E timpul pentru un blockbuster marca Clint Eastwood. Doi oameni diferiți își intersectează viețile pentru că iubesc același sport: boxul. Amândoi au câte un trecut care nu vrea să rămână acolo unde îi e locul, amândoi au probleme de socializare, amândoi au nevoie unul de celălalt. O poveste emoționantă despre prietenie, despre încredere, despre căință, despre responsabilitate, despre ambiție și curaj. Filmul a luat 4 premii Oscar, unul revenindu-i pe deplin meritat protagonistei, Hilary Swank.
Category Archives: filme
seară de film
Despre filmul de azi ar trebui să vă spun că a fost scris și regizat de Tornatore, și asta ar trebui să fie suficient :) O să mai adaug, totuși, unele lucruri, pentru cei care încă nu știu că există motive serioase pentru care suspomenitul este cineastul meu italian preferat. Așadar, vă recomand acest nou thriller plin de mister și suspans. O tânără ucraineană se angajează la o bogată familie din Italia. La prima vedere ar fi doar una dintre multele care au încercat să-și facă un rost în occident după căderea comunismului. Ei bine, piesele de puzzle încep să se asambleze într-un ritm tipic lui Tornatore, dezvăluind trecutul Irenei și motivațiile ei.
seară de film
La prima vedere ai crede că e un film despre vânătoare. Fals! Sau despre marile și hrăpărețele corporații și despre afacerile lor imunde. Fals! Da, e adevărat că e vorba despre un Tigru Tasmanian și despre un om trimis să-l captureze. Willem Defoe face unul dintre cele mai bune roluri ale sale, dând viață singuraticului și aproape sălbăticitului vânător plecat în căutarea prăzii. Și care găsește mai mult decât și-a propus. Și mai puțin decât fusese angajat s-o facă. Un film de atmosferă, cu personaje interesante și peisaje spectaculoase.
Seară de film
Trei povești de iubire care se desfășoară în 3 orașe diferite nu doar ca locație, ci și ca atmosferă. Aparent, nu au nicio legătură între ele. Dar culmea, filmul nu este despre dragoste, în primul rând. Ci despre asumarea responsabilității pentru greșelile făcute în viață. Despre cum îi rănim pe cei dragi și acceptăm cu greu că totul se plătește. Despre vinovăție și iertare. În afară de scenariul inedit, pelicula se bazează pe jocul unor actori de primă mână: Liam Neeson, Adrien Brody și Mila Kunis. Regizor este cel care a dat viață mult mia celebrului și premiatului Crash.
Seară de film
Vă propun acum o poveste adevărată, care ar putea ilustra foarte bine ceea ce oamenii numesc, de obicei, ”spiritul american”. Un puști născut într-o cumunitate de mineri visează mai mult la cer decât la subteran. Ceea ce, desigur, îl face să intre în conflict cu tatăl său. Pe scurt, băiatul vrea să construiască rachete. Ceea ce, evident, în anii ’50, pare cel puțin ciudat într-un orășel sărac, în care oamenii sunt preocupați să supraviețuiască. În rolul principal un actor pe care îl cunoașteți cu siguranță, dar despre care nu cred că știați că n-a apărut peste noapte, ci a convins cu talentul său încă de când era un preadolescent: Jake Gyllenhaal.
Seară de film
Aceste este unul dintre filmele acelea care, atunci când se termină, te lasă jinduind după un miracol. Mai mult, îți dă aproape senzația că e posibil. O poveste incredibilă, cu personaje stranii și provocatoare, cu un iz de basm. Regizorul celebrului The Shawshank Redemption și-a dat mâna cu nu mai puțin cunoscutul Stephen King pentru a crea această peliculă, pentru toți cei care cred că omul este cea mai miraculoasă ființă din univers. Și că toate lumile fantastice la care aspirăm în singurătățile noastre există chiar în noi și în cei de alături. 4 nominalizări la Oscar.