de la vlădică până la opincă, acelaşi jeg

Ieri, două întâmplări, aparent fără nicio legătură, mi-au reamintit de ce România e acolo unde e. N-are niciun rost să repet aici epitaful unei naţiuni cu potenţial, dar care se scaldă, în ultimii zeci de ani, în subsolurile istoriei şi civilizaţiei. Aşa că vă las pe voi să apreciaţi situaţia actuală a ţării şi eu o să vă povestesc doar ce m-a făcut să-mi doresc ca ea să fi fost altfel!

La un metru de ieşirea dintr-un supermarket bucureştean, o individă relativ bine îmbrăcată îi dă jos chiloţii copilului său, să tot fi avut un an şi jumătate, doi,  iar acesta începe să facă pipi pe peretele magazinului. Oamenii treceau pe lângă ei şi, evident, nu dădeau semne c-ar i fost deranjaţi de ce se-ntâmplă. Sau, dacă aveau vreo problemă, preferau s-o enunţe în gând. Ceea ce eu n-am putut! Aşa că am întrebat-o, cu un ton şi un limbaj exagerat de decente pentru scena din faţa mea, dacă i se pare normal ce face. Ultragiată că e admonestată, a răstit către mine o imbecilitate, desigur: “şi ce, voiai să-l las să facă pe el?” Am simţit că n-o să mai pot menţine mult gradul elevat al “dialogului” nostru, aşa că i-am spus doar că e o nesimţită şi că specimenelor ca ea n-ar trebui să li se permită să se înmulţească. Lucru pe care îl cred cu tărie şi când nu sunt nervos.

Al doilea “eveniment” s-a petrecut la televizor. Un individ, ajuns printr-o greşeală istorică în fruntea ţării, s-a gândit că e timpul şi locul să facă public, din nou, pipi pe toată lumea,, Mai puţin pe odraslele şi Duduile lui neprihănite, evident. Caz patologic unic în lume, cred, un şef de stat a ameninţat cu puşcăria un premier şi cu represalii un senator care vorbeşte nepermis de mult despre afacerile prezidenţiale necurate.

Am avut aşa, senzaţia intensă că băsescu e băieţelul din prima poveste, ajuns mare şi tare. Am realizat că pe mama acestuia din urmă şi pe locatarul de la Cotroceni îi unesc aceleaşi defecte care fac, uneori, aerul irespirabil pe meleaguri mioritice: nesimţirea, lipsa de decenţă, bun simţ şi scrupule, dezinteresul faţă de orice şi oricine nu face parte din grupul restrâns de rudenie sau interese, un dispreţ total faţă de reguli şi faţă de comunitate. Aşa opincă, aşa vlădică!

Ei bine, din cele două specimene imunde, femeia m-a scârbit şi m-a indispus mai profund. Pentru că, dacă de TB mai sunt speranţe să scăpăm într-un timp relativ scurt, de ea, de cele ca ea şi de copiii lor, crescuţi în spiritul aceloraşi “valori”, nu prea. Şi nu ştiu cam ce fel de revoluţie ar mai putea curăţa societatea de ei!