cenuşă, pământ şi ipocrizii…

Lăsând la o parte ţigănia generată ad-hoc de orice deces al unei persoane cunoscute, orice divorţ al unui cuplu monden, şi, în general, de cam orice se întâmplă în spaţiul public românesc, moartea lui Sergiu Nicolaescu a adus un subiect nou în discuţiile icterice de pe ecrane şi din paginile tabloidelor. De fapt, ca să fim corecţi, cea care a născut controversa şi a propus-o spectatorilor a fost biserica ortodoxă, care a ţinut morţiş să iasă la rampă şi să se arate ultragiată de păgânismul dorinţei Maestrului de a fi incinerat, nu înmormântat.

Nu vreau şi nu mă pricep să intru în detalii teologice, de dogmă şi ritualuri. Ştiu că fraţii noştri întru creştinism, catolicii, au renunţat din 1963 la a interzice prelaţilor să ţină slujbe pentru cel ce-a ales să devină cenuşă, nu pământ. Ortodoxia nu cedează şi, ca de multe ori, e mai catolică decât Papa. Nici asta nu ar fi o problemă aşa de mare, dacă nu ar apărea în public să spună că “Pentru a păstra neştirbit renumele regretatului regizor Sergiu Nicolaescu în memoria poporului român…” îi roagă familia să nu-i respecte ultima dorinţă. Poftim? Deci, dacă va fi incinerat, renumele lui va fi ştirbit? Cam cât de ştirbit?

Las la o parte faptul că 90% dintre cei care se declară credincioşi şi-şi fac cruci de fiecare dată când trec pe lângă o biserică, habar n-aveau până acum că nu vor avea parte de slujbă, dacă decid să fie incineraţi după moarte (pentru că nici nu le-a trecut prin cap această variantă). Nu vreau decât să constat, încă o dată, tragismul unei ipocrizii care şi-a pus amprenta grea asupra mentalităţii oamenilor de pe aceste meleaguri, cam de când a început să devină o comunitate.

Dacă eşti criminal, ai omorât 5 oameni într-un accident de maşină, ai strangulat doi bătrânei ca să le furi pensia sau ţi-ai împuşcat soţia pentru că s-a culcat cu altul, poţi avea parte de slujbă. Dacă ai violat o fetiţă de 5 ani sau ai cumpărat cu bomboane favoruri sexuale de la 3 copii ai străzii, dacă ai abuzat de cineva cu handicap mental sau de vreo pacientă aflată sub anestezie totală… Dacă ai furat, ai minţiti, ai înşelat, ai trădat, ai preacurvit, ai băut până ţi-a ieşit alcoolul prin urechi, nu trebuie să-ţi faci griji că o să fii coborât în pământ fără soborul aferent şi rugăciunile deschizătoare de noi drumuri.

Presupun că tot ce trebuie să faci ca să meriţi onoarea ritualului bisericesc e să chemi popa înainte de a-ţi da duhul şi să-i comunici cât de rău îţi pare ţie de ce-ai făcut prin viaţă. Şi popa zice că bine, în fond judecata ultimă nu-i aparţine, el a luat act de căinţa ta, evident sinceră, şi, prin urmare, e liber şi dator să ţină slujba potrivită. Potrivită momentului, desigur, nu subiectului.

Dar dacă nu vrei să fii îngropat, ci incinerat, poate ai suferit toată viaţa de claustrofobie, ţi se pare mai igienic, nu ai loc de veci în cimitir şi nici bani să-ţi cumperi, sau nu vrei să îmbogăţeşti străinii cu trecerea ta dincolo, sau îţi repugnă, pur şi simplu, ideea de a fi mâncat de viermi, n-ai voie să ai slujbă religioasă, pentru că… habar n-am de ce, că n-am reuşit să înţeleg motivaţia logică (ha!). Am aflat doar că sunt nişte canoane, nişte reglementări vechi de 100 de ani care interzic acest lucru, fără să explice de ce, dintr-o dată, nu mai contează sufletul şi încărcătura lui, binele făcut în viaţă, iubirile sale, creaţiile lui, valorile în care a crezut, cu care merge unde spune religia că merge, ci corpul, această închisoare ale cărei mecanisme atavice ţi-au dat de furcă toată viaţa. Ce contează dacă sfârşeşte ţărână sau cenuşă, nu el eşti tu.

