becul antieuropean

Câţi dintre voi aţi auzit că, de la 1 septembrie, pe tot cuprinsul Uniunii Europene, nu se mai vând becuri cu incandescenţă? Ştiţi voi care, cele inventate de tătucul Edison! Cu filament şi care, de două ori pe lună, fac poc atunci când apeşi pe întrerupător. Fidelele becuri care, de când au înlocuit lămpule cu gaz, au traversat istoria alături de om, luminându-i zilele şi, mai ales, nopţile.

Ei bine, pentru că, se pare, consumă mult şi energia e din ce în ce mai scumpă, “factorii de decizie” de la Bruxelles au decis să le trimită la muzeu, să se odihnească, după multul bine pe care ni l-au făcut. Ceea ce, în sine, nu e un lucru rău. Tendinţa umanităţii de a-şi devora resursele vitale s-a accentuat în ultimii ani, aşa că o mică frână pusă risipei nu strică niciodată. Problema apare atunci când trebuie să înlocuim becurile clasice cu cele ecologice. Nu se poate să nu le fi văzut prin magazine. Chestiile alea mari, albe, cu tubuleţe lungi, drepte sau răsucite.Sincer să fiu, nu m-a tentat niciodată să cumpăr vreunul.

Am văzut în câteva locuri şi, sincer, aduceau un aer de spaţiu industrial şi nu de casă locuită. Sunt prea grosolane şi urâte şi nu se potrivesc cu nimic din ceea ce, în mod firesc, are cineva în sufragerie sau dormitor. Mi s-au părut întotdeauna mai potrivite pentru subsoluri neconvenţionale populate de artişti nonconformişti. Eventual acompaniate de ţevi ruginite şerpuind de-a lungul pereţilor stropiţi cu vopsea. De altfel, odată cu decizia UE, oamenii trebuie să-şi arunce la coş plafonierele, lămpile, candelabrele, aplicele, lustrele, lampadarele. Pentru că singurul lucru în care merg înşurubate noile becuri este un simplu fasung, atârnat de tavan sau prins cu dibluri în perete.

Dar nu despre becuri vroiam să vă vorbesc :)

Ci despre reacţia preşedintelui Cehiei. .Care preşedinte, Vaclav Klaus, se zburleşte la coana Europa şi-i transmite apăsat că nu e ea în măsură să stabilească ce becuri să-şi pună în privată cetăţeanul ceh, plătitor de taxe. “Noi suntem oameni liberi, vrem sa folosim rămășițele de libertate în Europa de astăzi, și putem decide ce bec vrem”. Eu cred că nenea ăsta, chiar dacă e de centru dreapta de vreo 20 de ani, de fapt este cam comunist, cam antioccidental, cam naţionalist şi strică imaginea ţării lui în lume! Şi sigur are în spate vreun Voiculescu, patron de fabrică de becuri incandescente, cu mari interese carevasăzică. Eu sunt convins că va reveni asupra acestor afirmaţii deplasate şi iresponsabile, altfel riscă excluderea din marea familie europeană şi poate să-şi pună pofta-n cui legat de fondurile structurale.

Păi dacă pentru nişte amărâte de becuri, un preşedinte ia o asemenea poziţie faţă de UE, cam cum ar fi reacţionat dacă cineva de la Bruxelles i-ar fi dictat nişte chestii de făcut sau de nefăcut la el în ţară. Ca, de exemplu, să nu schimbe procurorul general. Sau să accepte cvorum la un referendum. Nici nu vreau să mă gândesc cum l-ar fi bătut Merkel la popoul gol în văzul continentului! Şi cum l-ar fi pus să înghită, unul câte unul, toate becurile cu incandescenţă pe care gură-mare ăsta se laudă că le-a cumpărat nevastă-sa înainte de 1 septembrie, ca să-şi asigure rezerve până la sfârşitul vieţii. Lui sau a Uniunii Europene.

***

Daca ţi-a plăcut această postare, te poţi abona la newsletter (în meniul din dreapta) pentru a fi printre primii care vei afla, printr-un mail, ce articole noi au mai apărut pe blog.

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. E superb articolul, il recunoastem pe autor ca fiind un tanar cumult bun simt si cu un fin simt al umorului, cum rar gasesti in mass-media romaneasca de astazi. Becul antieuropean e o inspirata metafora a ceea ce se intampla la noi si in Europa, e simbolul democratiei autentice in contrast cu “democratia” cu capul plecat de la noi.

    2. Nu intru in detalii legate de libertate, drepturile omului, evolutie si alte chestii de genul. Dar becul cu incadescenta a facut istorie pentru ca la vremea respectiva n-a zis nimeni “ce e prostia aia care mai si consuma curent pe deasupra deci esti obligat sa te legi la reteaua electrica; tot mai misto e lampa cu gaz”. Pe principiul asta am fi avut si azi faclii in casa, cum aveau regii in castelele lor medievale.

      Ceea ce-mi intareste convingerea ca omenirea nu a evoulat datorita celor multi, ci celor putini. Si tot datorita celor putini a stagnat in perioada Inchizitiei. Ca aia multi, pauza. Stateau sa fie arsi pe rug la norma. Mai aparea cite un tupeist ca Giordano Bruno si le spunea alora, in obraznicia lui, ca Pamintul totusi se invirte.

    3. “complicat de simplu” cum esti te-ai uitat doar la forma si nu ti-au placut, dar dragul meu si dragii mei care veti citii aceste randuri , de pret…. ei ce ziceti ? sa schimbi acum becurile din toata casa te arde bine la buzunar si nu sunt nici asa cum se spune de viata lunga . le-am inlocuit treptat si nu imi palc deloc nu dau lumina suficienta ,cel mai bine ma simt cu corpurile de iluninat local unde mai am becuri “vechi ” si mai am un “stoc” strategic … in rest, ca la noi sa ia pozitie cineva impotriva acestei directive …. slaba speranta , se vor gasi ecologisti care sa salute masura si multi altii in pozitia “ghiocelului ” . In ce priveste pe presedintele ceh , ca sa zic ? se pare ca in folclorul lor nu au o balada Moirita cu tot torentul filozofico-fatalisto-resenmativ care curge din ea/balada/ sau daca au , s-au debarasat de el /torentul/in timp ,pe cand noi , NU , cu toate ca ne este greu .

    4. Foarte adevarat !Dar ce te faci cu pupincuristi conducatori ai Romania,care inghit orice numai sa ramana in functie.OARE LE ESTE FRICA DE CEVA?
      In casa ,la mine sunt vreo 30 de becuri cu filament,dar cu noua dispozitie,de la d-na Merkel voi face intradevar multa economie.
      Voi folosi cca 5-6 becuri economice atarnate de lustre si pe ici colea.