Eu nu-mi amintesc de niciun rol jucat prost de Kate Winslet. Fie că era doar o scurtă apariție, fie că se desfășura într-un film mai slăbuț, performanța ei interpretativă domina ecranul. Cu atât mai mult o face în acest regal actoricesc, prilejuit de scenariul acestei pelicule, scris, parcă, special pentru ea. Personajul căruia îi dă viață este o mamă depresivă, al cărei univers, și așa profund dat peste cap, este zdruncinat de întâlnirea un un pușcăriaș evadat. Este o poveste de iubire, dar nu doar atât. E și despre descoperire, culpabilitate, responsabilitate, dorința de a trăi, frică și curaj.
Category Archives: filme
seară de film
Recunosc, Mary Poppins rămâne unul dintre personajele mele preferate. De când am citit cartea mi-am dori să fi avut în preajmă pe cineva asemeni ei. Iar filmul, cu Julie Andrews în rolul principal, m-a făcut să le iubesc și mai mult. Pe amândouă :) Ei bine, a sosit momentul să vedem transpusă cinematografic povestea despre cum s-a făcut filmul de care vă vorbeam. Surpriza cea mare vine din faptul că autoarea cărților nu seamănă nici un pic cu personajul lor. De aceea, ”negocierea” pe care o duce cu Walt Disney, pentru a-i permite ecranizarea nu sunt deloc cum ne-am aștepta. O poveste frumoasă, presărată cu umor și cu detalii surprinzătoare despre munca de creație în studiourile Disney. O Emma Thomposn excepțională, care ar fi meritat pe deplin Oscarul, sau măcar o nominalizare. Nu mai am decât atât să vă spun: Supercalifragilisticexpialidocious!
Seară de film
Recunosc, nu mă omor după George Clooney. Adică, e șarmant, simpatic, mai ales în afara ecranului, dar ca actor nu-mi spune foarte multe. Nu mi se pare suficient de versatil și nici prea profund în abordarea personajelor. Dar are o cotă de piață foarte mare și mai orice peliculă care-l are ca protagonist pleacă favorită la box office și premii. E și cazul fimlului pe care vi-l propun astăzi. Care spune o poveste foarte interesantă și relativ inedită, despre un om angajat să dea angajați afară. Adică să le comunice decizia patronilor.Pentru că trebuie să ai o anumită contrucție psihică și emoțională, nu oricine e potrivit pentru asemenea slujbă. Dar nu e vorba numai despre asta. Ci și despre singurătate, frică de asumarea responsabilităților, iubire și drumuri nesfârșite.
seară de film
Ree Dolly are 17 ani și o famile sărmană. O mamă depresivă și un tată traficant de droguri. Care, în plus, a dispărut de acasă de mult timp. Când apare pericolul de a pierde casa, pusă drept cauțiune de părintele ei, Ree pleacă în căutarea acestuia pentru a-l determina să se prezinte în fața instanței. Un film cu o atmosferă apăsătoare și o poveste sumbră despre realități necunoscute, despre legături de sânge, despre curaj și responsabilități. Care a propulsat în prima ligă una dintre cele mai talentate și deja premiate tinere actrițe de la Hollywood, Jennifer Lawrence. De altfel, a primit prima nominalizare la Oscar pentru rolul din această peliculă.
seară de film
Pentru azi un film biografic despre o perioadă din viața unuia dintre cei mai interesanți, ciudați și fascinanți regizori din istoria cinematografiei. Tatăl filmului de suspans-groază e pe punctul de a da lumii creația care va fi considerată cea mai bună a sa. Doar că problemele cu soția sa nu-l lasă să-și exprime creativitatea cu libertatea cu care era obișnuit. În plus, colegii lui cam murmură pe la colțuri că ar trebui să se retragă, iar producătorii nu sunt deloc dispuși să mai investească în el. Doi actori de mare clasă, Anthony Hopkins și Hellen Mirren, dau viață personajelor principale.
seară de film
Pe foarte scurt, este povestea unui proscris care evadează din închisoare și străbate tot Texasul pentru a se întoarce la soția și la fetița sa pe care n-a văzut-o niciodată. Pe mai lung, este o intensă și profundă poveste de iubire, sacrificiu, responsabilitate. Doi oameni plătesc greșelile făcute, ceea ce nu se întâmplă foarte des în lumea reală. Sentimentele dintre ei sunt mai puternice decât distanța, timpul și legile. Personajele sunt complexe și trec prin transformări subtile. În rolul principal un actor mult mai bun decât fratele său, care este mult mai cunoscut :) Directorul de imagine s-a întrecut pe sine, dând filmului o atmosferă cum rar vezi chiar și în indie-uri.