Ce să facă parveniţii români cu banii? Mai ales dacă-şi iubesc odraslele ca pe ochii din cap? Le trimit la o grădiniţă privată, nu-i aşa? Că la cea de stat le pute totul şi, apoi, cum s-ar diferenţia ei de cei rămaşi la coada vacii, dacă nu prin cheltuitul ostentativ şi, de multe ori, aberant!? Şi, pentru că sunt nişte inteligenţi, cum altfel ar fi făcut un purcoi de biştari, nu se interesează deloc de condiţiile, legalitatea, dotarea, personalul grădiniţei. Cel mai probabil, au ales-o pe principiul “a lu’ Veta merge acolo, ce, noi suntem mai rupţi în cur? Să-l trimitem şi pe Gigel tot acolo. Şi să dăm nişte bani ca să-l pună pe un scăunel mai înalt, că noi nu suntem fitecine!”
Nu ştiţi despre ce e vorba? Despre noul scandal izbucnit la Constanţa, acolo unde o mână de părinţi au descoperit cu oroare că cei plătiţi (foarte bine) pentru a avea grijă de copiii lor, îi maltratează într-un hal făr’ de hal. Şi asta, într-o grădiniţă privată. Mă rog, vorba vine, că s-a dovedit că nu era deloc o unitate de învăţământ acreditată, ci un SRL cu o denumire mai pompoasă, pentru a “le lua banii la proşti”. Un fel de debara în care imbecilii cu ifose să-şi lase bunurile de preţ, adică urmaşii, în custodie, cât timp ei sunt ocupaţi să facă munţi de euro din care să-şi plătească fiţele.
Nemernicele de “educatoare” îi trag, îi lovesc, îi împing, îi ameninţă pe micuţii care, în opinia lor, sunt mai neastâmpăraţi. Din imagini şi din înregistrările audio e clar că femeile sunt bolnave la cap, nu doar obosite şi tracasate de o muncă destul de dificilă, de altfel. Din fericire, sunt acum în arest la domiciliu şi sper să plătească bine de tot! Dar nu ele sunt problema majoră în această poveste!
Totul a ieşit la iveală tipic româneşte. Să nu vă imaginaţi că vreun părinte a intrat la bănuieli văzând comportamentul copilului său. Nuuuu… A fost nevoie de neatenţia unui angajat al firmei respective, care a uitat să oprească la ora 12 transmisiunea camerelor de supraveghere care putea fi urmărită online de părinţi! Şi aşa, cineva a văzut imaginile incriminatorii, cu care s-a dus la inocenta conducere a unităţii. Care, evident, după modelul patentat la nivel înalt, i-a tot dat cu “pixelul albastru”!
Şi, aşa cum se întîmplă la noi, din ce în ce mai mulţi părinţi au început să-şi amintească cum fata lor mirosea a cafea, băiatul lor a spus când a ajuns acasă că se simte ca un zombie, iar un altul a anunţat chiar că, atunci când va creşte, va dărâma toate grădiniţele din lume! Dă-i românului mintea de pe urmă, zice un proverb. Dar mai e unul, care spune “prostul, până nu e şi fudul, parcă nu e prost destul!” Şi, tot ca la noi, părinţii copiilor care nu apar în înregistrări n-au nici problemă cu ce s-a-ntâmplat şi vor menţinerea “grădiniţei”. Iată ce spune o trepanată “Sunt nişte copii bruscaţi, luaţi de mânuţă şi puşi la colţul de ruşine pentru că au refuzat să participe la o activitate, da, sunt târâţi şi scoşi afară de doamnele educatoare pentru că se discută cu ei. Doamnele care au greşit au fost date afară încă din luna martie, vor răspunde în faţa legii. Nu e bine ca grădiniţa să fie închisă, ce dacă nu e acreditată, poate va fi. Eu sunt mulţumită de serviciile oferite şi cred că s-a mers prea departe cu acest subiect” Ce să mai spui? Că nemernicii n-ar avea nicio şansă, dacă ţara n-ar geme de proşti!
Pentru ca nu exist legi care sa ii impiedice sa faca asta. Pentru ca, chiar daca ar exista, nu sunt aplicate. Pentru ca, femeile sunt mai ocupate azi cu cariera lor si Facebook page-ul decat cu a-si creste copiii. Pentru ca nimeni nu reclama. Pentru ca, copiii sunt neajutorati si nu pot lua masuri de adult. Ahhh, o tara daca nu isi ocroteste copiii, nu isi ocroteste nimic. Romania – o tara de rahat. Q.E.D.
Cel mai josnic e să lovești pe cineva care e lipsit de apărare, părerea mea mea.
Nu toti oamenii care prefera o gradinita privata, sau pur si simplu au bani, sunt parveniti. Articolul debuteaza aiurea din punctul asta de vedere. :) Ai fi uimit sa stii ca foarte multi oameni muncesc pe branci ca sa aiba bani sa-si ia cei mai scumpi pantofi la mall, sa-si dea copilul la gradinita privata si alte pretentii de genul asta. Nu judeca tu ce vor altii sa faca cu banii lor. Chiar si parvenitii si-au sacrificat imaginea pentru aceste bunuri. Cine prefera imaginea, insa, sa nu judece preferinta altora!!
Ne cam simtim cu musca pe caciula?
Ce bine ar fi daca am gandi sau macar am intelege ce scrie cineva inainte de a comenta. Evident ca nu scrie nicaieri ca toti oamenii care au bani sau prefera o gradinita privata sunt parveniti. Evident ca parvenitii nu sunt cei care muncesc pe branci. Deschide si tu un dex. Evident ca textul vorbea despre parvenitii care arunca cu bani fara sa se intereseze daca nu cumva gradinita e un butic. Oamenii care muncesc din greu pentru bani nu-si permit sa-i arunce pe geam. Si sigur n-o fac pentru ca urmasii lor sa fie batuti.
Iar eu judec ce vreau eu, nu ce vrei tu, ca de-aia m-a inzestrat natura cu judecata. Ca s-o folosesc.
Asa ca… hai sa gandim inainte sa batem campii despre imagine… Ups, scuze… a judeca inseamna a gandi…