gesturi mici, oameni mari

De foarte multe ori avem tendinţa de a ignora gesturi mici, care par întâmplătoare. De fapt, de obicei, nu prea suntem atenţi la ceilalţi şi, de cele mai multe ori, avem senzaţia că lucrurile pe care le fac, cele mărunte, nespectaculoase, nu spun nimic despre ei. Când, de fapt, tocmai astea sunt reprezentative. Şi în bine şi în rău.

Sigur, când te cheamă Usain Bolt şi eşti multiplu campion mondial şi olimpic, e mai greu să-ţi treacă neobservate cele mai mărunte manifestări! Mai ales când tot mapamondul e cu ochii pe tine. Sau cu camerele de filmat, dacă vreţi :)

Ei bine, tocmai ce câştigase omul nostru cursa de 100 de metri. Lejer, fără să se consume prea mult. E una dintre cele mai spectaculoase şi urmărite probe olimpice. Aşa că, după finalul alergării, jurnaliştii s-au repezit să-l întrebe pe atlet tot felul de lucruri interesante: “ai o prietenă?”, “cum te simţi?”, “te aşteptai să iei medalia de aur?”…  Sau nu, pentru că mass-media din România n-a avut prea mulţi reprezentanţi pe acolo. Şi, oricum, dacă nu-i pe bază de fotbalişti cuplaţi cu piţipoance, sau clienţi fideli de baruri, nu interesează pe nimeni. Să revenim, însă, la Usain. Şi să zicem că nu ştim cam ce-l putea întreba jurnalista de la TVE, când alergătorul s-a oprit brusc din vorbit. Pe stadion începuse ceremonia de premiere a medaliatelor cursei de 400 de metri şi se auzea imnul Statelor Unite, ţara câştigătoarei Sanya Richards.

După încheierea festivităţii, Usain s-a întors la a răspunde întrebărilor, meşteşugite, sunt convins, ale interlocutoarei sale.

A, pentru cei care nu ştiu. Usain Bolt e jamaican, nu american!