O mai ţineţi minte pe nemernica asta de aşa zisă “profesoară”, care a reuşit să întoarcă pe dos toate stomacurile oamenilor sănătoşi la cap din România? Şi care a născut un val de indignare care, în orice altă ţară din lume, ar fi zguduit tot sistemul din rădăcini? Ei bine, la noi totul nu se va dovedi decât un pârţ tras de un împuţit într-un tramvai, la care oamenii vor strâmba din nas… şi gata! Vom continua să mergem cu el până la destinaţie, pentru că, nu-i aşa, suntem nişte amărâţi de mioritici şi nu putem schimba asta!
Poliţiştii însărcinaţi cu anchetarea situaţiei de la şcoala 10 au ajuns la concluzia că specimenul în cauză e nevinovat, pentru că “din probatoriul administrat nu se conturează elementele constitutive ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite”. Dar ce mama dracului se conturează? Un demers legitim de educare a tinerei generaţii în spiritul generozităţii faţă de cei care te pot prosti în faţă? O folosire justă şi firească, în folos propriu, a tupeului ordinar al unor parveniţi? Un dialog normal între un cadru didactic şi nişte părinţi incapabili să cuprindă binefacerile integrării odraslelor într-un sistem balcanic performant şi meritocratic? Sau o lecţie de viaţă servită celor mai puţin adaptabili despre cum să reuşeşti, să prosperi şi să scapi nepedepsit?
Sigur, procuratura ar putea ignora propunerea poliţiei, de neîncepere a urmăririi penale, dar de ce ar face-o? Doar n-o să se lege la cap în condiţiile în care poate, în tradiţionalul spirit românesc, să se spele pe mâini. După care individa va da în judecată şcoala şi-şi va reprimi postul pentru că, iată, justiţia a decis că-i nevinovată. Şi gata! Va continua să fie un model pentru tinerii profesori intraţi în sistem, care vor lăsa idealismele de-o parte şi vor înţelege, în sfârşit, cum stă treaba! Şi va continua să transfere otrava mentalităţii ei pestilenţiale celor pe care “îi educă” să devină membri potriviţi vremurilor pe care le trăim.
Doar n-o să vedeţi manifestaţii în piaţă împotriva lipsei de bun simţ, de decenţă, de corectitudine a celui de lângă noi! Nu, noi ieşim pentru natură, pentru politicieni şi salarii. Fără să înţelegem că toate astea sunt efecte ale lipsei de valori şi de educaţie care sufocă societatea românească de prea mulţi ani. “Ăia mari” se luptă pentru favorurile justiţiei, în timp ce noi, “ăştia mici” chibiţăm în funcţie de simpatii sau de ce înţelegem din ce ni se spune. Când, de fapt, putregaiul nu se măsoară în milioane de euro furate, ci în efectul pe care îl poate avea, atunci când zace în personaje precum învăţătoarea asta imundă. Nu “marile nume” bănuite, blamate sau condamnate pentru corupţie şi furt sunt cauzele stării deplorabile în care e societatea noastră. Ci fiecare dintre cei mărunţi, precum “profesoara asta”, care emană putreziciune morală în jurul lor, ca nişte sconcşi aflaţi în permanentă alertă..
Şi care-mi provoacă o silă mult mai mare decât mi-ar putea-o trezi conducătorii ţărişoarei ăsteia, gonflabilele ei, cianurile ei, analfabeţii ei ajunşi parlamentari, parveniţii ei, oportuniştii ei, “vedetele” ei formatoare de opinie… Pentru că toate astea sunt, de fapt, doar emanaţiile mocirlei care va înghiţi, inevitabil, totul! În direct şi-n exclusivitate!
PAMFLET INEDIT DEMISIA!
Trimite unui prieten/ AUTOR ANONIM FOLCLOR
Nu învăţăm nimic, din nici o dramă
Ne indignăm, aprindem lumînări
Facem orice să fim băgaţi în seamă
Toţi acuzăm şi punem întrebări.
Epidemie grea, de neamuri proaste
Ca drojdia pe fundul de pahar
Ne bucurăm în taină de năpaste
Ca la cutremur Domnii din Fanar.
A mai căzut un avion? Ce bine!
Prilej de certuri la televizor
Iar defilează clovni şi paţachine
Ţin predici, vai, unui întreg popor!
