ce gătește DNA în bucătăria PSD?

Startul l-a dat locatarul de la Cotroceni, care s-a băgat iar în seamă, cu ofițerul lui acoperit de vorbe, nu și de dovezi. A preluat ștafeta DNA-ul, care a umplut zelos agenda publică de breaking news-uri cu și despre pesediști. Probabil pentru a fezanda bine partidul pentru după ce ”agentul” va pierde alegerile.  Nu acoperă aria mea de expertiză comentarea acuzațiilor de corupție, dar despre mașinațiunile politice din spatele lor parcă aș spune două cuvinte.

Deci Hrebe, în ziua în care procurorii cereau arestarea lui, n-avea altceva mai bun de făcut decât să discute cu Șova despre viitorul președinte al PSD-ului. Omul uns cu toate alifiile, ”combinatorul”, cum îl alintă amicii și adversarii, supraviețuitorul tuturor valurilor care au măturat prezidiile social-democrate, e un găgăuță care nu și-a imaginat, nici măcar după ce a auzit clinchet de cătușe, că este înregistrat și îi este filată fiecare mișcare. Și, dezinvolt și senin, se apucă să facă un mic de schimb de trafic de influență cu mai tânărul său coleg. Căruia îi promite să schimbe apelativul drăgăstos ”boss” în funcție oficială de partid. Că doar n-o să-l împiedice pe el niște gratii să facă jocurile în continuare. Drept mulțumire nu vrea decât o bagatelă colea, ca fostul ministru să scoată din joben o amnistie. Păi, dacă tot e el SuperHrebe, nu era mai simplu să-i promită premierului că-l face sigur președinte peste români, în schimbul unei legișoare, că doar Ponta o avea puțin mai multă trecere pe la cei din Ministerul Justiției? Și nici nu-i mai dădea speranțe uimitor de influentului Șova, căruia, dacă i-ar fi ieșit faza cu iertarea corupților, i-ar fi ridicat statuie majoritatea politicienilor, indiferent de culoarea politică de moment.

S-ar putea ca noul episod al luptei justiției cu corupția să-l fi acroșat accidental pe Șova, doar pentru că a avut inspirația de a se întâlni cu un urmărit penal și de a-i promite luna de pe cer în schimbul blănii ursului din pădure. Dar mi-e greu să nu constat că, pe rând, Liviu Dragnea (referendumul), Ecaterina Andronescu (Microsoft) și acum Dan Șova (trafic de influență), adică cei 3 pretendenți importanți la scaunul lui Ponta, în eventualitatea detașării sale pentru câțiva ani la Cotroceni, au primit cadou câte o piatră de moară frumos atârnată de picior. Ceea ce ar putea facilita ascensiunea spre poziția mult visată a unui alt social-democrat. Unul care are deja o oarecare susținere și influență în unele straturi mai puțin vizibile ale partidului și care mai beneficiază și de o relație specială cu cel care a tot dăruit justiției, inclusiv DNA-ului, atâta independență câtă poată duce.

Deci, procurorii tot amestecă ingredientele. Nimeni nu știe dacă va ieși o ciorbă sau o musaca. Pentru că mai trebuie deconspirate ingredientele secrete ale altui bucătar interesat de toată povestea.

PS. Încurajat de celeritatea cu care DNA-ul deschide un dosar penal pe baza unor interceptări de acum 3 zile, aștept cu nerăbdare și speranță în suflet ca procurorii să termine de numărat bordurile plantate în București pe trei rânduri în timpul administrației Videanu. A, și să găsească cd-urile cu probele din afacerea Alro, pe care le-au rătăcit.

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to Mimi Cancel reply


    1. justitia este la comanda , dar nu neaparat politica.De ce in 25 de ani nu s-a mai intamplat ,,fenomenul” din ultimul timp cand toate aceste dosare existau sau erau in curs de formare. Eu cred ca s-a petrecut urmatoarea chestiune : una din afacerile tari cu multe zerouri cu castiguri de neimaginat pentru noi prapaditii ,nu a multumit pe toata lumea.Spagile sa dau pe verticala,dar cineva acolo sus a primit prea putin !Si a zis enough ! Ce se petrece acum e diversiune! Ne batem capul noi si voi ,ca e comanda politica de la Cotroceni ,ca de la nu stiu ce PDL. .Aiurea ! S-a ajuns prea departe si prea pe fata….Era nevoie de acest,,circ”

    2. Bine, bine ,psd-istii sunt corupti si asa cum spui in titlu articolului .Ma intreb de ce nu gaseste DNA -ul nimic in MARII BARONI ai guvernului BOC si in gradina PDL-ului, avand in vedere ca ne-a inglodat copiii si nepotii in datorii de 20 mld euro fara sa se vada unde au fost investiti ,inafara ca au crescut averile celor ce au fost la BUTON in perioada in care ne-au IGLODAT. In aceea perioada BASE a facut investitii de 1 mld in vila Dante (,pe care spera sa o ocupe dupa ce isi termina mandatul )iar bugetarilor li se taia,cu mare satisfactie 25% din leafa,au inchis spitale,au taiat indemnizatii de handicap ,de concediu maternal,etc.Coruptia este transpatida ,fii si tu, autorul articolului la fel. Cand este vorba de a ne proteja coruptii toti se” unesc”,nu mai tin seama din ce partid fac parte .

    3. justitie la comanda politica ,asta se intampla acum ! caci nu pot sa mi inchipui ca toti coruptii s au adunat in psd iar ceilalti nici usturoi n au mancat si nici gura nu le miroase ! atunci cand voi vedea arestati din toate partidele si mai ales mai marii din pdl si pmp in frunte cu ,,marinarul sef ,,abia atunci voi crede in independenta justitiei …pana atunci nu vad decat razbunari politice ale dictatorului..

      1. Fratele presedintelui Basescu este PSD-ist?????? Becali???? si mai sunt si altii cu ‘dosare politice’, altfel sunt mai curati decat albul imaculat!!!. In tara asta, dupa atatia ani de comunism nu poti face avere … doar daca furi la greu!