Din câte mi-am dat eu seama în ultimii 25 de ani de tranziție economică de la comunism la capitalism, cu cât un produs e mai scump, cu atât crește interesul pentru el al parveniților și al săracilor care îi invidiază pe aceștia. În primul rând din cauza binecunoscutei apetențe a românilor pentru aparențe. Așa înțelegi de ce țara a devenit un rai al vânzătorilor de smartfoane, mașini de lux, țoale de firmă. Toate de etalat în cluburi în care o sticlă de apă costă cât alocația lunară a unui copil. Pentru că la noi, mult mai important decât să ai bani e să dai celorlalți senzația asta! Nu de alta, dar ce om ești tu dacă n-ai o capră pe care s-o invidieze ceilalți? Chiar dacă e de carton.
În al doilea rând, avem noi așa o dambla, băgată în cap de generații întregi de specialiști casnici în economie comunistă, că lucruile scumpe sunt obligatoriu mai bune. Vechea zicere ”suntem prea amărâți ca să ne luăm lucruri ieftine” a fost adaptată epocii pe care o traversăm: ”suntem prea snobi ca să înțelegem că diferența de preț nu e mai niciodată justificată de una de calitate”.
Ce-mi veni să scriu despre asta? Știți voi produsele acelea ”marcă proprie” pe care fiecare supermarket de la noi le vinde la prețuri mai mici decât pe cele identice, dar de firmă? Ei bine, potrivit datelor companiei de cercetări Nielsen, românii sunt pe locul trei în topul europenilor care NU cumpără așa ceva. Doar italienii și grecii sunt mai preocupați de brand decât noi. Și știți cine-s cei care nu dau prea mulți bani pe numele de pe etichetă? N-o să ghiciți nici în 100 de ani! Elvețienii. Știți care e salariul mediu în România? 423 de euro. Știți cât e cel al unui cetățean al țării cantoanelor? 2590 de euro. Aveți mai jos procentul de produse no name cumpărate de diferitele națiuni europene. Cel din partea de sus a fiecărui cerc. În cazul României, el s-a oprit la 30%. Iar elvețienii? Niște țărani!
La început, când au apărut și la noi, ca tot românul, eram sceptic. Până într-o zi când, din curiozitate, am citit cu atenție eticheta unei cutii de pate de pui, din aceea ”marcă proprie”. Pe ea scria și cine a făcut-o. Amuzat, am descoperit două rafturi mai sus, produsul ”original” al fabricii respective. Din ce în ce mai intrigat, am comparat ingredientele. Absolut identice, ca pondere și combinație. Cu toate astea, cutia ”branduită” era mai scumpă cu 30% decât cea no name. Nu m-am oprit acolo și le-am cumpărat pe amândouă. Inutil să vă spun că pateul avea același gust :)
Sigur e că, de atunci, nu numai că n-am mai avut asemenea prejudecăți, dar iau regulat multe produse cu sigla supermarketului la care îmi fac de obicei cumpărăturile. Un singur lucru n-am reușit să înțeleg. De ce naiba afaceriștii români își fac singuri concurență. Dacă pot produce mai ieftin pentru marile lanțuri de magazine, de ce își vând marfa mai scump? Ah, da, cred că răspunsul e la începutul acestui articol :)
sursa poză și date statistice – Ziarul Financiar
Produsele marca proprie( alimente in general la noi), sunt de fapt un surplus de productie. Fabrica de pateuri produce 2 tone de pateuri pe zi. Cu toata echipa de vanzari si cu toata publicitatea aferenta, se vinde o tona. Din motive lesne de inteles( productie, desfacere, rulajul banilor etc…), producatorul contracteaza restul productiei unei alte “etichete”. El castiga bani, si supermarketul clienti. Asa se intampla, de exemplu cel mai bun ulei de la noi, se lua de la cash and carry la jumatate de pret. Din pacate, ultimele legi nu te mai obliga sa scrii pe eticheta producatorul. Se poate observa ca mai nou apare sigla CE. Astfel chinezul ala mititel, care face ceva pe vapor, nu mai scrie made in china, nu-i asa?