***

Dacă ţi-a plăcut această postare, te poţi abona la newsletter (în meniul din dreapta) pentru a fi printre primii care vei afla, printr-un mail, ce articole noi au mai apărut pe blog.

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Si totusi …
      S-au spus foarte multe si nu pot sa nu observ ca multe dintre reprosuri sunt indreptatite in ceea ce-i priveste pe slujitorii bisericii .
      Am insa si unele obiectii atunci cand e vorba de a intra un picut mai in profunzime .
      E dreptul suveran al fiecaruia de a alege sa fie bagat in pamant ori sa fie incinerat . De la incineraea lui M Eliade regretata de parintele Calciu-Dumitreasa m-am intrebat si eu care ar fi varianta cea mai buna . Evident nu am gasit temeiurile necesare nici pentru una , nici pentru alta . Asta nu inseamna obligatoriu ca n-ar exista . Pot insa sa spun ca cel ce alege incinerarea ( n-are de-a face cu SN ) trebuie sa-si asume plecarea fara sobor de preoti . Adevarate sau false , biserica are propriile argumente si in virtutea lor accepta sau nu sa slujeasca . Nu stiu cum justifica biserica catolica renuntarea la interdictie , nici de ce biserica ortodoxa o mentine . Dar odata stabilit statutul , n-ar trebui sa existe exceptii .
      Ceea ce mi se pare mie cu totul fals este credinta ca slujba se reduce la spectacolul ce se arata ochilor nostri . Slujba este doar cadrul vizibil in care se savarseste un mister , o taina care vine din timpuri ancestrale , un mister institutionalizat inca din misteriile antice .
      Eu am primit o initiere in Reiki nu de la vreun preot si nici in vreun timplu . In modul cel mai simplu spus , prin intermediul unor simboluri universale care pecetluiesc anumite afirmatii , operatorul , care a primit la randul sau un har , anuleaza polaritatea palmelor facilitand curgerea unei energii pure , vindecatoare in organism ‘. Nu vorbesc de un panaceu , dar se pot produce vindecari ori ameliorari . Beneficiile sunt palpabile , nu au de-a face cu autosugestia , cu efectul placebo , iar energia nu face niciun fel de distinctie intre credincios ori necredincios , nici alte discriminari .
      Atunci am inteles eu cat de cat cam in ce consta taina hirotonisirii care presupune o initiere similara si prin care se dobandeste un har care se traduce prin putere , ori puteri inaccesibile celui fara de har . Daca lecturile mele m-au orientat corect , atunci energia despre care vorbim este energia Sf. Duh , ceea ce da si mai mare greutate ritualului vizibil si invizibil pentru profani . Zicerea ” sa faci ce zice popa si nu ce face el ” capata o astfel de noima si indiferent de comportamentul lui onorabil sau detestabil , harul este cel care faptuieste misterul . Probabil ca prin mijloace similare acest har poate fi luat de un ierarh ce a primit la randul lui o putere si mai mare . De aici caterisirea . Ps Stoica a spus clar ca slujba unui raspopit , in absenta harului , e apa de ploaie . In schimb harul leaga ( ori prin har Dumnezeu leaga ) la casatorie ceea ce omul nu poate dezlega ( la nivelul energetic subtil ) dezleaga de pacat la inmormantare si asigura trecerea intr-un spatiu sacru , adaugand ca la crestini acel spatiu permite invierea -miezul bisericii crestine . Exista si o credinta legata de oasele defunctului pe care nu o cunosc bine si nu pot sa o detaliez . E prezenta si in religia iudaica , chiar si in kabbala . Ppoate ca acest aspect conteaza in interdictia de care vorbim si atunci incineraea din proprie vointa echivaleaza cu un refuz al invieri si slujba ar fi o incalcare a unor legi divine si a liberului arbitru .
      Asa imi explic eu de ce BOR isi apara statutul , adica niste asa-zise dogme teologice . Din perspectiva lor nu sunt doar simple dogme teologice , pentru ca sunt instituite de o instanta suprema numita Dumnezeu .
      In rest sfintenie si pacatosenie cat cuprinde pe tot mapamondul , inclusiv la reprezentantii bisericii si evident chiar si cel mai pacatos poate fi recuperat daca nu-si refuza de bunavoie dispensa .
      Cine va da crezare bine va fi , iara cine nu va da , iarasi bine va fi , mie nu-mi aduce niciun prejudiciu . macar e bine de luat aminte de catre cei care tin sa aiba slujba de inmormantare .
      Imi cer scuze pentru dimensiunile comentariului si va urez tot binele .

