Ştiu că iar o să iau şuturi în fund şi înjurături de la naţionaliştii adevăraţi, dar ce să fac, nu mă pot abţine, înainte de a fi român sunt un om cu nişte valori, aşa că trebuie să spun că nu cred că talentul la fotbal ţine loc în viaţă de integritate, cinste şi onoare. Şi nici nu scuză lipsa acestora. Desigur, mă refer la Gică Popescu şi la condamnarea lui la puşcărie, într-o companie departe de a fi selectă, dar de care n-a avut probleme să se bucure atunci când asta aducea bani şi, peste ei, alţi bani!
După cum se poate observa cu ochiul liber, pe ceilalţi mahări trimişi la mititica nu-i prea căinează nimeni. Mulţi consideră că au primit exact ce merită, chiar dacă nu toţi au habar de detaliile dosarului în care au fost implicaţi. Dar erau personaje antipatizate din cauza parvenitismului, grobianismului, lipsei de decenţă şi bun simţ, agresivităţii manifestate indiferent de locul în care erau: pe stadion, pe stradă sau în studiourile de televiziune. Investitorii de tip nou, care s-au îmbogăţit dintr-un fotbal sărac, la a cărui prăbuşire valorică au contribuit din plin.
În schimb, pe Gică îl căinează mai toţi şi, pentru că dă bine la boborul sensibil şi patriot, politicieni de frunte se întrec în a-şi manifesta simpatia şi sprijinul pentru o eventuală graţiere. Toţi induc ideea că golurile date pe terenul de fotbal te pot face iertat de greşelile din viaţă. Că, dacă ai fost un sportiv bun şi muncitor, poţi, după retragere, să tragi statul în piept şi, odată cu el, pe toţi cei care s-au ridicat în picioare şi au ovaţionat reuşitele tale. Ei bine, aşa cum spuneam, iar mă trezesc în ipostaza nedorită de a avea o opinie contrară. Nu numai că performanţele sportive nu-l scuză pe Gică în ochii mei, dar îl fac mai vinovat! Să mă explic!
Toţi ceilalţi au făcut singurul lucru de care erau capabili: au minţit, au înşelat, au furat. În absenţa unor calităţi umane de excepţie sau a vreunui talent deosebit, asta a fost unica lor cale de a face ceva în viaţă, de a conta cât de cât pe lumea asta, de a fi băgaţi în seamă, datorită banilor şi influenţei. Cu acestea şi-au cumpărat la suprapreţ locul în loja unei pseudoelite financiar-sportive. Ei bine, spre deosebire de ei, Gică Popescu n-avea nevoie nici să încalce legea şi nici să se afunde în afaceri oneroase pentru a ajunge în vârf. O făcuse deja prin talentul, munca, seriozitatea şi devotamentul faţă de sportul căruia i se dedicase. Spre deosebire de ei, câştigase mulţi bani fără să fie nevoit să facă manevre oculte. Este singurul din cei 8 care ajunsese cineva pentru că făcuse ceva bun în viaţă! Ceilalţi au avut de ales între a rămâne nişte oameni obscuri şi banali şi a încălca legile. El n-a fost pus în această situaţie! El a trebuit să aleagă doar dacă rămâne corect!
Tocmai am dat o ştire cu tatăl lui Gică. Se plângea că fiul său a muncit aşa mult în străinătate să-şi facă un nume şi că acum nu-l mai are. Păi, nene, nu i l-a furat nimeni! I-a cam dat singur cu piciorul! Şi asta ar cam fi trebuit dumneata, ca părinte, să-l înveţi că nu se face…
PS. O să mă întrebaţi cui îi foloseşte statul lui Gică în puşcărie. Nimănui! A fost de-ajuns condamnarea! Care sper că i-a folosit şi lui, dar mai ales adolescenţilor care vor să devină cineva în viaţă prin fotbal! Să fie scos din închisoare, dar nu pentru ce-a făcut bun până acum, ci pentru ceea ce va fi în stare să facă bun de acum înainte!
subscriu 100%. umbrella notorietatii nu acopera si moralitatea sociala. in fata legii, toti ar trebui sa fim egali.
Sa ne lamurim : Gica Popescu a furat Statul, adica pe noi astia care traim dintr-un salariu de mizerie, in timp ce el avea de toate (cel putin avea tot ce-i trebuia sa traiasca decent).
Nimeni nu este mai presus de lege. Toti trebuie sa plateasca si sa inapoieze banii si bunurile obtinute ilicit.
Se spune ca Gica a reprezentat Romania… Ei bine, nu ! El s-a reprezentat pe sine, in primul rand. A castigat bani frumosi, s-a distrat, a vazut lumea, a fost recompensat pentru ceea ce a facut bine. Acuma trebuie sa raspunda pentru ceea ce a facut rau. Credeti ca pe voi va iarta justitia pentru ca ati muncit ca niste robi si ati furat o paine pentru ca va era foame ?
Asa trebuie sa fie in viata !
Nimeni nu e mai presus de lege.