A mai trecut un an prin noi

Am mai îmbătrânit cu un an, sau cu mai mulţi. Fiecare are viteza lui cu care se apropie de capătul drumului. Fiecare îşi măsoară altfel trecerea… Ne tragem picioarele după noi, ne oprim din când în când, şi constatăm, la un moment dat, că am ajuns la sfârşitul unui alt an, că am traversat 365 de zile fără să ne dăm seama şi fără să ne învinovăţim pentru asta. Senzaţia cea mai pregnantă este cea de oboseală. Acumulată în inimi, în gânduri şi în idealuri.

Te-apuci să faci bilanţul. Sau te gândeşti c-ai putea să-l faci. De multe ori te opreşti speriat de găurile negre din universul anului care tocmai a trecut. Aduni mere cu pere şi scazi ipocrizie, neatenţie, tăcere, vorbe aruncate, măşti. Dacă ai curajul să te priveşti în oglindă, totalul iese rareori pozitiv. Şi asta nu pentru că n-am fi făcut lucruri bune. Ci pentru că pe cele rele le uităm mai uşor. Ale noastre. Ale celorlalţi le ţinem minte şi, printr-un proces miraculos ni le trecem la capitolul „îndepliniri“, ca pe o dovadă a nelimitatei noaste suferinţe. Statutul de victimă a devenit o calitate. Şi suferinţa, o scuză.

Ce repede a trecut şi anul acesta! exclami uimit şi intri în cel nou cu speranţa că vei face ce n-ai reuşit în ultimele 12 luni. Asta, dacă ţi-ai propus ceva. Poate, într-un acces de sinceritate, te recunoşti singur şi te înfiori. Dacă am aduna toate clipele petrecute alături de prieteni şi le-am scădea pe cele goale de oameni, rezultatul ar fi, de cele mai multe ori, cu minus. Ciudaţi matematicienii aceştia, care au inventat însumarea cu rezultat negativ.

Şi stai pe marginea timpului, acolo unde muchia s-a tocit de-atâţia ani de treceri istovite, şi-ţi promiţi că vei face mai mult, că vei fi mai mult. Şi uneori te şi crezi. Memoria umană nu-ţi permite să-ţi aminteşti de acelaşi moment, petrecut în acelaşi loc, cu 365 de zile în urmă. Te lepezi de anul ce-a trecut ca de o piele uscată şi pătată. Ora 0 o să-ţi aducă schimbarea. Pe care trebuie doar s-o aştepţi în prag, bine înfofolit în iluziile tale. Să-i deschizi uşa şi s-o pofteşti să intre. Şi totul e ca nou. Anul, oglinda, oamenii, speranţele.

Suntem deja aici, în noul an. Suntem mai optimişti. Poate. Suntem mai lucizi. Poate. Suntem mai supăraţi pe găurile negre. Poate. Ne ştim mai bine. Poate. Îi ştim mai bine pe ceilalţi. Poate. Şi anul acesta va trece în zbor şi nu vom avea timp să vedem dacă s-a produs schimbarea. Vom amesteca iarăşi fondul cu forma. Şi iarăşi vom trăi la infinitiv şi la impersonal.

Şi-acum să fim veseli. Să ne gândim că anul acesta se vor naşte copii care nu vor şti nimic despre ce-a fost decât din poveştile noastre. Care vor avea, din nou, şansa de a face bilanţuri. Care, poate, vor avea timp să se gândească şi la ceilalţi. Să sperăm că cineva va spune adevărul cu voce tare. Şi noi îl vom şi asculta. Că ne vom redescoperi şi ne vom aşeza voit la un nou început de drum, nelegat de ceasuri şi calendare. Că vom redescoperi faptul că ceilalţi sunt asemeni nouă. Că ştiu să iubească şi ştiu să întindă o mână. Că ştiu să asculte şi ştiu să vorbească. Că schimbarea începe cu o uşă deschisă. Că, dacă nimeni nu bate şi nimeni nu aude, porţile vor rămâne ferecate, oricâte Revelioane vor trece prin ele. Şi, în general, să constatăm că a fi înseamnă a şti şi a înţelege.

Categorii: anacronic
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:


    1. COPIII…ce cuvant minunat…doar ei stiu sa ne faca sa iubim,sa iertam,sa facem fapte bune,pt. ca noi,adultii uitam aceste lucruri…in goana noastra nebuna prin viata…Uitam ca mai importanta e clipa de azi si nu cea de maine….uitam sa o traim cu maxima intensitate,pentru ca cea de maine ne apropie de finalul eminescian…iubirea e tot ce ne trebuie

    2. P.S. ceea ce vroiam de fapt sa spun clar (si datorita oboselii dupa o zi grea de munca,nu am reusit) a fost ca plusul care ar trebui sa fie la prieteni ,se dovedeste de multe ori a fi un minus in final,iar minusul de la zilele goale de oameni,un plus,pt ca la ce bun nenumarate clipe PLINE de oameni care NU sunt “oameni”?!

