despre aparenţe

A trecut ceva vreme de când v-am propus un exerciţiu de sinceritate :) Şi, dacă vreţi, un test pentru capacitatea noastră de a “citi” în spatele aparenţelor. Aşa că, iată, vă supun atenţiei un nou personaj, cel din imaginea alăturată. Faceţi mai mare poza, dând click pe ea, şi spuneţi primul lucru care vă trece prin cap despre bărbatul acesta. Cu ce se ocupă, în ce crede, dacă v-aţi simţi confortabil în autobuz, lângă el… în fine, orice senzaţie, gând, idee instantanee veţi avea, privind fotografia. Apoi, citiţi mai departe :)

Îl cheamă Vladimir Franz şi intenţionează să candideze la preşedinţia Republicii Cehe în 2013. S-a născut în 1959, este compozitor de operă şi muzică de spectacol, profesor de artă dramatică la Academia de Teatru din Praga și pictor (peste 70 de expoziţii). În timpul liber a inițiat numeroase mișcări culturale pentru tineri, în rândul cărora și-a câștigat o popularitate imensă, probabil şi datorită personalităţii lui nonconformiste. Nu se ştie încă dacă asta îi va folosi în campania electorală.

Vladimir a studiat dreptul, după terminarea liceului, și a obținut și un titlu de doctor în domeniu, dar nu a fost încântat să urmeze o carieră de magistrat sau avocat în timpul regimului comunist din Cehoslovacia. Aşa că s-a îndreptat spre domenii mai liberale şi mai puţin supuse controlului statului şi partidului. A studiat istoria artei și a muzicii.

E acoperit în proporţie de 90% cu tatuaje, ceea ce îl face să pară albastru :) El susţine că este cel mai tatuat bărbat din lume. Pentru el e un gen de artă, o formă de estetică pe care oamenii au folosit-o din vremuri străvechi pentru exprimarea eu-lui.

Chiar dacă pare ciudat, ideile lui politice sunt mult mai moderate decât aspectul său :) În plus, după cum spun analiştii din ţara lui, e foarte articulat şi argumentat în luările sale de poziţie. Nu i se dau şanse reală să câştige scrutinul prezidenţial, dar toată lumea e convinsă că va face o figură mai mult decât onorabilă!

Aşa-i că este exact ce ţi-a trecut şi ţie prin cap, când i-ai văzut prima dată poza? :)

PS. Ca de obicei, click pe imagini, ca să le vedeţi mai mari.

***

Dacă ţi-a plăcut, încearcă-ţi imaginaţia aici şi aici.

Categorii: Oameni
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to dorin Cancel reply


    1. puteam sa jur ca are legatura cu arta! De obicei artistii sunt cei care incearca sa traiasca dupa un tipar propriu, au alta perspectiva asupra vietii. As sta langa el in autobuz pentru ca sub cojile cele mai scortoase si tari se-ascunde un miez dulce de cele mai multe ori. Cat despre dorinta lui de a candida, Bravos! Asta inseamna initiativa: sa iesi in fata si sa faci ceva pentru poporul tau!

    2. Aș sta cu el în autobuz. M-aș uita la el ciudat deoarece nu sunt pro tatuaje. Însă are ceva în privire care duce dincolo de tatuaje și înlătură aparențele.
      Cred că mi-ar fi un pic greul să îl votez, dar privind în politica românească eu zic că am avea nevoie de un om ca el.

    3. Sunt mulți oameni, mai ales femei, cărora le place să fie mereu în centrul atenției. Pentru un artist plastic, adoptarea unor atitudini/ținute/zorzoane/ ș.a.m.d. neconvenționale, este o practică foarte des întâlnită – are nevoie să-și facă publicitate dacă vrea să se întrețină din vânzarea operelor sale.
      Pentru că-și declară intenția de a candida la președenția Cehiei, îmi vine în minte Bolivia.
      Bolivia a rămas mai mică și fără ieșire la ocean, pentru că a avut un președinte mare amator de titluri și decorații.

    4. Puteam sa jur ca lucreaza pentru Discovery, ca merge prin locuri unde oamenii inca se mai acopera cu frunze. :)) Si ca adora motocicletele. :))
      Imi place tot mai mult la tine pe blog.

    5. Credeam ca este un urmas modern al indienilor din America de Sud. Daca as sta langa el in autobuz? dDca nu ar mirosi rau, ma rog, si daca atobuzul e prea aglomerat. Ceea ce ai spus despre el ma socheaza, nu-i inteleg pe cei care se tatueaza, care isi prind fel de fel de verigi pe diferitele parti ale corpului. Sa faca ce vor cu trupul lor, dar nici nu ma framant sa-i inteleg, poate aici e gresala mea, voi incerca sa mi-o indrept. In ce priveste cu ce are in cap, bravo lui, iar in ce priveste sansele lui la prezidentialele din Cehia, ce sa zic, cehii sunt in marea lor majoritate atei, nu sunt atat de pudibonzi si credinciosi, ca noi romanii, ce sa-i doresc? Succes. S-a trecut de miezul noptii, fa-mi placerea sa-ti spun si eu o data primul: “Neatza ” nu-ti ataseaz ‘o italiana”, o astept pe a ta pe care am s-o ascult cu multa placere.