Ni se deşartă tone de palavre
În casele cu frigider pustiu
Ne zgîrie pe creier nişte javre
Chiar morţii îşi fac cruce în sicriu.
Dar ce e oare ţara noastră dragă
Decît un avion, căzut în munţi?
Nu îi mai căutaţi cutia neagră –
Au luat-o hoţii şi o vînd la nunţi.
Nu e de vină, nimeni, niciodată
Arareori, cîte-un Acar Păun.
Batista pe ţambal s-a pus îndată
Şi plîngem cu baloane de săpun.
Avem un nou Drapel: e Muşamaua
Ce-nlocuieşte steagul Tricolor.
Ni s-a schimbat şi Imnul: e Maneaua
Şi uite-aşa dispare un popor…
Această ţară zilnic pică Bac-ul
Harababură! Haos! Aaoleu!
De-un sfert de veac dăm îndărăt ca racul
Şi nu ne mai suportă Dumnezeu.
Pe cei plătiţi să-şi facă datoria
Îi doare-n cot, sînt nesimţiţi şi proşti
Nu-i poţi schimba – îi apără Mafia
După maşini şi vile-i recunoşti.
Încrengături de rude şi amante
Sufocă-ntregul Aparat de Stat
Blindaţi cu grade şi hîrtii savante
Toţi impostorii au un doctorat.
La prima criză, au căzut grămadă
Ca şobolanii fug, sînt panicaţi
O fată degerată în zăpadă
I-a ruşinat pe cei mai mari bărbaţi
Azi, Dumnezeu le-a pus oglinda-n faţă
Ei nu sînt nimeni, doar nişte yes-meni
Acum se rupe pojghiţa de ghiaţă
Ei au murit, de fapt, în Apuseni!
ROMATSA, SMURDUL, STS şi ISU
Ventuze de bani publici, scoşi din bir
Ce faliment! Le-a înghiţit abisu’!
S-au dus, în marş forţat, la cimitir!
A trebuit să cadă o rugină
În locul unde Horea a fost prins
Şi-n putregaiul ăsta, o lumină
Fulgerător, în ţară s-a aprins.
Aceste 7 ore blestemate
I-au deşteptat, în fine, pe români
În gardă, toţi! Aşa nu se mai poate!
La puşcărie cu aceşti păgîni!
Demisia! Căraţi-vă, cu toţii!
Demisia! Cît mai puteţi s-o daţi!
Un simplu pădurar a dat cu hoţii
De toţi pereţii Munţilor Carpaţi.
Nişte netrebnici, puşi pe jaf şi chefuri
Minţind că-s „frecventabili”, „democraţi”
Ne-au amputat din pensii şi din lefuri
Dar ei trăiau ca nişte îmbuibaţi.
Teroarea nepăsării şi-a prostiei
A luat sfîrşit, nu mai putem răbda.
Începe primăvara României
Şi-a răsărit, pe locul tragediei
Un ghiocel, sub mantia de nea.
Conteaza prea putin ce pedeapsa va primi. Lehamitea pe care a lasat-o in urma ei face mai mult decat orice condamnare la odihna si mancare buna pe banii statului, deci, si pe banii mei. Probabil, va avea onoarea sa primeasca cam tot atat cat vor primi si cei care au promovat o frunza pe un milion si jumatate de euro, cei care au schimbat culoarea literelor din “anaf”, cei care au facut locuri de joaca prin paduri sau sali de sport ca sa faca batranii muschii de otel inainte de a se apuca de prima prasila. In tara asta ce mai conteaza? As zice ca EU, deoarece sunt cea mai importanta persoana pentru mine, dar cine ma baga in seama?
Uite mai jos articolul 256 din codul penal (vechi).
Daca profesoara nu a cerut banii sau cadourile pentru ca si-a facut sau pentru ca urma sa-si faca munca de profesoara, nu cade sub incidenta acestei infractiuni.
“Primirea de catre un funcţionar direct sau indirect, de bani ori alte foloase, dupa ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia, sa pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confisca, iar daca acestea nu se gasesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.”
