din nou despre manipulare

Chiar dacă am scris o carte despre manipulare, încă mă entuziasmează cazurile în care situaţii neclare, privite din două direcţii, capătă explicaţii diferite. Mai ales atunci când nu se întrevede un mobil clar pentru care una dintre “părţi” ar dori să influenţeze în vreun fel receptorul. Şi când, cel mai probabil, vorbim de o manipulare neintenţionată, declanşată doar de personalitatea şi backgroundul transmiţătorului şi nu de cine ştie ce motivări ascunse şi obiective precise.

Mi s-a-ntâmplat şi astăzi, când am văzut două fotografii care surprind un moment petrecut ieri, în timpul manifestaţiilor violente de la Madrid. Acestea sunt cele două imagini:

La prima, autorul ei explică privitorului că e vorba de un patron de bar care apără nişte manifestanţi refugiaţi în localul lui, nepermiţând forţelor de ordine să-i ridice, pe motiv de “trespassing”, adicătelea “n-ai mandat, n-ai voie la mine pe proprietate!”

A doua, însă, surprinsă în acelaşi loc, în acelaşi interval de timp, dar din alt unghi şi într-un alt moment al desfăşurării episodului, ilustrează, potrivit fotografului, un patron de restaurant care, avându-i în spate pe clienţii săi, strigă la manifestanţi să nu mai arunce cu pietre!

Se presupune că ambii fotografi erau suficient de aproape ca să audă ce se discută acolo şi să priceapă, chiar dacă nu ştiu limba, cam ce se petrece. Cu toate acestea, interpretările sunt opuse. S-ar putea presupune că fiecare a avut motivele sale ideologice de a interpreta evenimentul aşa cum a făcut-o. Dar înclin să spun că ar fi o pistă falsă. Mai curând cred că totul ţine de experienţa personală, de acele elemente ascunse în faldurile subconştientului, care ne fac să atribuim aceluiaşi lucru semnificaţii diferite, deşi toţi ne uităm la el în acelaşi moment.

Dar, chiar şi aşa, important e efectul asupra privitorului. Şi acesta, vrea, nu vrea, va accepta explicaţia fotografului, pentru că, nu-i aşa, cine să ştie mai bine? Iar dacă are două poveşti care se bat cap în cap, o va conisdera valabilă pe cea care rezonează cel mai mult cu dorinţele lui, cu simpatiile sau antipatiile lui, cu convingerile lui, cu educaţia lui. Dacă este un om de stânga sau unul afectat de măsurile luate de guvernul Rajoy, un revoltat din fire sau unul care nu suportă autoritatea, va fi convins că patronul barului îi apără pe manifestanţii refugiaţi. Dacă e unul de dreapta, simpatizant al partidului la putere, un legalist, sau, pur şi simplu, un om care dezaprobă violenţele şi consideră protestele doar o formă de haos care nu duce la nimic bun, va îmbrăţişa a doua variantă.

Tu ce crezi?

***

Dacă ţi-a plăcut ce-ai citit, poate ar merita să împărtăşeşti asta şi cu prietenii tăi de pe facebook, twitter sau alte reţele de socializare. E suficient să dai share, folosind unul din butoanele de mai jos :)

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to Paula Pricopie Cancel reply


    1. Primul impuls a fost sa aleg prima varianta: pare credibila resp. afisata a unei pers. varstnice, aparator convins al unor cauze….Domnule R.H.(pozitiv sau negativ), scuze pt. guma, sunteti o persoana f. interesanta, din pacate, nu prea la vedere….Totdeauna mi-am dorit sa am prieteni intelepti in preajma si sper din tot sufletul ca dif. de varsta(de generatie, chiar) sa nu afecteze in vreun fel aceasta rel. virtuala. Va multumesc pt. clipele oferite.