Biciul n-a pocnit!

Voi începe cu o constatare: un an cu Cioloș, cu Iohannis și cu guvernul lor 0, potentați de o propagandă stupidă, imundă și agresivă, a reușit ceea ce n-au reușit 10 ani (!!!) cu băsescu: să dea PSD-ului majoritatea absolută în Parlament. Iar absenteismul masiv a fost un vot de blam nu la adresa vechii clase politice, ci la a acelora care nu au reușit să convingă că reprezintă o alternativă reală, viabilă și curată la aceasta. Și care au arătat că, în spatele sloganurilor nu există decât o imensă impostură, avidă să ajungă la butoane.

Si o concluzie preliminară: cei mai eficienți agenți electorali ai PSD-ului au fost propagandiștii benevoli sau angajați ai opozanților acestuia. Ei au reușit să îndepărteze de la vot mulți oameni cu bun simț, sătui de ”hoți și corupți”, dar insuficient de manipulați încât să creadă că se poate face din rahat bici și că acesta mai și pocnește.  Diferența din ce în ce mai frapantă dintre laudele deșănțate aduse ”realizărilor” tehnocraților și realitatea de pe teren i-a ținut în case pe cei care chiar speraseră la altceva după Colectiv. Tratarea în bloc a candidaților social-democrați ca fiind niște ticăloși, deși marea lor majoritate nu mai făcuseră politică și nu mai deținuseră funcții publice până acum, anatemizarea tinerilor de stânga și grobiana desconsiderare a seniorilor care nu se lasă convinși de trei sloganuri găunoase spuse cu tupeu la televizor, au fost alte 3 strategii ale propagandiștilor năimiți sau de ocazie care s-au întors împotriva celor pe care îi susțineau.

Orice articol scris de propagandiști mai încuia un votant în casă. Orice apariție la televizor al vreunui preaslăvitor al ”performanțelor” guvernului, mai sictirea un nehotărât. Orice prezență într-un studio a reprezentanților USR mai convingea un dornic de schimbare că, de data asta, chiar n-are cu cine.

Victoria PSD-ului, previzibilă, dar nu ca proporții, se datorează, evident, unui cumul de factori, dar majoritatea lor n-au depins de social-democrați. Să încep, totuși, cu meritele lor:
– rezultatele guvernării Ponta, care, mai ales prin comparație, a scos în evidență și mai tare lipsa oricărei performanțe a executivului Cioloș.
– adoptarea unei strategii electorale mult mai ne-agresive a scăzut considerabil numărul reacțiilor adverse și nu a permis specularea în buclă a acestora.
– neanunțarea viitorului premier a văduvit contracandidații de o țintă facilă. În lipsa ei, s-a încercat demonizarea PSD-ului în întregime, ceea ce nu avea cum să prindă decât la o mică parte a votanților, rămasă oricum prizoniera manipulării cu ”vin comuniștii”
– pregătirea unui set de promisiuni electorale și a unui proiect de buget care să le susțină. Chiar dacă, poate, unele nu vor fi îndeplinite, s-a transmis idea că există acolo niște oameni care măcar se chinuie să găsească niște soluții.

Toate acestea nu i-ar fi asigurat PSD-ului decât, probabil, scorul obișnuit de 35-37%. Și cel mai probabil l-ar fi trimis în opoziție, prin jocurile politice făcute de Cotroceni. Ceea ce i-a asigurat această victorie surprinzătoare a fost, așa cum spuneam, propaganda colosală pusă în mișcare împotriva sa și alte câteva elemente importante pentru ”nehotărâți”:
– partizanatul politic manifest al președintelui Iohannis. Care, după doi ani de inexistență în viața României (cu o scurtă pauză după tragedia de la Colectiv), a decis că e momentul optim să se implice, începând cu ignorarea Constituției care, la articolul 23, alineatul 11, spune că  ”Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.” Dacă la propagandiști și chiar la oamenii obișnuiți, o împărțire a cetățenilor în ”penali” și nepenali, în absența unor decizii definitive ale instanțelor, e de înțeles, la garantul respectării tuturor drepturilor cetățenești este, eufemistic vorbind, o gravă eroare. Iar gafa făcută cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Naționale a arătat modul în care vede acesta îndeplinirea responsabilităților care-i revin.
– spoiala de decență a premierului, pe care propaganda a tot încercat s-o prezinte ca pe-o poleială cu foiță de aur, s-a scorojit  exact înainte de alegeri. Mitocănia cu ”mocirla”, venită tocmai din partea cuiva ridicat în slăvi pentru neasemănarea cu politicienii obișnuiți, a dărâmat firavul eșafodaj clădit cu grijă la strângerea de gunoaie din Parcul Văcărești, statul la cozi sau refuzul princiar de a merge cu business class.
– duplicitatea fariseică a ”independentului” Cioloș, care și-a lăsat folosite numele și imaginea de terți, pentru a se vedea în continuare premier, fără să ”se murdărească pe mâini” în ceea ce consideră alții ”cloacă politică”.
– promovarea asiduă de către mass-media a ”comunicatorilor” USR (și, parțial, PNL) a făcut extrem de vizibilă tentativa de a camufla lipsa oricărei idei originale sau a vreunei competențe, a unei viziuni sau program politic, cu o abundență de șabloane și sloganuri, revărsate agresiv, cu tupeu, aroganță și cu dispreț față de oricine îndrăznește să nu gândească în alb și negru. Din nou, discrepanța dintre ambalajul în care se prezentau (și erau prezentați de propagandă) și goliciunea pachetului a fost de natură să-i facă pe mulți să stea acasă în ziua votului.

Și, dacă vreți, o concluzie finală: reactiile lor imunde post-vot, faptul că suporterii și propagandiștii învinșilor nu înțeleg absolut nimic din rezultatele alegerilor, le explică pe acestea perfect!

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. Ma voi referi la ub singur aspect:reactia candidatilor USR la aflarea rezultatelor votului.Acesti oameni afisau niste fetze perplexe,mirate,exaltate care transmiteau,dupa intuitia mea,urmatorul mesaj:am intrat ,in joaca,in acest demers si am reusit sa ne facem credibili(desi,nici noi,nu speram asta!!!!Tinta lor este 2020 cand 10-15% din pensionarii care ii incurca destul de rau ,,vor iesi din sistem,, si,spera ei,populatia se va indrepta buluc spre USR.Pana atunci,sa demonstreze ceva in Parlament!Deocamdata ei nu au iesit din campania electorala(a se vedea prestatia dnei Clotilde la TVR)