ce se va alege de cele trei tipuri de băsiști?

Se apropie de sfârșit una dintre cele mai negre perioade din istoria României din ultimii 150 de ani. Din păcate, dezastrul provocat la nivelul mentalității, al relațiilor sociale, al perceperii normalității, al scărilor de valori, va rămâne mult timp o deschisă și purulentă rană. Dar cel care l-a declanșat nu va mai fi în poziția de a-l mai alimenta și cataliza. Cel puțin teoretic. Ceea ce a declanșat în el o disperare paranoico-mesianică, vizibilă în ieșirile necontrolate și halucinante din ultimele zile.

Dar, chiar dacă el n-ar mai fi scos nasul din Cotroceni până pe 21 decembrie, tot s-ar fi simțit că e pe cale să se încheie domnia sa. Pentru că, așa cum se întâmplă întotdeauna, au început agitația și replierile în rândul celor care l-au susținut și fără de care n-ar fi fost posibilă nici prelungirea nefirească a unui regim imund, nici infiltrarea jegului în cele mai ferite colțuri ale societății.

Sunt 3 feluri de băsiști. În primul rând, cei care l-au servit din interes pe atotputernicul de la Cotroceni. Au scris, au comentat, au țipat în favoarea tuturor mizeriilor făcute de acesta. Au făcut zid în jurul lui, oricât de aberant i-ar fi fost comportamentul. Au obținut, în schimb, funcții și sinecuri, locuri călduțe de muncă, plătite din surse obscure. Ei au fost primii care i-au întors spatele. ”Oripilați” de halul în care a ajuns fostul lor comandant, părăsesc pe rând corabia, nu înainte de a înfiera public întinarea sfintelor idealuri ale băsismului de către chiar promotorul deificat al acestuia. Și, desigur, își oferă promiscuele servicii potențialilor noi stăpâni.

A doua categorie e formată din cei care au crezut o vreme, poate chiar sincer, în promisiunile lui TB. S-au lăsat păcăliți de teatrul lui ieftin și de manipulările grosolane cu eradicarea corupției, independența justiției și condamnarea comunismului. Sunt cei care n-au probleme cu viciile lui, atât timp cât el dă senzația că se luptă să nu ne cucerească rușii, prin intermediari. I-au tolerat orice derapaje, pentru că s-au convins că sunt pentru ”a greater good”. În ”naivitatea” lor, au refuzat până în ultima clipă să accepte că cel pe care l-au crezut salvatorul României nu e decât un bufon instabil plin de umori și lipsit de scrupule. Iar acum, când realitatea e greu de negat, orgoliul îi obligă să-i ia apărarea în continuare. Pentru că a recunoaște, chiar și în oglindă, că s-au înșelat i-ar diminua în ochii celorlalți. Și ar dăuna, desigur, self-esteem-ului.

Pentru a explica, totuși, degradarea accelerată și imposibil de camuflat din vorbe a comportamentului lui TB, toți cei pomeniți înainte dau vina pe sentimentele pe care i le poartă Duduii lui. Sunt urmașii vrednici ai celor care, pe vremea lui ceaușescu, se convingeau că nu acesta e rău, ci sinstra lui soție. Culmea e că, găsindu-l vinovat de asta, ei nu fac decât să-i nege singura circumstanță atenuantă umană pe care o are pentru apucăturile lui incompatibile cu funcția de președinte.

În sfârșit, al treilea grup e format din proști, pur și simplu. Cei pentru care lumea e complet neinteligibilă și au nevoie de cineva care să le spună unde să se uite după pixelul albastru. Ei nu vor dispărea odată cu TB, dar vor fi preluați de urmașii acestuia. Ei sunt cei mai benigni, pentru că vor fi mereu ușor de identificat și evitat. Ceilalți, însă…

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to Alex Boroda Cancel reply


    1. Va impartasesc punctul de vedere… Romania de astazi este consecinta reactiilor viscerale, ale unei majoritati inculte si usor de manipulat, la deciziile unor parveniti specialisti in arta dezbinarii si a contrafacerii… Sa mai adaug si ca atitudinea dictatoriala “cine nu-i cu mine e impotriva mea” se manifesta la scara larga “de la al´cu tata-n gura pan-la cel cu barba sura”?

    2. Da, o analiză pertinentă, în care crede ,sunt convinsă, cel puţin 70% din naţia aceasta! Bine că se termină,dacă se termină!!!?

    3. e funny sa citetsti despre politica. Doar sa citesti. Parerea mea e ca ce s-a ales de multiplele tipuri de halitori de politica in primetime. E o tipologie, ce-i drept, mai larga.

      Ce nu pricep e ca de ce daca NU tin cu unul trebuie, in mentalul iobagului valah, sa tin cu AL’LALT. E vina mea daca toti mi-s egali?

      1. Pentru ca cei mai multi oameni nu gandesc cu capul lor, ci iau de-a gata, ceea ce le “miroase” mai familiar. Si atunci sunt incapabili sa inteleaga ca exista si oameni, prea putini, care gandesc singuri si care pot avea o parere sau alta, fara sa fie influentati de o televiziune sau un om politic. Deci, orice parere e, sigur, tributara fie platii, fie spalarii pe creier, fie simpatiei pentru “celalalt”.

    4. Mare branza… Asta e tipologia generala a atarnatorilor oricarui fan club politic. Nu e nimic specific lui Basescu aici. Regasim aceleasi tipare si la tuterii lui Iliescu si la cei ai lui Constantinescu si, mai nou, la cei ai lui Ponta.

    5. Serios, coane? Ca băsist nu mă regăsesc în niciunul din cele 3 tipare. Analiza asta merge la antena 3 și la Ghiță Tv, dar atât.

      1. Asta ar fi fost culmea sa te recunosti si sa si admiti. Mai ales in a treia categorie :)))
        Chiar daca erai o persoana, si nu un site, tot n-am vazut prosti care sa-si dea seama ca sunt astfel. Pentru ca ar fi insemnat ca nu sunt. Prosti, adica.

        1. Nu e nimeni atat de destept, sa ii convinga pe un prost ca e pros, in concluzie, dle Herjeu, va pierdeti timpul cu explicatiile :)

          1. Dar eu nu vreau sa conving pe nimeni de nimic. La ce mi-ar folosi mie daca cineva, citindu-ma, s-ar convinge ca sistemul basist a fost imund?
            Eu doar imi dau cu parerea (vezi si numele blogului) pentru cei care ar putea fi interesati si de argumentele altor oameni.