văleu muică, dacă, totuşi, va fi puţină linişte?

Se simte aşa, o disperare prin media, că s-ar putea lăsa liniştea, cel puţin o perioadă, peste scena politică românească. Protagoniştii par uşor obosiţi şi, forţaţi de conjuncturi interne sau externe, îşi umplu mâinile cu pământ pentru a îngropa securea războiului. Nu se ştie încă cine are de câştigat din asta, dar sigur se manifestă zgomotos cei care pierd.

Acum, serios, de câte ori se poate sinucide Zăvoranca pe lună? Şi câte kile de plastic îşi mai pot băga în ele lauretele, draguşencele si alte “dive”? De câte ori mai poate divorţa Bahmuţeanca? Sigur, accidente or să tot fie. Şi incendii. Şi violuri şi crime. Dar parcă nu s-ar coborî atât de mult analiştii omniprezenţi, să discute despre astfel de subiecte, fără subtilităţi savante, scenarii complicate şi detalii pe surse. Aşa că, fini cunoscători ai pescuitului în ape tulburi, îşi îndreaptă artileria indignată şi, desigur, dezinteresată, asupra celor care promovează necesitatea unui armistiţiu, fie el şi în variantă românească, uşor netransparent. Ţinta principală pare a fi premierul, chiar dacă apetenţa lui pentru pace nu s-a manifestat doar în ultimul timp, ci şi înainte de a avea o funcţie importantă în stat sau de a fi smotocit de colegii lui europeni.

La investirea guvernului Ungureanu, Ponta a fost singur în Parlament şi a avut un discurs care i-a isterizat pe mulţi. Pe mulţi analişti,. desigur, care au transmis angoasele lor şi telespectatorilor fideli. “A trădat”, “s-a dat cu Băsescu”, “se rupe USL-ul”, “intră PSD la guvernare cu PDL” etc, etc, etc… Şi asta pentru că liderul social democrat a făcut un gest firesc într-o democraţie normală. Şi-a manifestat deschiderea faţă de un executiv care ar lua anumite măsuri necesare în situaţia dificilă prin care trece ţara. A fost echilibrat şi nepătimaş. Ceea ce, într-o societate măcinată atât timp de război, pare o trădare! Aşa cum scriam şi aici, pentru mine a fost primul gest care arăta maturizarea fostului “cârlan”. Surprinzător pentru mulţi, un sondaj realizat imediat după aceea a arătat că majoritatea românilor au apreciat prestaţia lui.

Într-o formă asemănătoare s-a repetat totul în toamnă, când, după eşuarea referendumului, acelaşi Ponta, de această dată premier, a început să vorbească din ce în ce mai des despre coabitare cu TB. Aceleaşi scenarii prăpăstioase dezvoltate în toate studiourile de televiziune sau pe siturile ziarelor. Aceiaşi analişti, aceleaşi suspiciuni de trădare, aceleaşi temeri pentru ruperea USL, aceleaşi acuzaţii aduse unui politician care părea speriat şi gata la compromis pentru a-şi păstra funcţia. Sigur, multora, atitudinea premierului li se părea cu atât mai suspectă, cu cât contrasta puternic cu a partenerului de alianţă şi, până mai ieri, de război nemilos cu locatarul de la Cotroceni. Prea puţini au observat că, pe măsură ce mesajele de armistiţiu se înteţeau, se accentua nervozitatea lui TB şi se înmulţeau ieşirile televizate intempestive ale acestuia, prin care nu reuşea decât să mai coboare niţel ARD-ul în sondaje. Aici spuneam că e vorba de o strategie care s-ar putea să aibă şanse de reuşită. Din nou, atitudinea aparent împăciuitoare, mai relaxată şi echilibrată, pare să fi fost pe gustul românilor. Toate sondajele realizate în această perioadă îl indicau pe premier ca fiind cea mai de încredere personalitate din cele aflate în prim planul luptelor politice.

Episodul 3 e în plină desfăşurare. Iar i-am auzit pe analişti vorbind de trădare, ruperea USL-ului, slăbiciuni ale premierului. Hopa, zic, iar a făcut Ponta o nefăcută! Exact! A semnat cu TB un acord de colaborare inter-instituţională. Cum, a căzut la pace cu dictatorul? A întinat idealurile de luptă cu suspomenitul, până la ruina totală a ţării? Ce linişte, ce echilibru, ce colaborare instituţională? Răzbel, conflict, haos, circ! Că poate nu ne-a fost de ajuns! Nu ştiu dacă vor avea succes gesturile premierului menite să calmeze puţin zbuciumatele ape politice. Din experienţa ultimilor 23 de ani, aş fi înclinat să spun că nu. Dar cred că era obligat să încerce. Şi e încurajator faptul că a înţeles acest lucru şi a şi procedat ca atare, cu riscul supărării unor colegi de partid sau de alianţă şi, mai ales, al antagonizării unor jurnalişti supăraţi că nu li s-a cerut acordul.

PS. Acum, desigur, mai rămâne întrebarea de ce trebuie semnat un document prin care părţile se angajează să respecte câteva lucruri normale şi de bun simţ. Poate din acelaşi motiv pentru care în cartea cu instrucţiuni de folosire a unui cuptor cu microunde scrie că nu ai voie să bagi înăuntru animale vii, ca să le usuci!

