Așa-i că asociați dansul irlandez cu muzica celtică și, mai ales, cu melodiile din cele două spectacole faimoase, Lord of the Dance și Riverdance? Ei bine, azi vă propun să vedeți și varianta modernă a celebrelor mișcări asemănătoare stepului, dar, de această dată, în ritmuri contemporane. Kyra Archibald și Catherine Lamont dansează de când aveau 3, respectiv 4 ani. Au câștigat multiple competiții de profil și au susținut numeroase spectacole în toată lumea. Au pus bazele trupei Innova. La un moment dat, au decis să dea un aer nou tradiționalului dans. Iată ce-a ieșit.
Category Archives: 3 minute de pauză
3 minute de pauză
Nu sunt un pasionat de fotbal. Nu am stofă de microbist, deși a fost o vreme în care mă bucuram intens la reușitele Naționalei. Nu am o părere foarte bună despre fotbaliști, mai ales că îi am în minte mai ales pe cei români. Dar întotdeauna am considerat că ar trebui să fie mult mai responsabili în afara terenului, pentru că sunt adulați de mulți oameni, mai ales de copii, pentru ceea ce fac pe teren. Cei mici asimilează atât de ușor ceea ce face preferatul lor, bun sau rău. De aceea, acesta ar trebui să fie preocupat să fie un model, chiar dacă nu e întotdeauna ușor. Vă invit să vedeți un film emoționant despre reacțiile unor copii atunci când își întâlnesc idolul!
3 minute de pauză
Nobuyuki Tsujii s-a născut orb. La doi ani, mama sa a observat că își mișca trupul când auzea Chopin. Așa că i-a cumpărat un pian de jucărie. A învățat bucăți grele doar ascultându-le interpretate de alții. La 12 ani susținea primul concert la Tokyo. Atunci a dăruit publicului și una dintre compozițiile sale. În 2011, la 20 de ani, avea primul său recital la Carnegie Hall. A mărturisit că verifică dacă este în același tempo cu dirijorul ascultându-i respirația. De altfel, auzul e cel care îi permite să-și creeze în minte o lume a sa, ca un ecou al celei reale. În 2011, impresionat de tragedia provocată de tsunamiul de la Fukushima, a compus o Elegie. Vă invit s-o ascultați, în interpretarea tânărului pianist. Pregătiți șervețelele! Să nu spuneți că nu v-am zis!
3 minute de pauză
Corpul uman e fascinant. Și ce pot face unii ”posesori” cu el e uimitor! Pentru cei mai mulți dintre noi, împinsul către limite a rezistenței fizice înseamnă căratul unei sacoșe pline sau, eventual, mutatul vreunul dulap prin casă. În cazul celor doi, Li Zhao și Zhang Quan, propriul corp este cel mai frumos instrument la care pot interpreta o partitură de forță, echilibru, eleganță, armonie. O performanță care crește în intensitate până la punctul în care devine absolut incredibilă. Sfatul meu e să vă bucurați de ea și să nu încercați așa ceva acasă :) Spectacolul se numește ”Gheață și Foc” și a fost difuzat la televiziunea chineză cu ocazia Anului Nou Chinezesc. Citește restul articolului
3 minute de pauză
Vă place dansul irlandez? Știți voi, cel pe care l-au făcut celebru în lume trupele Lord of the Dance și Riverdance. Acea explozie de ritm și energie, acea sincronizare cu efecte vizuale și sonore incredibile, acea aproape inumană ”exploatare” a fiecărei fibră a corpului… Dacă vă place, n-o să vă supărați pe mine că vă propun să ne amuzăm nițel împreună cu niște artiști care spun că au găsit originile celebrului dans. Și exemplifică, prindr-o demonstrație care doar pare ușoară :) Pregătiți-vă să vă destindeți puțin!
3 minute de pauză
Suedezii par oameni serioși, poate chiar prea serioși pentru gusturile noastre de aproape meridionali, sigur latini. Dacă îi mai și asociezi cu armata, cu siguranță ți-i imaginezi mărșăluind cadențat, fără nicio legătură cu imaginația sau spectacolul. Ei bine, vă invit să vedeți un filmuleț care vă va dovedi că, alături de instrumentul potrivit, până și un militar nordic poate da dovadă de multă inspirație. Iar coregrafia e departe de a fi rigidă :)