      1. Emilia, mie nu mi s-a parut lung comentariul tau si l-am citit cu placere azi, dupa ce s-au mai stins patimile legate de Sergiu si procedura cu pricina. Am fost si eu revoltata si am criticat Biserica Ortodoxa, desi stiu ca are si ea dreptate. Are, in sensul ca dogmele, regulile trebuie respectate… dar in cazul asta de ce s-au facut exceptii de-a lungul timpului si au fost posibile slujbe in cazul altor incinerari, ale unor oameni faimosi sau nu numai ? In fine… faptul e consumat. Dar in ultimul timp parca prea des, prea cu ura se sare la gatul preotilor si bisericii, e un fel de sport national care mi se pare ca ar trbui sa fie ultima preocupare a romanilor… au multe altele de rezolvat, asta sigur. Mai ales ca in cadrul bisericii nu-s toti preotii niste disperati dupa bani sau alte avantaje materiale, mai gasesti si oameni cu har, pe care iti face placere sa-i asculti si de la care poti afla raspuns, sau la care poti gasi sprijin moral la nevoie. Generalizarea nu-i buna niciodata.
        Iar la final vreau sa le spun celor ingroziti ca vor ajunge hrana pentru viermi ca nu e chiar asa. De mult timp imbalsamarea e obligatorie, iar asta inseamna ca ti se introduc in corp circa 2 litri de formaldehida (cred ca nu gresesc denumirea substantei), ceea ce face ca trupul sa-ti devina atat de toxic incat tot ce se mai poate intampla e sa te usuci/ putrezesti in liniste, intr-un mediu lipsit de oxigen in care de fapt oricum nu ar trai viermii. Cum sa existe viermi intr-un sicriu inchis ermetic ? Mai degraba cred ca am vazut prea multe filme americane de duzina cu scene de genul ala…. viermii te mananca doar daca nu esti ingropat corespunzator sau daca esti lasat pe camp, la aer… altfel nu prea cred. Sper ca n-am fost scabroasa, caz in care imi cer scuze anticipat. :)

        1. Chiar ma bucur , Mirela .
          Nu stiu daca au facut exceptii , am spus deja ca n-ar trebui sa fie nicio abatere . Poate vreunul a luat asupra lui povara incalcarii canoanelor si o fi ramas nepedepsit .
          Mi se pare si mie ca e prea multa revarsare de ura , ca prea ne uitam cu toti ochii numai la cele rele . Si daca sunt atatia preoti detestabili , nu ne scuteste pe noi sa fim mai echilibrati . Nu sa trecem cu vederea , dar sa ne orientam dupa cei care sunt duhovnici autentici sau care au cata de cat samanta duhovniciei in ei .
          Poate niste exp;icatii mai limpezi ar mai ostoi ura si dispretul , poate eforturile noastre de a trece dincolo de aparente asaza lucrurile mai in matca lor .. Numai bine !