PPS. Un sondaj IRES, realizat pe 18 decembrie, după ce s-a aflat de acordul Ponta-Băsescu, arată că în premier au încredere foarte multă şi multă, 61% dintre români! Hm…

***

Dacă ţi-a plăcut această postare, te poţi abona la newsletter (în meniul din dreapta) pentru a fi printre primii care vei afla, printr-un mail, ce articole noi au mai apărut pe blog.

Categorii: viaţa cetăţii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to Constantin Şt. Cancel reply


    1. Apreciez acest editorial d.le Harjeu, mai ales tendinta bolnavicioasa a unor jurnalisti si posturi de tv de a gasi subioecte de scandal , sau de prevesti ruperea USL, de fapt manevre absolut prostesti de diversiune, a caror origine nu poate fi decat intr-un singur loc > ….. IN VAGAUNA LUPULUI TURBAT DE AL COTROCENI SI A ACOLITILOT SAI !!!!
      Imi pare rau sa constat ca insisi postul la care lucrati a titrat cu litere de o schioapa pe burtiera ” CRIZA MAJORA IN USL ” nu mai departe decat ieri, ca pana la urma sa nu fie nicio criza majora nici macar minora , de fapt o amarata de incercare de a umfla o basica de porc amarata. Am constat insa ca si la un alt post tv , recte Antena 3 care se dadea mare luptator impotriova capcaunului Basescu, exista multi jurnalisti care au devenit nervosi de cand USL a spart norma si a castigat detasat. Asa l-am vazut pe un betivan autorecunoscut ca Ciutacu zbierand impotriva lui Ponta, pe Dana Grecu isterizandu-se si facnd simplificari de minuscule probleme demne de gandirea unor copii de 5 ani, de parca noi telespectatorii am fi nste analfabeti si n-am intelege limbajul doct al politicienilor . Mai sa fie . De fapt se pare ca cei mai multi jurnalisti de marca !!! de la Antena 3 s-au sucit in atitudine si critica vehement USL , acelasi USL pe care il ricicau in slavi pana mai ieri si asta de cand au inceput impartirile de posturi in guivern , chestiune in care se pare ca Voiculescu este fosrte nemultumit . Mie toate aceste manevre si diversiuni mi se par si obsecne si imorale dar mai ales abjecte.
      Ce por face ? Probabil ma voi uita din ce in ce mai des la programele culturale ale TVR 1 care se va chinui sa tina trena lui TVR CULTURAL , dar ma tem ca si aici voi fi dezamagit, la fel de dezamagit ca si cei care au crezut ca RTV si Antena 2 sunt tribune de lupta impotriva a ceea ce noi cei 7,4 milioane de razvratiti de la referendum am crezut ca reprezinta Basescu , adica un clar regim de dictatura personala.
      Domnul Sebastian Ghita este si el nemultumit ca nu a fost numit in cabinetul Ponta ?
      cu respect, un cetatean dezamagit spre scarbit de cea de-a 4 -a putere in stat!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    2. suntem plini de ura ,de rautate ,nu avem nici cea mai mica darinta de a ne concilia .Normalitatea dumitale DOMNULE nu v-a fi aprecita de cei care vor ei sa stie tot ,dar tot ,tot .unii realizatori sunt pur si simplu enervanti
      .multumesc ptr. ceea ce ne-ai transmis prin cele d mai sus .

    3. Ei bine, cred ca avem doua probleme: 1-dorim normalitate, suntem o natie obosita, sfartecata de ura si neintelegeri fratricide, o natie care, de23 de ani, nu-si gaseste linistea; nu vreau sa-mi reamintesc de profetia lui Silviu Brucan, dar, iata, se implineste, ba, poate vom depasi termenul “facerii”…Pe de alta parte,nu putem avea liniste, normalitate- atata timp cat lucrurile nu sunt clarificate- si ma refer la dezastrul econ. , social,la inveninarea cu care T.B. si toti acolitii sai au au jertfit Romania si pe Romani cui?, Europei, adica exact celor a caror prietenie si inteleg. le dorim; de ce era necesara atata umilire? Cui prodest? Cui bono? Stim cu totii cui, dar nu mai discutam asta acum…Totusi, toate aceste hotii si faradelegi vor ramane nepedepsite? Nu cred ca oamenii vor accepta inca o infamie. 2-T.B. nu poate sta linistit la Cotroceni, romanii nu au uitat cine este cu adevarat, de aceea isi vor manifesta dorinta de a-l vedea plecat cat mai repede….Sunt de acord cu asta. Sper sa nu va fi plictisit. La buna vedere!( la jurnalul de seara).P.P.

    4. N-as fi vrut sa mai tulbur apele pe aici, dar parca tot mai bine ar fi fost daca initiativele acestea impaciutoriste ale domnului Ponta s-ar fi desfasurat la lumina zilei, sa nu mai dea prilej de indoieli in randul ziaristilor, unii dornici de dezbateri aprinse, dar mai ales in radul celor care am votat USL si implicit pe domnul Ponta. Sper intr-o pace durabila, sa de-a posibilitate noului guvern sa lucreze in liniste.Daca nu, oare s-or mai fi gasind ghilotine pe lumea asta?