elveţienii n-au ce face în concediu…

Pentru cei care nu ştiu, elveţienii au un obicei costisitor, dar care s-a dovedit util nu numai în supravieţuirea micului stat federal, ci şi în atingerea unui nivel de trai şi de civilizaţie invidiat cam de toţi. Aplică democraţia populară “a la carte”. Toate deciziile importante se iau prin referendum, adică membrii cetăţii, contribuabilii, care va să zică, plebea, ce să ne mai ascundem după degete, se exprimă direct, nu prin intermediul unor reprezentanţi care-şi uită, curând după alegeri promisiunile, culoarea politică, valorile şi scopul pentru care au fost trimişi în parlament. Sigur, la ei e vorba de educaţie şi de mentalităţi. Cu rezultatele care se cunosc.

Chiar dacă la noi ar vrea cineva să implementeze un astfel de sistem, românii nu s-ar obosi să meargă, una-două, la vot, pentru orice problemă pe care o pot “rezolva” aleşii. Să fie de capul lor, că de-aia îi “ungem” odată la 4 ani ca cei mai breji dintre noi. Să ne ia de pe cap responsabilităţile guvernării şi să ne lase doar libertatea de a fi nemulţumiţi. Sigur, dacă i-ai chema pe oameni să decidă dacă berea trebuie dată gratis sau dacă pornografia ar trebui, totuşi, permisă şi la buletinele de ştiri… alta ar fi povestea. Dar câte referendumuri poţi face pe teme din astea serioase? La noi, înjuratul, cu o ţuică în faţă sau cu mâinile în ligheanul cu rufe şi, neapărat, în faţa televizorului, ţine locul oricărui plebiscit.

Ei bine, elveţienii trebuie să decidă dacă vor sta anual în concediu câte 6 săptămâni, în loc de 4, ca până acum. Desigur, dacă era vorba de Japonia, legendele noastre ne-ar fi dat un indiciu despre rezultatul unui astfel de referendum, dar când vorbim de oamenii cantoanelor, ne-am putea imagina că abia aşteaptă să aibă mai mult timp liber ca să-şi numere banii din bănci, să-şi potrivească ceasurile, să-şi ascută bricegele şi să mănânce ciocolată pe marginea lacurilor alpine, privind cu drag la cornutele mov cu stafide sau alune de pădure. De fapt, oricum avem senzaţia că ei asta fac toată ziua, aşa că, serios, la ce le trebuie concediu?

În favoarea măsurii pledează creşterea stresului la locul de muncă şi statistica alarmantă care spune că cei peste 40 de ani de muncă ai unui elveţian obişnuit se termină, de obicei, cu un drum direct la cimitir şi nu la oficiul de pensii. În schimb, împotrivă se pronunţă în special cei preocupaţi de riscul scăderii competitivităţii ţării şi al creşterii costurilor cu forţa de muncă. Ceea ce, spun ei, s-ar repercuta tot asupra angajaţilor. Multe companii străine ar părăsi Elveţia iar o grămadă de angajaţi ar fi trimişi în concedii lungi… mult mai lungi de 4 sau 6 săptămâni.

Surprinzător, sau nu, sondajele arată o victorie a lui NU. Ceea ce demonstrează, încă o dată, maturitatea unui popor de a-şi gestiona viitorul, nu doar prezentul. Popor care, în loc să trăiască pe principiul ”eu, acum, aici, mult” (sau carpe diem, ca să fim puţin erudiţi), a învăţat să cântărească bine avantajele şi dezavantajele pe termen lung ale unei decizii care poate părea atât de atractivă pentru orice om.

Revenind la România… Pentru că aici ştim toţi cam care ar fi rezultatul unei astfel de “fiţe” democratice, nu mai bine l-ar consfinţi parlamentul direct, fără niciun referendum, cheltuieli suplimentare şi efortul atâtor oameni de a-şi mişca fundurile la secţiile de vot? Şi sunt sigur că nu vor fi prea mulţi cei care vor contesta la Curtea Constituţională ipoteticul deznodământ al unei atât de nenecesare consultări populare.