Este amuzant să vezi cât de diferit privim noi, oamenii, un subiect simplu, clar, explicit. Și cum încercăm să-l răstălmăcim, deși morala este evidentă.
În ceea ce mă privește, fără să fiu un expert în toate domeniile adiacente varietății aproape infinite de produse pe care le cumpăr, unele strict necesare pentru alimentație, altele facultative, ținând de interesele personale, fie profesionale, fie de divertisment, vestimentare … etc., folosesc în permanență câteva criterii pe baza cărora optez pentru un produs sau altul, un sortiment ori altul. Primul criteriu este legat de gradul de necesitate, apoi prețul, calitatea șamd. Brandul/firma/marca se află pe locuri codașe între criteriile mele iar asta, într-o măsură destul de mare are drept cauză încadrarea veniturilor mele sub nivelul costurilor de multe ori exorbitante ale produselor (autentice) de marcă. În materie vestimentară n-am cumpărat niciodată produse de marcă (în sensul actual), fiindcă, parcă-i un făcut, toate hainele respective, văzute pe cunoscuți, erau pătate de … snobism. Prefer, spre exemplu, un tricou golf, din materiale excepționale și croit impecabil, la o zecime de preț (probabil), unuia cu marca la vedere.
În materie de alimente, Radu are perfectă dreptate. Produsele vândute sub marcă proprie de către marile lanțuri (multinaționale) de magazine, cel puțin cele cumpărate de mine în ultimii cca 15 ani, au fost toate (raportat la criteriile și cunoștințele mele științifice modeste în materia asta) foarte bune, gustoase, proaspete și, mai presus de orice, la prețuri foarte convenabile (oricum, mult mai mici decât la „boutique”-ul din colț). Și, în ceea ce mă privește, cred în câteva judecăți evidente pentru mine. Un trust foarte mare, cunoscut de sute de milioane de potențiali clienți, nu riscă să-și folosească marca pe produse (mai ales alimentare) care nu întrunesc toate criteriile de calitate pe care le declamă și pe care clienții le așteaptă. (Renumele se câștigă într-un timp îndelungat, dar se pierde foarte repede.)
Făcea cineva, aici, pledoaria produselor ieftine din magazine no name. Cred că în exemplul său e vorba despre o carență de informare. 200 lei pe două cartușe de imprimantă la eMAG, față de 128 lei la un magazin oarecare. Nu știu dacă la eMAG era cel mai mic preț al cartușelor respective, care la acel preț cu siguranță erau originale, însă, dacă cele de 128 erau pentru același model de imprimantă, acelea erau „compatibile” și nu originale. Diferența între ele este doar de marcă. Cele scumpe erau cu marca imprimantei, în timp ce celelalte erau pentru marca respectivă. Calitatea lor era probabil identică; prețul, însă, nu! Adică exact ce remarca Radu în articolul său.
Nu ma mira deloc ca elvetienii sunt pe primul loc la cumparat no name-uri. O fi salariul lor mediu de 5-6 ori mai mare, dar aveti idee ce chirii si ce costuri imense au ? Nu cred. Ar trebui facute comparatii in UE la paritate putere de cumparare, nu mai faceti comparatii de-astea bombastice intre elvetienii ce platesc toti chirii uriase si romanasu’ care sta la mami pana la 38 de ani sau “mai vinde un teren” de la mamaie..
Hodoronc tronc. Deci romanii sunt snobi pentru ca stau cu parintii, iar elvetienii nu sunt pentru ca dau banii pe chirii???? Si nemtii? Si britanicii? Si spaniolii? Si, in genral, cam toate celalte natiuni europene?
Am remarcat si eu acelasi lucru – si la anumite produse cumpar varianta marca proprie. Si aici cred ca este presiunea reclamei tv – eu nu am tv dar mi-am dat seama cat de agresive dupa o vizita de o saptamana la socri, ce au 3 televizoare…
Mai mult, ce ma intriga la romani: exista produse locale bune bune bune in piata (si unele mai ieftine). Atunci de ce din supermarket?
eu cand vin in Romania imi cumpar produse locale: incaltaminte (ieftina si buna!!), seminte, zarzavaturi. A trebuit sa plec din tara sa imi dau seama ce comoara are romania.
