ce NU este CNA

În scurta perioadă de când sunt la CNA am primit direct destule admonestări că instituția nu face nimic pentru a opri vreo reclamă abia apărută, că nu se ocupă de limbajul desenelor animate, că nu interzice vreo emisiune considerată de prost gust sau partizană politic. De cele mai multe ori, apelările sunt de genul ”Tocmai am văzut nu știu ce pe postul X. Oribil! De ce nu face CNA-ul nimic? Vă plătim salariile degeaba!” Dacă astfel de abordări și așteptări pot fi înțelese atunci când vin de la telespectatorii obișnuiți, care habar n-au cum funcționează Consiliul, sunt foarte greu de priceput atunci când sunt ale unui fost foarte înalt demnitar al statului, în timpul guvernării căruia a și fost adoptată actuala, dar extrem de învechita lege a audiovizualului. În acest caz, te-ai aștepta să aibă suficiente informații pentru ca, în pofida nemulțumirilor sale vizavi de o emisune, să nu lanseze în spațiul public acuzații generalizatoare.

Să încep cu ce NU poate face CNA. Nu poate interzice emisiuni, realizatori sau invitați. Nu poate închide posturi (decât în cazuri excepționale, specificate clar în legislație). Nu poate sancționa ceea ce nu este considerat a fi o încălcare a legii, chiar dacă aspectul în discuție ar reprezenta o violare clară a unor norme morale, etice și de bun simț.

Să continui cu ce NU este CNA-ul. Nu este un sistem de monitorizare 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Membrii săi nu au acasă sute de monitoare și aparate de radio, pe care să urmărească în timp real, toate posturile din România. Și din fața cărora, cu o telecomandă specială, să voteze, ca la emisiunile concurs, vreo sancțiune. Și nici nu există varianta ca, la ora 23 și 12 minute, atunci când vreun moderator mai slobod la gură dă cu oiștea-n gard, să se urce în avioanele personale și să se deplaseze la sediu pentru a discuta și sancționa prompt, în ședință publică proaspăta violare a normelor audiovizualului.

CNA are un departament de monitorizare. Cei 28 de oameni angajați aici trebuie să facă față sutelor de sesizări venite din partea telespectatorilor sau radioascultătorilor. Nu există resursele umane, tehnice sau financiare pentru a urmări în timp real toate transmisiile din țară. Pentru că, ce să vezi, nu există doar 10 posturi, ci câteva sute. Pentru că nu doar ProTv, Antenele, Kanal D, Prima, TVR, România TV, B1, Realitatea, Radio ZU sau Kiss contează. Prin urmare, aceste resurse se dovedesc abia a fi suficiente pentru monitorizarea emisiunilor reclamate de oameni. Fără posibilitatea de a supravechea posturile așa… în general, poate dăm de vreo greșeală pe undeva. Și, când trebuie să răspunzi și unor nemulțumiri legate de coafura vreunei prezentatoare de știri, îndemnuri la violență împotriva șerpilor sau de imaginare dialoguri triviale, zău că nu ai timp să stai la colțul străzii ca să amendezi vreun șofer care conduce cu viteză. Așa cum, culmea, ne reproșează unii moderatori că am face.

Iar procesul e destul de simplu: sosește sesizarea prin site-ul instituției, prin mail sau poștă. Ajunge la departamentul de monitorizare. Cineva de acolo urmărește emisiunea incriminată și o transcrie cuvânt cu cuvânt. Decupează fragmentele semnificative din înregistrarea video. La un moment dat, atunci când îi vine rândul, raportul ajunge pe masa Consiliului, în ședință publică. Este discutat, sunt urmărite imaginile, este ascultat reprezentantul postului, se dezbate, se propune (sau nu) vreo sancțiune, se votează. Nu pare să dureze mult, nu? Ei bine, problema e la intervalul de timp care se scurge între momentul difuzării programului incriminat și cel al discuției din plen. Care poate fi de câteva săptămâni sau luni, în funcție de numărul de sesizări și, implicit, de rapoarte de monitorizare, din acea perioadă. Și nu prea poți ”băga în față” pe nimeni, pentru că riști să te întrebe cineva de la DNA dacă nu cumva ai ceva cu postul respectiv. Pentru toate aceste considerente este practic imposibil ca o posibilă încălcare a legii într-o emisiune de aseară să fie analizată de membrii CNA azi sau mâine, sau peste o săptămână sau două.

PS. În rest, n-o să comentez considerațiile fostului premier. Domnia sa ar trebui să știe cel mai bine ce periculoase și greșite se pot dovedi generalizările, fie că e vorba de membri CNA, jurnaliști, medici, profesori sau politicieni.

PPS. Am fost acuzat, culmea, de prea multă intransigență. Poate pentru că, în aceste 3 luni de activitate, am propus și s-a aprobat prin vot sancționarea dură a tuturor acelor emisiuni care au încălcat legea, în opinia mea (și a colegilor care m-au susținut), indiferent de postul care le-a difuzat: ProTV, Antena 1, Kanal D, Prima, B1, Realitatea, România TV, Antena 3. Poate sunt prea aspru, datorită experienței mele îndelungate care-mi spune că se poate face televiziune și altfel. Dar cu siguranță, doar din rea voință aș putea fi acuzat de atitudine părtinitoare!

Categorii: CNA, viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Dl A.Nastase are dreptste! In totalitate!
      Nu are nicio scuza CNA-ul. Supeficialitate sau incompetenta?
      Nu-i suficient:”schimba canalul daca nu- ti convine!”
      Limbajul indecent, aroganta , lipsa de bun simt ale acestui realizator te fac sa crezi ca suntem abia coborati din copaci…

    2. CNA a fost creata politic. Ideea insine ce sta la baza a fost buna dar ca un abil perfect ce este Nastase a pervertit-o. Mai mult sau mai putin a luat o directie care la ora actuala nu-i mai place fostului premier. Se pare ca denumirea de puscarias nu-i place si mai ales in spatiu public. Si pe mine m-ar supara un adevar mai ales cind imi stirbeste aura de profesor universitar de drept international. Dar ceea ce sapi pentru altul este pentru tine, de cele mai multe ori.