Dar managementul scolii si al inspectoratului scolar nu sunt obligate sa reincadreze profesoara fiindca nu e infractoare. Pot sa o sanctioneze, chiar sa o concedieze, pe motive disciplinare. Daca esti vanzator si mergi tarziu la serviciu sau esti grosolan cu clientii, nu esti infractor, dar poti fi sanctionat discipinar. Deci sa nu asteptam de la Politie sanctiunea. Insa daca nu au facut procedura de sanctionare disciplinara conform legii, atunci da, femeia se poate intoarce la scoala. Insa va fi vina Inspectoratului Scolar, nu a Politiei. Sunt curios ce se va intampla in continuare.
Desi sunt de acord ca sunt probleme majore in invatamant, nu-s chiar de parere ca Politia/procuratura sunt singurele care pot face ceva in cazul acesta. Si nici nu e sigur ca au gresit. poate ca elementele infractiunii nu au fost intrunite. (o sa caut imediat textul de lege).
P.S. 2
Nu ma pot abtine sa nu jubilez :)))))))) geniile dr si avocatilor,nu au intrat nici la liceu,iar eu,cenusareasa clasei,am intrat pe locul 3 din 38 de concurenti…..razbunarea mea?! m-am dus la diriginta s-o anunt , ca am vrut sa-i vad mutra cand afla si s-a rentat :))))
V-am inteles deplin amintirea, marca pe care a lasat-o si, credeti-ma, inteleg “din interior” sentimentul!
Ma bucur ca, ati biruit si ati “umilit” MIZERABILELE, diriginta si fostele colege!!!
Cartea e lucru mare, o spune “un copil” de dascal si un iubitor/respectuos de/fata de stiinta de carte!
Tocmai de aceea, va rog, verbul “a merita” NU este reflexiv.
Deci, “S-A MERITAT” e gresit!
Corect este: “A MERITAT”!
Scuze!!!!
Am confundat…”confuzia”! Dat fiind ca, greseala se repeta obsesiv in diverse locuri si m-a preocupat!
“S-a rentat”, la fel de gresit ca si “s-a meritat”!
Niciunul dintre verbele “a merita” si “a renta” nu este reflexiv! Deci, corect: “merita”, ” renteaza”!
Din pacate, “limba vorbita”…gresit, ne cotropeste!
Alta consecinta a calitatii invatamantului!
Multam fain pt corectare :)
Ma bucur sincer.Vedeti dvoastra,is plecata de f multi ani din tara(vreo 23) si abia in ultimul an am inceput ,am avut cu cine vb si romaneste…le mai incurc,le mai gresesc,le amestec,jumate -jumate :) Ma iertati?! :(
Numai bine !
Imi cer scuze ca, ati cazut victima “durerii” mele relativ la utilizarea limbii romane.
Este minunat ca, dupa atatia ani, mai vorbiti romaneste, chiar daca mai aveti si dificultati.
Nici eu nu mai sunt “acasa”, nu de multa vreme, doar de doi ani si jumatate, si nu de fericire!
Tot of-ul, tot dorul de casa si de acasa, se manifesta urmarind ce mai apuc gratuit din programele TV, ziare, site-uri, diverse publicatii. Ma ia spaima ce grozavii citesc, nefiind nici eu vreo autoritate!
Scuze inca odata, de multe ori, nu mai judec continutul postarii, ma “reped” la limba…
Probabil singuratatea si izolarea ne altereaza alte ganduri, alte sentimente.
Va doresc tot binele
P.S.
Nu am folosit “meritat”, -cum de altfel ati si remarcat – ci “rentat”. In rest aveti dreptate,pt ca nici a se renta nu exista,doar a renta,rentat…deci rentat a fost corect,mai putin
“s”-ul adaugat de mine :)…
Am facut-o pt simplul fapt ca efectiv nu mai gandesc in romana, ci traduc direct si, aici unde sunt, exista acest verb si la reflexiv :)
Bine insa ca mai stiu sa fac corect acordul intre subiect si predicat,nu? :) Sau ati gasit si pe acolo greseli??
Oricum, comentariul meu NU era la un subiect de gramatica limbii romane si nu am atacat pe nimeni pt felul in care scrie sau se exprima :(
Inca o data,iertare! :)
P.S. Alina Cojocaru si Carmen Tanasescu…nu o sa uit in veci…..
Sechelele raman,DAR atata timp cat is acolo sa imi reaminteasca sa nu mai gresesc, inseamna ca am invatat ceva :)