      2. Constat cu neplacere , că în continuare se aruncă cu dogme si alte măgării pentru a justifica atitudini . A trebuit să trag concluzia, unora aşa le place, adică o bălăcăreală infinită de la superstiţii la indolenţă, Nu aş dori să se tragă concluzia pripită că aţ fi vreun pagân sau cine ştie ce.,dar atitudinea unui cult de a ţine morţiş să îndobitocească şi să păstreze nişte privilegii nedemne de dragostea şi învăţătura creştină este ridicol în sec XXI. Tot dogmă a fost că pământul este centrul lumii şi unii au fost cam prăjiţi pentru asta! Trebuie să fii orb şi necopt cu desăvârşire să crezi că după Cristos oamenii nu şi-au băgat nasul în religie, şi au format-o nu după chipul şi asemănarea, ci după bunul plac!
        77. Iisus a spus: Eu sunt lumina aceea care este asupra tuturor. Eu sunt totul şi totul vine de la mine şi totul ajunge la mine. Despicaţi un lemn şi eu sunt acolo, ridicaţi o piatră şi mă veţi găsi acolo . (TGTom. 30+77. Mat. 18,20. Ioan 8,12-20)

    2. De acord cu tine, Radu.

      Eu nu sunt bisericoasa, dogmatica si nici macar crestina nu ma recunosc, nu in acel crestinism pe care ni-l baga BOR sau orice alta biserica pe gat. Dar imi amintesc chiar acum de secventa intrarii lui isus in templu, cand a rasturnat tarabele celor care vindeau acolo te miri ce.

      Poate daca poporul ar intelege ca , in ziua de azi, fariseii din templu nu sunt altii decat membrii BOR, afaceristi de top si evazionisti, s-ar mai lumina un pic. Pana la acel moment, o sa fim (ca majoritate) o masa de manevra, de condus si prostit, de taxat si de amenintat cu “disparitia de la cele vesnice” daca nu facem ca ei. Exact ca in evul mediu.

      Pacat ca in secolul 21 mai exista astfel de institutii anacronice. Poate ca , uneori, religia este singurul capastru ce struneste niste armasari ce altfel s-ar ridica pe doua picioare si ar musca alti armasari. Insa, dupa cum vedem in lume, acelasi capastru dreseaza si cai fanatici. Eu sper ca vom ajunge candva sa fim ca si in cantecul lui John Lennon. Dar poate ca umanitatea este inca prea tanara pentru asa ceva….

      Imagine there’s no countries
      It isn’t hard to do
      Nothing to kill or die for
      And no religion too
      Imagine all the people living life in peace

    3. Foarte bune observatiile,extrem de pertinente.Biserica s-a transformat intr-o taraba si nici macar nu poti negocia pretul!Asa e,cum spune autorul articolului-au parte de slujbe tot felul de pacatosi si cei incinerati nu.Niciun argument al bisericii nu e de bun simt,dar tare se mai tem sa nu le scada veniturile…Ce toleranta,ce intelegere,ce mila crestineasca?Daca nu dai bani,nu ai parte de asa ceva.Nici nu am nevoie de asa servicii.Oricum Sergiu Nicolaescu ramane in amintirea oamenilor cu tot ce a avut el mai bun.Nu cred ca Dumnezeu ii refuza odihna binemeritata din cauza ca nu i-au citit la cap niste ipocriti.Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

    4. DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA IN LINISTE ! Sa vedem ca am pierdut un mare regizor si actor ! Familia i-a indeplinit ultima dorinta, oricum e o mare durere cand pierzi un om drag !
      Fiecare are motivele proprii de cum va fi inmormantat sau incinerat.
      Sunt una din adeptele incinerarii, mi-e o scarba de viermi de nu pot povesti.
      Oare de ce in timp de epidemie se incinereaza mortii ? Atunci poate sa accepte biserica – vor spune ca e vorba de epidemie, ei nici chiar asa. Ei sunt angajati acolo sa-si faca treaba de preoti, nu sa se amestece in toate cele.
      Un obicei “pagan” spune biserica – sa se gandeasca preotii ca Dumnezeu e Unul noi suntem turma, ei s-au impartit in n+1 religii. Cele 10 porunci exista si, asta e cea mai mare dovada, la toate religiile, deci… da-le Doamne minte !!!!