fandaxia doamnei Monica-Nelson Macovei

Madam Macovei a decis să rupă coada mâţei şi să pună punct concubinajului de interes cu PDL-ul. În fond, obţinuse tot ce se putea din el şi ştia că, oricum, va fi dată afară, dacă se încăpăţânează să candideze de capul ei la preşedinţie. Aşa că, fără perdeluţă, s-a despărţit de “colegii ei”, nu înainte însă, de a-i bălăcări puţin, onorând astfel frumoasa tradiţie mioritică, dusă pe cel mai înalte culmi de mentorul ei. Că doar scuipatul unde ai lins e una dintre caracteristicile obligatorii oricărui politician român de calibru.

Când au început să se separe apele în PDL, după eşecul impunerii Udrei ca preşedinte, Macovei a stat ceva în expectativă, neştiind dacă să-şi urmeze naşul şi să devină şi ea “un om nou” în PMP. Ea ar fi vrut, doar că n-o voia nimeni pe ea. Cu atât mai puţin şi-ar fi dorit să fie subalterna Duduii, cea cu care a trebuit atât timp să se lupte pentru favorurile prezidenţiale. Aşa că a ales singura cale pentru a ajunge iar europarlamentar: rămânerea în rândul democrat liberalilor.  Şi, pentru că aceştia aveau nevoie de un nume cu greutate care să stea printre ei în perioada în care partidul părea că se dezintegrează, i-au acceptat pretenţiile. Şi-apoi, e mai bine să ţii goarna în casă, decât s-o laşi prin pieţe, să chirăie zgomotos şi dezinhibat împotriva ta. Aşa că ea şi-a asigurat viitorul europarlamentar pe termen scurt, salariu baban şi pensie pe măsură. Şi, peste 5 ani, când i s-o termina mandatul, multe se vor fi schimbat prin politica românească. Se va realipi, probabil, vreunei “puteri” care va şti să-i folosească judicios calităţile.

Acum a sosit timpul să lase barca pedelistă şi să pozeze în surfer viteaz şi independent, pe valurile apropiatelor alegeri prezidenţiale. Ceea ce, în sine, nu e o problemă. Nu contează că a fost procuror în sistemul ceauşist. Sunt convins că, asemeni multor altora, ea lupta din interior împotriva comunismului şi pentru victoria valorilor de dreapta. Nici că, ajunsă peste noapte în fruntea justiţiei româneşti, a modificat legile astfel încât să i-o pună la picioare ăluia de la Cotroceni. Nici că, la referendum, a umplut Europa cu zbieretele ei despre “lovitura de stat” şi iminenta invazie a comuniştilor.

Problema e că, atunci când ai câţiva ţuţări care par imuni la farmecele Duduii, în schimb scriu toată ziua despre cât de minunată eşti tu, fandaxia-i gata. Te uiţi în oglindă şi-l vezi pe Nelson Mandela. Ceea ce e, desigur, un alter ego mai bun decât Jeanne D’Arc. În fond, fecioara a murit arsă pe rug, iar Macovei nu are valenţe de martir, simţindu-se mai confortabil la celălalt capăt al torţei. Şi, ca să ne demonstreze că e lucidă şi realistă, taman bună de urmat băsescului, ne anunţă pe toţi că “numai” ea poate “garanta rămânerea alături de NATO”. Nu mai e mult până vom afla că ea a rămas singurul obstacol în calea alunecării României în flăcările Gheenei, alimentate, evident, de trupele ruseşti şi banii chinezeşti.

De obicei, paranoia mesianică te apucă după ce te vezi purtat pe braţe de mulţimi entuziaste spre un centru de putere pe care începi să-l crezi predestinat ţie. Dar când discuţi cu pisicile politică, poate ar trebui să te ia cineva de mânuţă şi să te plimbe prin parc, nu să te lase să te faci de ruşine. Din nou.