cu bentiţă sau fără

Pe când aveam 20 de ani eram un naţionalist! Mamă, şi ce mândru eram de asta! Aş fi rupt cu dinţii din oricine ar fi spus ceva rău de neamul meu, contemporan sau strămoşesc. Am crescut apoi şi am înţeles că termenul vine de la naţiune şi nu de la spaţiul geografic în care am avut norocul sau ghinionul să mă nasc. Şi pe care îl iubesc cu toate profunzimile mele. Şi am priceput că, dacă nu eşti gata să-ţi dai viaţa pentru poporul tău, aşa cum ai face-o pentru ţara ta, nu se cheamă că eşti naţionalist. Aşa că am continuat să fiu patriot, dar am renunţat la a mai fi naţionalist.

Când ştirea a explodat pe siturile de socializare, mi-am simţit şi eu inima umplându-se de indignare. Cum adică, o adolescentă poartă o bentiţă tricoloră la mine în ţară şi este ostracizată pentru asta? Ce, trebuie să cerem voie conlocuitorilor noştri minoritari ca să putem afişa simbolurile naţionale? Dar pentru că muncesc de prea mult timp într-un domeniu care se chinuie să spună oamenilor că tot ce zboară se mănâncă, eu însumi scriind o carte pe tema manipulării, am tras aer în piept şi am luat o pauză. Tocmai bună pentru a cerceta, citi, sonda, investiga tărăşenia. Nici acum, deşi lucrurile îmi par mult mai clare (în pofida multor semne de întrebare vis-a-vis de gestul declanşator), nu mi-e uşor să scriu. Pentru că e atâta tensiune în jurul acestei poveşti, încât orice opinie, oricât de echilibrată ar încerca să fie, poate fi motiv de inflamare.

Nu ştiu cum e să fii român în Harghita sau Covasna. Bănuiesc că nu e uşor. Într-o lume ideală, Ion din Miercurea Ciuc ar trebui să aibă mai multe în comun cu Janos de peste gard decât cu Gheorghe din Botoşani. Dar nu trăim într-una, aşa că nu pot decât să-mi imaginez că nu e simplu deloc să fii minoritar, fie că e vorba de comunitate locală sau de ţară, în întregul ei. Vrei, nu vrei, porţi în tine urmele rănilor seculare pe care cele două naţiuni şi le-au provocat. E un lucru dificil de gestionat, mai ales când eşti tânăr şi ţi se pare că “responsabilitate” e un cuvânt inventat pentru cei mari.

Un dement maghiar o ameninţă pe adolescenta româncă, şi ţara ia foc. Ca şi când lumea n-ar fi plină de demenţi care ar băga cuţitul în tine pentru că le-a displăcut privirea ta. Sau pentru că le-ai ocupat locul de parcare. Sau pentru că eşti negru. Sau homosexual. Demenţa n-are legătură cu naţionalismul sau cu etnia.  Aşa cum purtatul unei bentiţe tricolore la şcoală, fix în ziua în care colegii ei îşi sărbătoreau rădăcinile naţionale n-are legătură, decât în mică măsură, cu iubirea de ţară. Poate mai mult cu teribilismul vârstei, poate cu ura faţă de unguri pe care şi-a exprimat-o Sabina într-o discuţie cu un tânăr jurnalist, poate cu dorinţa de a ieşi în evidenţă, de a şoca, de a ajunge peste noapte “persoană publică”, aşa cum scrie pe pagina ei de facebook care creşte în fani ca făt frumos din poveste. Dar ea e doar o copilă, la vârsta la care nu gândeşti prea mult la repercusiunile unor atitudini, fie ele şi oneste (şi tare mult îmi doresc să fi fost onest demersul ei). Problema e la cei care au confiscat gestul său şi îl folosesc pentru a agita spiritele, şi de-o parte şi de alta. Cei care, adulţi fiind, ar trebui să aibă cumpătarea de a nu rostogoli bulgărele de zăpadă. Cei care ar trebui să fie suficient de sinceri pentru a recunoaşte că nu există doar alb şi negru, că lumea, fie ea şi asta a noastră, mică şi înghesuită între Carpaţi, nu e împărţită între imaculaţi şi ticăloşi, între nevinovaţi şi nemernici, între sfinţi şi diavoli.

În ’90 am fost la un pas de evenimentele din fosta Iugoslavie. Iar lipsa de înţelepciune şi moderaţie în abordarea unor astfel de situaţii, ca cea provocată de Sabina, ne poate trimite peste noapte într-un coşmar. Toată lumea trebuie să înţeleagă că trăim în acelaşi spaţiu şi singura noastra şansă e să ne înţelegem ca oameni, nu să ne negociem permanent convieţuirea ca reprezentanţi ai unor naţiuni încărcate de zgura istorică.

***

Pentru a fi sigur/ă că afli rapid ce articole noi au apărut pe blog, evitând astfel intermediarii, abonează-te la newsletter, în meniul din dreapta!