Category Archives: filme

Seară de film

Pentru azi, un indie în adevăratul sens al cuvântului. Fără nume mari în distribuție, fără buget de Hollywood, dar cu poveste frumoasă și emoționantă și cu un foarte bun joc al actorilor. O prietenie improbabilă se naște între o tânără cu o viață fără prea multe rigori morale și o bătrână cam acră, care-și împarte timpul între sala de bingo și o grădină cam părăginită. Procesul de apropiere va fi dificil, dar în timpul lui vor învăța multe despre sine și despre cealaltă. Unora li s-ar putea părea ușor nefinisat, dar e, de fapt, doar o notă de autenticitate pe care regizorul o dă tuturor peliculelor sale.

Citește restul articolului

Categorii: filme

Seară de film

Un tată îndurerat de moartea fiului, descoperă cu surprindere că nu știa prea multe despre acesta. Printre altele, nu știa că e foarte talentat la compus muzică. Sâcâit de un tânăr artist cam aiurit, decide să se implice în crearea unei trupe. Nu atât succesul, cât procesul de reapropiere de oameni, îl ajută să înfrunte realitatea și tragedia prin care a trecut. Și să facă pace cu sine. Filmul e un indie și se simte că accentul e pus pe interpretare și atmosferă. Mai ales că regizorul e tot un actor, la prima reușită (în noua sa ipostază) pentru marele ecran.

Citește restul articolului

Categorii: filme

seară de film

E timpul să mai schimbăm registrul. Ce tot atâtea pelicule grele, pline de lecții profunde de viață și care nu te lasă să dormi după ce le vezi? Să ne mai uităm și la un film de acțiune, fără pretenții de capodoperă cinematografică, dar tocmai bun pentru a petrece o seară plăcută. Unde mai pui că are și foarte mult umor, lucru mai rar la producțiile din această categorie. Pe scurt, teroriștii atacă centrul puterii americane și președintele SUA face echipă cu veșnicul salvator care se întâmplă să fie la locul potrivit în momentul nimerit. Cei doi protagoniști, Jamie Foxx și Channing Tatum, se potrivesc de minune și reușesc să imprime filmului elementele care să-l scoată din marea masă a creațiilor asemănătoare.

Citește restul articolului

Categorii: filme

seară de film

Pentru azi un film mai dur. Și nici n-ar putea fi altfel, atât timp cât e ambientat într-o închisoare britanică. Și al cărui personaj principal are mai multe caracteristici ale unui animal sălbatic, preocupat să supraviețuiască, și pentru care orice slăbiciune, orice timp pierdut pentru a gândi sau a evalua mai mult o situație, pot fi impedimente în a-și atinge obiectivul. Cu toate astea, există și oameni cu care nu era obișnuit și care l-ar putea face să se schimbe. Dar întotdeauna există riscuri. Nu e o recomandare pentru cei mai sensibili. Deși scenele de violență sunt moderate ca intensitate, realismul și brutalitatea pe care le degajă pelicula ar putea să-i tulbure. Actorul principal joacă foarte bine și vom mai auzi de el.

Citește restul articolului

Categorii: filme

seară de film

Să schimbăm puțin registrul și vă propun un film de acțiune, cu o intrigă interesantă și cu câteva detalii despre misiunea mareșalilor aerului, deveniți nelipsiți din orice zbor civil din Statele Unite, după atentatul din 11 septembrie. Personajul central e unul dintre ei, cam blazat și căruia, culmea, îi displace total să zboare. Așa cum bănuiți, ceea ce ar fi trebui să fie o călătorie liniștită se transformă într-o cursă contra cronometrul pentru a salva  aeronava și pasagerii de la o tragedie. Ceea ce nu se dovedește a fi ușor, mai ales că foarte multe lucurui nu sunt ceea ce par a fi. În rolul principal e Liam Neeson, care s-a reprofilat la bătrânețe :)

Citește restul articolului

Categorii: filme

seară de film

Vă invit să vedeți azi o dramă despre legătura care se formează între o pianistă afectată de una dintre cele mai grave si, din pacate, mortale afecțiuni neurologice (scleroza laterală amiotrofică) și o tânără superficială, cu mari probleme de relaționare și de selfesteem și cu un mare haos în viață. Din fericire, mulți dintre noi n-am trecut prin ceea ce trec personajul principal al poveștii și cei din jurul ei. Dar nu e greu să empatizezi cu ei,  să te lași emoționat sau întristat de acțiunile lor. Un film trist, cu o notă de optimism, care încearcă să sondeze relațiile dintre oameni aflați în situații dificile. Hilary Swank face iar un rol deosebit!

Citește restul articolului

Categorii: filme