Category Archives: viaţa cetăţii

Incredibil!?! Nu în România!

O mai ţineţi minte pe nemernica asta de aşa zisă “profesoară”, care a reuşit să întoarcă pe dos toate stomacurile oamenilor sănătoşi la cap din România? Şi care a născut un val de indignare care, în orice altă ţară din lume, ar fi zguduit tot sistemul din rădăcini? Ei bine, la noi totul nu se va dovedi decât un pârţ tras de un împuţit într-un tramvai, la care oamenii vor strâmba din nas… şi gata! Vom continua să mergem cu el până la destinaţie, pentru că, nu-i aşa, suntem nişte amărâţi de mioritici şi nu putem schimba asta!

Citește restul articolului

Categorii: specimene şi mentalităţi, timeless, viaţa cetăţii

vechilul şi jurnalista

Avem un preşedinte de Consiliu Judeţean, ales de oameni să vegheze la bunăstarea lor. În Brăila, în acest caz. Şi avem o jurnalistă cu experienţă. De la B1, de data asta. Pre numele ei Mădălina Poenaru. Dacă îi pui pe amândoi în aceeaşi cameră, e firesc ca cea de-a doua să-l întrebe pe demnitar ce mama naibii căuta la ski în Austria, când tarlaua lui era sufocată de viscol şi zăpadă. Altfel nu s-ar fi chemat că e jurnalistă. În orice ţară civilizată, cel chestionat ar fi răspuns, cerându-şi scuze alegătorilor. La noi, se dă lovit la jugulară şi pomeneşte, în treacăt, de posibilitatea de a o altoi pe obraznică!

Citește restul articolului

Categorii: specimene şi mentalităţi, viaţa cetăţii

grobianismul megaloman cu aparenţă de generozitate

Mai rar am văzut un gest atât de grobian precum cel făcut de Virgil “Breloc” Becali când a dat bani, din partea vărului său, eroului din Apuseni. Atât de grobian încât e aproape obscen. A scos din buzunarul de la piept două teancuri de euro şi i le-a pasat lui Augustin Todea, de parcă erau bacşişul dat valetului care a parcat Maybachul sau, mai potrivit cu suma, manelistului care a însufleţit atmosfera la paranghelie.

Citește restul articolului

Categorii: viaţa cetăţii

alo, “drum înzăpezit” nu înseamnă “daţi-i bătaie mai departe!”

Măi, fraţilor (şi surorilor)! Oi fi eu mai freak control, dar ştiu că, atunci când plec la drum cu maşina în afara Bucureştiului, fie vară, fie (mai ales) iarnă, petrec mult timp documentându-mă despre starea drumurilor şi despre vremea ce se aşteaptă. Cu câteva zile înainte devin un telespectator fidel al rubricii meteo de pe mai multe canale. Dar, cu mult înainte de asta, vizitez site-urile care prezintă prognoze pentru mai mult de 15 zile. Desigur, surprize pot apărea întotdeauna, dar măcar îmi fac datoria de om cu capul pe umeri.

Citește restul articolului

Categorii: timeless, viaţa cetăţii

vreau şi eu aşa ceva în România!

Ne tot plângem, noi românii, de nesimţiţi, parveniţi, mârlani, tupeişti. Dăm de ei peste tot şi, de cele mai multe ori, suntem neputincioşi în faţa lor. Şi nu numai noi, oamenii de rând, pe care legea ne opreşte să ne facem dreptatea cu mâinile noastre (şi nici n-ar fi un lucru înţelept, de cele mai multe ori). Dar şi cei chemaţi să ne apere pe noi de giboni. De fapt, una dintre problemele majore ale României este lipsa de autoritate a celor angajaţi s-o exercite. Aceia care nu sunt corupţi sau coruptibili, sunt legaţi la mâini de o legislaţie deficitară, tributară sechelelor pe care supravieţuirea într-un stat dictatorial şi represiv le-a lăsat multora dintre contemporani.

Citește restul articolului

Categorii: timeless, viaţa cetăţii

numai în România (3)

Au românii o vorbă bătrânească: “Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă”. Eu nu cred că ultimul cuvânt e ales întâmplător. În fond, puteau spune “vrei, nu vrei, mănâncă Grigore varză”. Sau cremă de zahăr ars. Sau “vrei, nu vrei, îmbracă-te Vasilico cu ţoale urâte şi scumpe de la un magazin de fiţe”. Dar nu, oamenii au ales special “agheasma”. Semn că biserica de pe plaiurile miroitice n-a descoperit de ieri de azi că binele trebuie făcut şi cu forţa, dacă nu merge cu vorba bună şi promisiunea raiului.

Citește restul articolului

Categorii: specimene şi mentalităţi, timeless, viaţa cetăţii