de ce contează dacă băsescu e bolnav

O televiziune a arătat aseară imagini cu o persoană căreia îi tremurau mâinile, în momente și circumstanțe diferite. Dar nu așa, de emoție sau nervi, cum li se poate întâmpla tuturor. Ci amplu, sacadat și nestăpânit. Am urmărit înregistrările fără sonor, pentru că nu sunt pasionat de genul de dezbateri între analiști de ocazie rătăciți prin studio. Din câte am mai văzut eu prin viață și din câte am mai citit, astfel de tremurat convulsiv și incontrolabil e un simptom al unor probleme la sistemul nervos central. Adică la centrul de comandă al organismului.

În mod firesc, o astfel de afecțiune a unui om n-ar trebui să fie pentru ceilalți decât un motiv de a empatiza cu suferindul și de a se face, cu eleganță, că nu observă. În niciun caz de a face o șezătoare televizată pe această temă. Însă, printr-un accident al istoriei, cel despre care vorbim este președintele României. Adică aflat de un deceniu într-o poziție de maximă responsabilitate nu doar pentru viața sa și a familiei sale, ci și a milioane de oameni. Cum și-a îndeplinit această responsabilitate știm prea bine. Iată, însă, că există suspiciunea că acest ”cum” a fost condiționat (și) de factori biologici.

Chiar dacă e tardiv, eu, cetățean, vreau să știu dacă cel care a întors pe dos societatea românească suferă de o boală degenerativă a creierului. Și dacă da, de când. Și dacă se cunoștea acest lucru și cine l-a ascuns celor îndreptățiți să-l știe. Și dacă o astfel de afecțiune poate impieta asupra capacității de evaluare corectă a unei situații și de luare a deciziilor potrivite. Și, dacă da, cum se poate preveni ca pe viitor să mai ajungă la Cotroceni sau la Victoria un om cu asemenea vulnerabilități.

Ei bine, pentru că e vorba despre idolul lor, băsiștii nu consideră necesar nimic din toate astea. Dimpotrivă, se arată oripilați că presa intră în viața privată a cuiva. Și perorează despre lipsa de relevanță a aflării adevărului în acest caz. Alții, ca de obicei, caută cu degetul pe ecran pixelul albastru. Sau ne explică docți cum tremuratul mâinii prezidențiale este doar un pretext pentru ”ceilalți” de a ascunde matrapazlâcurile proprii. Culmea penibilului o atinge un personaj catalogat de însuși soarele lui drept o lichea, care îl compară pe acesta (și starea lui de sănătate) cu Papa Ioan Paul al II-lea și cu F. D. Roosevelt, președintele paralizat al Americii din timpul celui de-al doilea război mondial.

Mi se pare hilar că talibanii lui se chinuie să-i distrugă acestui individ singura circumstanță atenuantă pentru comportamentul, atitudinea și deciziile lui. Istoria și oamenii vor fi mult mai îngăduitori cu el și și-l vor șterge mult mai repede din lista de detestabili dacă se va dovedi că există o explicație/justificare medicală obiectivă  pentru halul în care și-a exercitat prerogativele.

PS. M-am liniștit. Cu o lăudabilă promptitudine, azi au apărut și rezultatele ultimelor investigații medicale la care a fost supus TB. Conform lor, acesta nu are nicio problemă. Ceea ce, pe lângă ușurarea că președintele e pe deplin responsabil pentru faptele sale, mi-a provocat și o îngrijorare. Dacă el e sănătos, înseamnă că eu s-ar putea să fiu bolnav, pentru că mie nu-mi tremură mâinile în halul acela.

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to Iulia Banica Cancel reply


    1. Mie mi se pare manareala pe fata, raportul acela medical. iar medicilor care l-au semnat, rusine! canbd presedintele unei tari este iresponsabil, chiar si intr-o mica masura, dn cauza unor afectiuni medicale, cand face declaratii care ne pot arunca in gura lupului de la rasarit, tu, medic, cum poti semna un raport din care reiese ca e absolut ok? Tu, medicule, nu ai copii care ar putea muri intr-un razboi? sau care ar putea fi arestati pentru ca-si permit sa-l critice ? Sau, pur si simplu, pentru ca intreaba de ce-i tremura mainile in halul ala??

      1. D-na/D-ra Elena,
        Din câte am văzut eu, la televiziuni nu s-a prezentat raportul medicilor în original, ci un document cu antetul Preşedinţiei României, cu nişte “texte” referitoare la nişte analize, care par a da impresia că sunt rezultatele examenului medical efectuat asupra persoanei care îndeplineşte funcţia de Preşedinte al României. Nu cred că pe baza acestui document pot fi acuzaţi medicii. Nu cunoaştem ce au constatat aceştia, dar, din antecedentele medicilor vis-a-vis de persoane foarte importante, suntem tentaţi (inclusiv eu), să le acordăm prezumţia de “vinovăţie”. Cel mai sigur mod de a testa starea de sănătate a cetăţeanului Traian Băsescu ar fi o internare într-unul din penitenciarele României. Am afla atunci nenumăratele boli de care suferă şi care-l fac incompatibil cu statutul de deţinut de drept comun.
        PS: Evident, astea-s vise (sau “visuri”- conform unei clasice în viaţă) !

    2. Problemele si dezechilibrele tiroidei cu boala numita “hipertiroidism” are printre multele ei alte efecte foarte urat accentuate si tremuratul involuntar al mainilor si picioarelor (genunchilor in special asociat cu lipsa puterii)….Asta e pe bune! Dar daca analizele la zi ale lui Traian Basescu sunt “in limite normale”, eh, atunci cine stie ce o avea?? :)))))

    3. Subscriu la superba gluma de final si o ingros spunand ca, prin extrapolare, suntem multe milioane de oameni bolnavi in tara asta ! :)) si asta nu pentru ca am avea boala pe cineva – persoana importanta !

      1. Nu stiu, nu ma pricep. Eu doar as vrea sa stiu de ce ii tremurau mainile in halul acela.