Toate bune dar ati amestecat hainele cu pateul. Mi s-a parut un articol laudabil pana la faza asta, dar daca de fapt vreti sa promovati hard discountul alimentar imi retrag admiratia. Si discutia poate merge si pe terenul hainelor si accesoriilor. In conditiile in care un client se intereseaza de soarta animalului care a stat la baza pateului sau al muncitorilor care lucreaza 16 ore pe zi sau 8, mi se pare sanatos sa cauti produse mai scumpe PE BAZA ASTA. Pe logica autorului, un ou dintr-o gaina care traieste toata viata pe o suprafata cat o coala A4 are acelasi gust cu unul provenit de la o gaina care fuge prin iarba. Asa o fi dar aici trec la snobi si nu intretin tipul asta de noname-uri. La fel si cu sosetele la un euro care au costat un cent la producatorul care isi lasa angajatii sa moara de surmenare in fabrici improprii.
In rest de acord cu afisarea inutila a marcilor scumpe.
Eu nu vreau sa promovez nimic. Dupa cum ai vazut, m-am ferict chiar si sa mentionez supermarketul la care imi fac eu cumparaturile. Eu vreau sa ridiculizez snobismul si parvenitismul. Lasand la o parte ca toata obsesia cu bio este, de fapt, o inselaciune pentru scos bani multi de la cei mai nevricosi, dar mai bogati, eu nu compar mere cu pere. Ci aceleasi mere, unele vandute cu 2 lei si altele, pe care s-a pus o eticheta colorata, care se vand cu 5 lei.
PS. In general, firmele foarte cunoscute sunt cele care platesc 5 centi un copil de 10 ani ca sa-i munceasca in fabricile din Asia.
In principiu ai dreptate, dar se omit niste detalii. Produsele pt no name nu sunt cele de calitate. Sunt produsele care pica testul de calitate fie vizual sau calitativ dar sunt bune totusi de consumat. Cum toate fabricile au reziduri “bune” atunci in loc sa le arunce sau sa le recicleze fac contracte cu marile lanturi de magazile care comercializeaza propriile branduri si le ambaleaza pt ei. Sunt bune dar nu conform standardelor marcilor de brand. Si atunci de aici diferenta de pret.
Mda, eu cred ca elvetienii n-au aflat secretul pe care-l stii tu. Din surse sigure, asa-i?
Am lucrat intro fabrica care nefiind cunoscuta ca brand si la ora actuala , ca sa apari in piata la nivel national , bagi in publicitate enorm de multi bani , vindea sub sigla unui hypermarket ca marca proprie. La ce cerinte au iti spun sigur ca aceste produse trebuie sa corespunda ca si calitate si nu doar ca cer au si personal calificat care verifica produsul.
Greșit. Se licitează producția de marca proprie . Cel care poate oferi produsul conform specificatiei la cel mai mic preț are privilegiul de a executa lucrarea. Produsul in cauza este lipsit de orice suport de marketing care ar costa cam 20-25% din preț. De aici e diferența. Alegerea producătorului de a pune produsul brand lângă marca proprie a comerciantului nu producă mare lucru din pdv al volumului dar sigur blochează spațiu pentru produse similare ale competiției. Mai jos este un post care confirmă situația din ‘ interior ‘.
Nu stiu daca e doar snobism dar multa lume face asta si din lipsa de educatie financiara. In anumite regiuni din Elvetia gunoiul se ridica 1 data pe saptamana – asa ca lumea arunca mult mai putine – si asta tot de educatie financiara tine .
La oua – si lapte, branza, carne – eu am urmatoarea teorie: degeaba iei produse cu toata reclama, sau te duci departe la producatorii “directi”, fiindca tot cu furaje si chimicale si antibiotice sunt hranite animalele, chiar daca alearga prin curte, la lumina zilei… Cred ca ce mananca gaina trece mai rapid in ou, decat alergatul prin iarba si lumina soarelui si lipsa de stres :)