragă atenţia surorilor agresorului să nu se bage în faţă la coadă. Acela a avut la dispoziţie doar o armă neletală. Personajul de la Cotroceni a avut în mână şi, într-o oarecare proporţie, încă mai are, servicii secrete şi justiţie. Anul care mai e până la pierderea mandatului se anunţă înfricoşător!
Multumiri lui Radu Herjeu pentru ca reuseste sa gaseasca expresia optima a gandurilor si opiniilor pe care le impartasim si noi (cat mai multi, sper), cititorii sai, in legatura cu ceea ce se intampla in “cetate”. Iti doresc un Craciun bun, stimate Radu Herjeu.
Multumesc mult! Si tie numai bine iti doresc!
In Romania nu putea exista un exponent mai plin de nimicnicie si mai perfid! N-a intors obrazul pentru ca nu poseda in nici un fel partea asta anatomica! Mie nu trebuie sa-mi explice in nici un fel cine, cum, cand are dreptate, eu simt, pentru ca eu sunt ”proletarul”. Specie pe duca. Poate unul dintre putinii care au mai ramas. Eu l-am urmarit pas cu pas, dinainte de 2004. Sub orice forma. Nici pe Ceausescu nu-l urmaream asa!!! Nu ma intereseaza nici ce spune A3, nici RTV, nici B1, cu toate ca urmaresc toate televiziunile in fiece moment al aparitiei sale. Eu urmaresc reactiile, ii cantaresc vorbele si mai ales incerc sa ii inteleg faptele. Si credeti-ma, is prea harsita in istorie traita, ca sa-l cred!
Spuneti ca TB ataca disperat, fara dovezi insa tin sa va aduc aminte ca acesta este tina unor atacuri cu mult mai josnice din partea premierului si din partea untor trusturi de presa de peste 8 ani. In toti acesti 8 ani in care Antena 3 ora de ora a aruncat cu minciuni, dezinformari si intoxicari (daca vreti o mare parte vi le si pot enumera dar ca om de presa sunt sigur ca le-ati identificati mai bine) TB nu a facut decat sa intoarca si celalalt obraz. Observ ca in Romania e periculos sa spui cel fara de pacat sa arunce cu piatra ca imediat te pomenesti cu bolovani in cap din partea unora care se cred sfinti.
Chiar asa, este disperat rau de tot. Simte cum ii fuge pamantul de sub picioare si educatia sa, de sorginte comunista nu-l ajuta sa piarda elegant si decent. Educatia de mahala il caracterizeaza si de aici si prestatia sub orice critica. AMR cu aproximatie ………11 luni. Dar vor trece si astea si poate ………cine stie……… justitia aservita momentan poate isi va reveni !!!!!!!!!!!!!