      P.P.S a nu se intelege ca o dezamagire..e doar un bilant …o datorie carmica deja platita si o lectie pt viitor sau nu:)

    3. Bine te-am regasit! – Pt ca ai inceput tu prin a ma tutui, (poate pt ca ai simtit mai repede ca gandim cumva,la fel,poate pt ca ma credeai mai tanara decat tine),imi permit sa te tutuiesc si eu de acum(as fi dorit-o din prima clipa pt ca citind ceea ce scriai, simteam ca as fi eu,dar vorbind cu voce tare:) si pt ca sunt intr-adevar cu ceva ani mai in varsta.Daca te deranjeaza,te rog sa imi spui si corectam imediat:) –

      Sa revenim.
      Voi incerca cumva sa completez, din punctul meu de vedere,un bilant care poate fi al multora si voi incerca (daca voi avea ceva de completat ),sa adaug la fiecare aliniat al tau (lasand ca si tine, pauza de rigoare) ceea ce am eu de spus.

      Imi fac si eu bilantul,an de an,cateodata si mai des…si da,adun mere cu pere,ipocrizie,fatarnicie,greselile mele,ale celorlalti,apoi ce mi-a folosit si imi va folosi(ca lectie),pastrez,ce nu,arunc la cos….ce uit eu mai usor,is faptele rele ale celorlalti fata de mine si nu din toleranta,nu,ci pt ca gandesc mereu ca eu am lasat sa se intample asa..e vina mea ca nu am pus punct cand a trebuit,nu am delimitat granitele..ma gasesc pe mine vinovata :)
      Si NU sufar,imi spun ca a fost doar o lectie pe care a trebuit sa o invat, pt ca altadata sa reactionez cu totul altfel :)

      Da,imi propun si eu an de an multe…si ma infior de multe ori,ori pt ca desi mi-am propus(crezand ca am invatat ceva) sa ma conduc dupa lectiile asa- zis invatate nu o fac ,ori pt ca imi dau seama ca nu am invatat nimic, desi mi-am propus :)

      Adun si eu clipele petrecute alaturi de prieteni si scad clipele goale de oameni,DAR de multe ori imi da minus la prieteni,pt ca prietenii mei nu ma vedeau prietenul lor,sau cei pe care ii credeam eu prieteni s-au dovedit a nu fi (deci minus),iar minusul care ar fi trebuit sa fie minus(clipele goale de oameni,s-a dovedit a fi in final plus,pt ca am avut de castigat nefiind inconjurat de oameni adevarati si atunci golul acela a fost un plus pt ca nu erau oameni „goi“ pe langa mine:)

      Aici ,cu 2 mici precizari,sunt intrutotul de acord cu tine :
      -schimbarea incepe cu o usa deja deschisa,dar daca nimeni nu vrea sa treaca prin ea,nu o vede deschisa,nu intelege de ce e deschisa,e degeaba deschisa..
      -uneori sunt oameni care bat la usa inchisa,dar nimeni nu-i aude desi bat, iar portile raman ferecate..

      Sa ne citim sanatosi! :)

      1. Draga Gabriela, eu ii tutuiesc pe toti cei care imi calca pragul. Imi imaginez ca, din moment ce au intrat in casa mea ba, mai mult, stau de vorba cu mine, formalitatile nu-si mai au rostul. Pe de alta parte, de cate ori cineva mi se adreseaza cu dvs., am senzatia ca nu vorbeste cu mine :)

      1. Radu,iti doresc un an 2014 bun,cu sanatate si sa continui sa ne incinti cu talentul tau,cu realismul tau.Citesc cu atita placere ceea ce scri,caci totul are savoare si ma bucur ca aflu ce mai e prin tara.Continua sa ne impartasesti ceea ce simti,ceea ce gindesti despre tot ce se intimpla in viata romanului si a Romaniei.Te imbratisez.

    4. Bine te-am gasit in 2014!
      In fiecare sfarsit de an incerc sa-mi induc un optimism cat mai intens,asa s-a intamplat si aseara, pana la stirile voastre de dimineata care au inceput cu scumpirile si iaca-asa s-a dus in balarii optimismul meu! Nu omor mesagerul!
      Am asteptari de la acest an insa cu moderatie si luciditate.Am multe tinte mai ramane sa le ating!