Category Archives: filme

Seară de film

ways-to-livePentru azi v-am pregătit un film care s-ar putea să vă întristeze. Pentru că vorbește despre moarte. Și nu oricum, ci despre un preadolescent care se pregătește relativ senin pentru trecerea într-o lume pe care nu și-o poate imagina. Dar pelicula vorbește și despre viață. Despre ce lăsăm în urmă, atunci când nu mai suntem. Scenaristul și regizorul reușesc, însă, să abordeze un subiect extrem de sensibil cu multă sensibilitate, dar și cu umor. Evită tragismul și patetismele, încercând să se concentreze pe trăirile personajului principal, în drumul lui spre conștientizarea a ceea ce va însemna pentru ceilalți dispariția lui.

Citește restul articolului

Categorii: filme

Seară de film

carolDouă femei trăiesc o neașteptată poveste de iubire în New York-ul anilor 50. Una este o tânără vânzătoare la un magazin de lux,  pasionată de fotografie. Plictisită și dornică să evadeze din banalitatea vieții ei de zi cu zi. Cealaltă, o doamnă din înalta societate,  rasată și sofisticată, măritată cu un bărbat pe care nu-l iubește. Are și un copil, lucru care se va dovedi esențial, ea fiind nevoită să aleagă între el și noua viață pe crae și-o dorește, alături de persoana iubită. Nici astăzi o astfel de situație nu ar fi simplă deloc, imaginați-vă cum era la jumătatea secolului trecut.  Filmul a avut 6 nominalizări la Oscar!

Citește restul articolului

Categorii: filme

Seară de film

afflictedSă mai facem o incursiune în universul filmelor de groază. Astăzi, tot o peliculă bazată pe o așa numită filmare amatorială. Doi prieteni pleacă în lume, să vadă cât mai mult și să-și trăiască viața la maxim. Unul dintre ei decide să documenteze video întreaga aventură. Astfel aflăm că totul merge bine până când unul dintre ei decide să facă sex cu o necunoscută atrăgătoare, cunoscută într-un bar. De-a doua zi începe să prezinte simptomele unei afecțiuni stranii care îi dă puteri supraomenești. Și care, treptat, începe să-l schimbe în altceva. Cei doi încep s-o caute pe femeie, în speranța că vor afla ce s-a-ntâmplat și, mai ales, cum să pună capăt ”bolii”. Mult mia bine făăcut și jucat decaât marea majoritate a filmelor horror, se bazează mai mult pe crearea unei atmosfere tensionate decât pe obținerea unor sperieturi facile. Filmul e scris și regizat chiar de cei doi protagoniști.

Citește restul articolului

Categorii: filme

Seară de film

in-timeAzi călătorim în timp. Mai exact, în viitor, acolo unde oamenii se opresc din îmbătrânit la 25 de ani, dar sunt genetic programați să moraă în următorul an. Asta, desigur, dacă nu își permit să cumpere tinerețea veșnică.  Cei bogați trăiesc zeci de ani rămânând tineri, în timp ce săracii se chinuie să obțină o oră sau o zi în plus. Un bărbat acuzat de crimă se chinuie să-și dovedească nevinovăția, încercând, în același timp, să lupte cu sistemul. Misiunea lui se va dovedi cu atât mai grea cu cât are și un ostatic de care s-a îndrăgostit! În rolul principal Justin Timberlake. Care, în pofida temerilor unora dintre voi, nu e chiar un actor prost.

Citește restul articolului

Categorii: filme

Seară de film

deadpoolCând mă duc la un film cu supereroi nu mă aștept la o capodoperă cinematografică. Ci la distracție :) Și filmul de azi mi-a oferit-o din plin. Acțiune, scene spectaculoase de luptă, efecte speciale de vârf. Și, cel mai important, mult, dar mult umor. Adică, nu e normal să râzi la o astfel de peliculă mult mai mult decât la așa numitele comedii. Ca să revin la începutul postării, nici măcar nu e vorba de un supererou, în adevăratul sens al cuvântului. Pentru că personajul nostru e cam spurcat la gură, nu prea vrea să pozeze în model și nici vise de a salva umanitatea nu prea are. El nu vrea decât să se răzbune pe individul care i-a dat viața peste cap. Ryan Reynolds s-a dovedit perfect pentru rol.  Nu pregătiți floricelele, pentru că o să le împrăștiați prin casă când o să râdeți :)

Citește restul articolului

Categorii: filme

Seară de film

the-wacknessSuntem în New York-ul anului 1994. Luke tocmai a terminat liceul și bate străzile orașului vânzând marijuana. Pe care, de altfel, o folosește și pentru a-și plăti, în sistem barter, sesiunile la psiholog. Din întâmplare, se îndrăgostește exact de fata vitregă a terapeutului său, ceea ce, evident, complică foarte tare lucrurile. Mai ales că ea pare să aibă un viitor strălucit în față, în timp ce el pare legat de căruciorul d eînghețată pe care-l folosește ca paravan pentru afacerile lui cu droguri. Nu e o comedie, ci o poveste despre maturizare, într-un oraș special, plin de muzică și sunete specifice lui.

Citește restul articolului

Categorii: filme