hai ”totuși” sictir!

Pentru sănătatea mea mintală și pentru păstrarea integrității nervilor, atât câți mi-au rămas după 10 ani de regim imund, îmi propusesem să evit orice contact cu rămășițele acestuia. Așa cum, pentru binele corpului meu, mi-am impus să nu mai calc în niciun local în care nu există condiții decente pentru nefumători. Din păcate, așa cum de fumul cancerigen nu scapi nici măcar în mijlocul unui parc, nici mizeria pe care continuă s-o emane reprezentanții de seamă ai ultimului deceniu n-o poți  evita, dacă ai un contact minim cu mass-media. Și eu trebuie să am, nu doar din motive profesionale.

În timp ce Duduia își cerea pe facebook arderea pe rug, uitând că postul mioritic de Jeanne D’Arc a fost revendicat deja de adversara sa, Monicuța cea Mandela, protectorul ei își readucea nestingherit hăhăitul grotesc într-un studio de televiziune. Și tupeul, și minciunile, și aluziile, și ”glumițele”, și amenințările, și invectivele la adresa fostelor slugi. Totul, într-o atmosferă propice, de prietenie și bună înțelegere. Că doar, dacă nu-l deranjează DNA-ul, de ce ar face-o jurnaliștii? Toți trăiesc sub același cer, până la urmă!

Recunosc, nu am avut suficient ficat să ascult cu sunet tot cvasimonologul, urmărind mai mult burtierele îngălbenite de ideile principale și căutând apoi pasajele care mi s-au părut mai interesante. Adică foarte puține. Printre ele, ”dezvăluirea” nu foarte surprinzătoare că a tot vizitat-o pe Duduia în ”arestul” ei domiciliar, un cancan care spune mai multe despre multele noastre televiziuni de știri, foarte capabile să urmărească în trafic curul mașinii vreunui potentat, dar total neputincioase atunci când ”sursele” nu le livrează dinainte informația. Când fostul locatar de la Cotroceni se ducea să-și ia apă minerală de la supermarket, toate redacțiile aflau prin ”mijloace specifice jurnalismului de investigații” și-și trimiteau reporterii în parcare, ca să-l întrebe dacă îi plac sticlele cu dop albastru sau verde. Acum, au luat notă, în același timp cu cei interesați din DNA și SRI, de faptul că individul nu-și abandonează ”investiția”, în speranța că statul lui de drept nu-i va întoarce spatele. Așa că n-a uitat să spună cum era cât pe ce să-l demită pe Coldea, dar… n-a făcut-o. Și cum e adevărat că Duduia a negociat în numele lui numirea lui Kovesi ca șefă a luptei anticorupție. Tot pentru urechile aceasteia din urmă a pomenit absolut întâmplător de rata de ”succes” a DNA-ului, de doar 90%, mult mai mică decât a tuturor celorlalte parchete din țară, inclusiv a DIICOT-ului, condus până mai ieri de cea care ni se prezintă acum drept il capo di tutti capi. Și, dacă n-a priceput din prima, i-a spus pe șleau că ”speră” ca dosarele ”martirei” să se încadreze la restul de 10%.

N-aș fi scris nimic, pentru că nimic nu merita menționat, dar m-a enervat o afirmație a toxicului personaj: ”Am încredere că totuşi justiţia funcţionează.” Și mi-am amintit de isteria cu care și-a apărat tot timpul glorioasa și intangibila sa creație, ”justiția independentă”. Și de campania soioasă declanșată de proștii și plătiții din fabrica lui de zgomote împotriva celor care l-au vrut extirpat mai repede din organismul pe care l-a îmbolnăvit!

”Totuși”? Hai sictir!