Andrei Năstase nu e un ţuţăr de tabloid

Am văzut interviul luat la Antena 3, fiului lui Adrian Năstase, Andrei. Din punct de vedere jurnalistic, trebuia să fie un eveniment. Din punct de vedere uman, trebuia să fie o tentativă de a-l demitiza pe premierul, liderul, autoritarul, arogantul, inaccesibilul şi, până la urmă, străinul Adrian Năstase. De a devoala puţin din părintele, deci omul Adrian Năstase. De a aduce puţină căldură şi/sau temperare într-o isterie generalizată care a fragmentat societatea românească, uneori în mod grotesc. N-a fost nimic din toate astea.

Am văzut un tânăr timorat, atât de ineditul situaţiei în care se afla, cât şi de spaima de a nu spune ceva ce nu trebuie. Un copil care a fost obligat să crească brusc şi căruia, sunt sigur, i se pare înfricoşătoare realitatea în care tatăl lui l-a lăsat să se descurce aproape singur. Unul care a învăţat acasă că relaţiile dintre membrii unei familii, cu tot cu încărcăturile lor afective, nu sunt obiecte de expus în galerii publice. În acelaşi timp, un Andrei dornic să facă ceva, să ajute cumva tatălui său, să lupte pentru numele acestuia. Motiv pentru care s-a şi lăsat convins, bănuiesc, să apară la televizor. Eu nu cred că a reuşit prea multe. Şi nu din vina sa.

Nu s-a putut deschide. Sau n-a putut fi deschis. Or acesta trebuia să fie singurul scop al unei astfel de ieşiri publice. Să vorbească, nu despre Adrian Năstase, Adrian Năstase, Adrian Năstase, ci despre tatăl lui, despre care noi, indiferent de ce parte a baricadei suntem, nu ştim mare lucru. Să întrupeze, dacă vreţi, din poveşti, omul din interiorul personajului. Să construiască discret conotaţii umane gestului suicidal făcut de acesta, nu în calitate de condamnat orgolios, ci de amalgam de trăiri, idei, valori, frici, despre care noi n-avem nici cea mai mică idée.

Din păcate, interviul s-a transformat într-un pseudo talk-show, în care moderatorul şi-a urmărit agenda şi l-a stors pe Andrei de opinii şi acuzaţii cu iz politic. Soarta lui Adrian Năstase a trecut pe plan secund în favoarea folosirii fiului său ca pion într-o luptă a cărei victimă colaterală este deja. Total deplasate insistenţele de a obţine poziţionări categorice, declaraţii partizane tranşante sau păreri în genul celor emise de “analiştii” noştri versaţi în a descifra mocirloasele secrete ale universului, ascunse muritorilor de rând. Sau fotografiile din spate, în care apărea (şi) Traian Băsescu. Nu despre el era vorba. Nu la o astfel de discuţie. Anormal şi titlul: “Dezvăluirile lui Andrei Năstase”! Dar ce, el a fost chemat pe post de ţuţăr de tabloid în goană după puţină publicitate? Sau doar pentru a obţine audienţă cu orice preţ?

Andrei nu e un martor de descusut despre seara fatidică, să dea amănunte suculente “din casă”, nu e un comentator limbut care se plimbă de la un post la altul ca să înfiereze maşinaţiunile politice, nu e un susţinător de pe stradă al fostului premier care să-şi dea cu părerea în pauza meciului. El e fiul lui Adrian Năstase. Şi asta era singura postură în care trebuia să-l pună moderatorul. Singura firească. Singura care ar fi ajutat la ceva. Singura care măcar nu ar fi accentuat antagonismele din societate. Iar dacă nu se putea, din raţiuni de educaţie şi autocenzură ale invitatului sau din cauza conducătorului discuţiei, unica variantă normală era tăcerea.