Tragedie. Un avion prăbuşit în munți. Doi morţi. Pilotul și o studentă-voluntar. 5 medici scapă ca prin minune. Toată țara stă cu sufletul la gură în orele (prea multe) în care autoritățile și oamenii locului caută victimele. Unul dintre supraviețuitori spune că sunt în viață datorită celui de la manșă. Erou sau nu, Adrian Iovan merită un moment de tăcere, chiar și numai pentru zecile de mii de oameni pe care i-a dus în siguranță de-a lungul lumii.
A avut, sunt sigur, defectele sale. A făcut, în viaţă, gesturi și alegeri pe care le-a regretat, probabil. Unele dintre ele l-au adus în atenția presei. Altele, la judecata opiniei publice. Nu vom afla niciodată dacă a murit împăcat cu el însuşi. Şi nici nu cred că e important pentru noi, cei rămaşi aici.
Pe unii îi va fi emoţionat moartea sa. Pe alţii îi va fi lăsat rece. Dar nu cred că sunt mulți care au jubilat la auzul veștii. În afară de cei de la cuțu-cuțu, oengeul acela halucinant, care trimitea în derizoriu soarta milioanelor de evrei morți în holocaust, doar pentru a susține păstrarea pe străzi a câinilor fără stăpân (vezi aici).
Pentru că moartea unui copil i-a dat peste cap, pentru moment, planurile de a înlocui oamenii din orașe cu maidanezii ei preadragi, individa care conduce organizația s-a trezit dând un comunicat despre… accidentul aviatic din Apuseni. În care vorbește nici mai mult, nici mai puțin, decât depre justiția divină. Adică Dzeu s-a decis să-l pedepsească pe Iovan pentru că ar fi împușcat un câine comunitar. Oricât de greșit ar fi fost gestul lui, mă îndoiesc profund că atotputernicul nu avea pe listă alții care meritau mai mult şi mai curând o astfel de osândă.
Şi măcar dacă ar fi fost vorba de reacţia rudelor acelui tânăr hoţ împuşcat de pilot în casa sa. Tot ar fi fost de înţeles. Dar, să te întrebi, a doua zi după moartea unui om, dacă nu cumva l-a așteptat Dzeu la cotitură, mi se pare un simptom bun de abordat de către psihiatri. Și vine să confirme faptul că derapajele anterioare ale acestor personaje înfricoșătoare nu au fost întâmplătoare sau accidentale. Şi că, într-adevăr, ele rămân mult mai periculoase pentru comunitate decât animalele pe care le “iubesc” atât de zgomotos şi de extrem.
PS. Găsiţi tot comunicatul aici.
Sunt iubitor (mare ) de animale , am si eu pisicul nostru “de companie” care este “membru de familie ” dar asta nu ma face sa-mi pierd mintile . Nu cred ca un om normal ,la decesul oricui ar fi sa fie , poate gandi si exprima altceva decat sentimente de regret si durere pentru disparitia persoanei . Cu atat mai mult cand este vorba de adevarate valori umane. E pacat de risipit cuvinte pentru asemenea dezaxate .
Romania tara zoofililor si a maidanezilor nebunie fara margini !!!
Nu ne mira ce scoate din putul gandirii, madam asta care e preocupata numai de stransul banilor! Ea cu asta se ocupa in locul adunatului de caini de pe strada.
Sigur si Aurelia Ion a facut ceva vreunui caine..poate i-a zis “mars!” sau cine stie???
D-le Herjeu de ce nu lansa-ti o campanie de presa sa fie cotrolate toate omge-urile astea si cei ce le gestioneaza ?v-ati ingrozi de ce s-ar putea sa aflati…unii au facut averi incredibile din asa zisa IUBIRE DE ANIMALE….
Ma intreb daca oengistii si oengistele astea ,cind erau ei copchii,le era frica parintilor sa-i trimita fara bodyguarzi,la paine,sifoane sau tigari ?! Oare tremurau parintii lor la gindul ca o haita de caini vagabonzi le-ar putea mutila sau omori odraslele ?