Ca de obicei, miștocăreala, mai ales pe net, a ținut loc de analize serioase. Și la televizor, subiectul a fost tratat cu reținere și relativă superficialitate, moderatorii neștiind exact ce să facă: să ia în serios sau să minimalizeze mișcarea lui Dragnea. Care, dacă tot urma să preia partidul, s-a gândit s-o facă en fanfare, pentru că, ce le-a scăpat analiștilor noștri, a fost vorba despre un exercițiu de imagine, și încă de unul reușit.
Să scoți din case, pe vremea aia câinească, peste 400.000 de oameni, la niște alegeri fără nicio miză, nu e la îndemâna oricui. Sigur nu a liberalilor, care n-au fost în stare să mobilizeze nici 5000 care să manifesteze în ziua moțiunii. Așa că, în sine, manevra a fost o adevărată și evidentă demonstrație de forță. Atât a noului lider, cât și a partidului căruia mulți îi cântau prohodul, seduși de propaganda ”de dreapta”. Singurul minus a fost lipsa unui contracandidat, pe care, sincer, cred că Dragnea și l-ar fi dorit. Nu exista nimeni care să-i pună în pericol succesul și, în condițiile sufragiului universal, era imposibil de ”aranjat” rezultatul de către cine știe ce grupuri de interese adversare. Dincolo de toate astea, noul autocrat social-democrat a folosit cu generozitate, nu doar victoria, ci întregul proces electoral intern, pentru a transmite mesaje mai directe sau mai subtile oricui era dispus să le recepționeze.
Să le luăm pe rând, în funcție de adrisanți. Membrilor simpli de partid le-a zis cam așa: eu, Dragnea, sunt singurul care v-a întrebat pe fiecare dacă mă vreți în fruntea voastră. Iar răspunsul e mult mai important decât au fost, de-a lungul timpului, rezultatele bătăliilor dintre aripi, aripioare și găști. Dar, dacă m-ați vrut, va trebui să mă și sprijiniți atunci când va fi nevoie. Eu vă reprezint așa cum n-a făcut-o nimeni până acum, voi va trebui să fiți în spatele meu, așa cum n-ați făcut-o cu niciun președinte.
Colegilor, șefi și șefuleți din PSD: era Ponta s-a încheiat. Și era Iliescu, și era Năstase, și era Geoană. Orice nostalgii veți mai fi având, uitați-le! Încercările de a complota sau de a-mi submina autoritatea vor fi aspru pedepsite cu puterea cu care am fost învestit prin votul a 97% dintre cei care formează acest partid.
Lui Victor Ponta: știu c-ai zis că vei sta în banca ta, la Palatul Victoria, dar trebuie să înțelegi că ești premierul PSD, adică al acestui partid care tocmai m-a votat in corpore să-i fiu șef. La tine-s banii, dar la mine-s oamenii. Nu-ți folosi pârghiile pentru a-ți păstra sfera de influență, pentru că tocmai mi s-a dat autoritatea de a decide, printre altele, soarta guvernului pe care-l conduci… încă.
Opoziției: eu sunt noul șef incontestabil al PSD-ului! Dacă ne veți dori la masă, mie, și numai mie, îmi trimiteți invitația. Nu negociați cu X sau cu Y, eu sunt singurul care reprezint voința membrilor! Și, dacă vreți să discutăm ceva, întâi gândiți-vă ce oameni am eu în spate. Voi câți aveți?
Lui Iohannis: eu sunt singurul partener serios de dialog pe care-l ai. Nu doar că am în spatele meu o armată cum partidul tău înjghebat nu va fi niciodată în stare să strângă, dar dețin și cheile unei foarte posibile coabitări și după alegerile parlamentare de anul viitor.
Și un ultim mesaj, pe care nu l-am văzut descifrat pe undeva: eu, Dragnea, nu (mai) pot fi considerat omul baronilor. Nu ei m-au pus în fruntea partidului, nu le sunt dator cu nimic și oricăror tentative de jocuri de culise le voi opune noua democrație plebiscitar-social-democrată.
Eu cred că semnalele lui au fost recepționate de destinatari. Cei care nu le-au înțeles ar trebui să-și schimbe profesia sau, măcar, consilierii. Singura necunoscută rămâne impactul pe care desfășurarea de forțe, cu rezultatele și implicațiile ei cu tot, îl va avea asupra deciziei înalților magistrați, la judecarea recursului în dosarul referendumul. Pentru că, brusc, nu vor mai avea în față un om doi, însărcinat cu organizarea, ci liderul plebiscitat al celui mai important partid din țară, cu câteva sute de mii de voturi în spate, cum puțini politicieni români se pot lăuda.
