Când am văzut poza asta, n-am avut reacţia pe care, cred, o spera autorul ei. Adică n-am spus “Aaaaa, ce frumos şi cât de adevărat!”. Dimpotrivă, mi s-a părut o stupizenie. Deşi pare un îndemn de urmat pentru a evita ratarea, este exact genul de mentalitate care încurajează eşuarea. Un ratat este cel care nu devine ce ar fi putut fi. Un eşuat e cel care nu ajunge ce şi-a dorit să fie.
Vai ce urât, Radule! Tu nu vezi ce rinoceraş drăguţ, care face şi el ce poate, se chinuie, asudă, doar ca să arate ca un inorog? Ce, tu n-ai vrea să arăţi ca Ryan Gossling şi să ai şi talentul lui actoricesc? Sigur, şi tu ai putea încerca să dai jos fundul de pe scaun şi să-l duci la sală, să te împrumuţi la bancă pentru nişte operaţii de înfrumuseţare şi să… ei bine, pentru talent nu ştiu ce-aş putea face. Poate doar să-mi petrec mult timp în faţa oglinzii, imaginându-mi că-l am. Sau n-ai vrut să cânţi ca Pavarotti? Nu trebuia decât să pui pe tine vreo 100 de kilograme şi să zbieri toată ziua în baie. Sigur, la un moment dat, venea şi vocea!
Da, ştiu, e la modă să încurajezi copiii să devină orice le trece prin cap. Mai ales dacă ai bani, sunt tocmai buni de aruncat pe lecţii de pian, de pictură, de karate, de fotbal, de computere… Nu contează că urmaşul n-are pic de talent sau aplecare spre vreuna dintre ele, dacă aşa i s-a năzărit lui sau părintelui… Şi, mai ales, nu trebuie descurajat! Nu trebuie “să i se taie aripile”! Dacă n-are nicio treabă cu matematica, dar vrea să se facă mare IT-ist, că e la modă, îl dăm la liceu de profil şi ne certăm cu toţi profesorii care se chinuie să-l treacă clasa. Dacă ia 4 la lucrare, nu-l dojeni. Să nu-i scadă self-esteemul! Nu încerca să-l cunoşti, să afli care-i sunt calităţile, ce i s-ar potrivi mai bine, ce i-ar asigura, dacă nu succes în viaţă, măcar mai puţine eşecuri. Nu, fă-i toate toanele şi încurajează-l, chiar dacă e un rinocer care se visează inorog. Şi astfel, are toate şansele ca, petrecându-şi zilele încercând să devină inorog, să nu mai aibă timp să ajungă un rinocer foarte bun!
Să ne înţelegem, eu sunt cel care a spus că “Visele pentru care renunţi să lupţi pot deveni, murind, coşmarurile care te vor bântui toata viaţa”. Dar mă refeream la acele vise care-ţi sunt accesibile, pe care le poţi împlini, autodepăşindu-te, Cele la care renunţi din comoditate, laşitate, neîncredere, singurătate. Nu la cele care presupun schimbarea speciei. Pentru asta e nevoie de mult mai mult decât voinţă şi o bandă de alergat!
***
Dacă vrei, poţi primi direct prin mail informaţii despre orice postare nouă de pe blog. Nu trebuie decât să te abonezi la newsletter (în meniul din dreapta).
Prea putini sunt aceia care isi cunosc limitele (de orice fel), cei mai multi vor sa poarte “haine” mult prea mari pentru ei sau care nu le stau bine si asta nu o vad nici cu mai multe perechi de ochelari, si nu cred nici atunci cand un copil striga “regele e gol”!