Update – 11 martie, după referendum – 66,5% dintre elveţieni au votat împotrive creşterii concediului de odihnă!

Categorii: Uncategorized, viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. ar merita o incercare . eu cred ca ar vota populatia Romaniei aproape in procentul atins de Elvetia. Acum poate nu merg la vot ,ca vad rezultatul alegerilor. si vad ca alesii nu prea sunt interesati sa rezolve problema alegatorilor,ei sunt buni pana ce le aleg “reprezentantii lor” ,deci nu merg la alegeri ,ca sunt dezinteresat ,nu se schimba nimic pozitiv ,in favoarea lor.

    2. Ideea de referendum este una foarte buna, fiind esenta democratiei participative (reala), opusa celei reprezentative (falsa).

      Cei mai multi oameni nu sunt in stare sa se reprezinte pe ei insisi, necum sa-i mai reprezinte si pe altii, unde mai pui si ca oricum “alesii”, reprezentantii, nu urmaresc decat sa ajunga la putere si sa insface un ciolan…

      De altfel, nimic din ce-i facut prin reprezentanti nu e ok: mananci prin reprezentanti dar nu esti tu cel care se satura ci reprezentantii, faci copii prin reprezentanti dar nu-s ai tai, ci ai reprezentantilor, faci politica prin reprezentanti dar nu e nici asta politica ta ci a celor pe care i-ai madatat sa o faca in numele tau. De evitat.

      In concluzie, nimeni nu poate fi decat propriul sau reprezentant.
      Referendumul e singura forma autentica de democratie iar acum, in epoca internetului, nu se mai pune problema banilor sau a timpului si s-ar putea organiza un referendum chiar si pentru cea mai neinsemnata decizie de natura sa influenteze cat de putin viata comunitatii. Mai trebuie insa sa se si vrea…

    3. Nivelul lor de trai nu li se datoreaza numai lor, ci si faptului ca sistemul lor bancar asigura “confidentialitatea depunerilor “; un adevarat sistem cinstit de spalare de bani. Nu-i nimic rau in asta, nu ?! In al doilea razboi mondial, in neutralitatea lor, au asigurat “scena” pe care au jucat “tontoroiul” toti expertii in spionaj. In timp ce Europa era devastata de razboi, ei prosperau, ca si americanii si alte state, a caror “gura nici nu miroase, nici usturoi n-a vazut”. Deh, asa-i, “hotul neprins ii negustor cinstit”.

    4. – 20 % erau in zi de salariu deci veseli, nu au fost atenti la intrebari
      – 20 % sunt speriati pt ziua de maine si stabilitatea jobului
      – 20 % nu stiu sa citeasca
      – 20% nu stiu sa bifeze ce au reusit sa citeasca
      – 20 % sunt japonezi.

      Glumesc, evident.

    5. Nu am timp sa caut pe nete, insa te cred pe cuvant ca e 100% adevarat ce spui, pentru ca te stiu om serios. Si totusi, stau si ma scarpin in moalele capului ca inginerul in fata strungului si nu imi vine sa cred.
      Frateee, societatea lor civila are coloana vertebrala si creier. Oare ne vom “ombolnavi” si noi ca si entitate sociala de aceasta “boala”?
      SA SPERAM!

      1. artistule,bine zici!am o oarecare îndoială da,….aşa o fi! ăştia “nu-s sănătoş i la cap!”aşa că…să “ne-mbolnăvim de boala” lor? Doamne ne fereşte!

      2. Asa este, clar, dar mai sunt mulți care nu pot înțelege ce înseamnă Occidentul, ce înseamnă educația, și cum s-ar ajunge aici. Totul pleacă de la inteligenta, care este sublima, dar lipsește cu desăvârșire, de atunci, de la Caragiale…