toamna pe Valea Doftanei

Şi-am ajuns şi pe Valea Doftanei. Deşi e la o aruncătură de băţ de Bucureşti, drumurile nu m-au purtat niciodată într-acolo, preocupate să se conformeze tradiţiei Văii Prahovei. Dar, de când ieşirile (destul de rare) din oraş au devenit o necesitate pentru mecanismele care mă fac viabil la locul de muncă şi, în general, în societate, am început să caut alternative la axa Sinaia-Braşov. Săptămâna asta, ea s-a chemat Lacul Paltinu.

Inspirată alegere, nu pentru că n-aş mai fi văzut eu lac de acumulare în viaţa mea, dar pentru că mai rar am prins acel precis moment din toamnă în care pădurile arată exact ca în fotografiile photoshopate care strâng catralioane de like-uri pe facebook :) Şi dacă ele îmbracă des culmile care împresoară un lac, îţi spui că aşa ceva nu există şi că, dacă totuşi, natura şi omul şi-au dat mâna să creeze, ar merita cel puţin o promovare mai bună. Dar… la noi se face publicitate restaurantelor de la munte, de parcă ţuica ar avea alt gust băută într-o bodegă dintr-un cartier de periferie decât într-un local de fiţe de la poalele Bucegilor. Pe undeva, din egoism, aş putea spune că e mai bine că anumite colţuri de ţară nu au fost cotropite de hoardele de grataragii manelişti. Din păcate, însă, nici nu e nevoie de foarte mulţi ca să li se vadă urmele.

Drumul de la Bucureşti a durat vreo două ore, mers regulamentar :) Şoseaua dintre Câmpina şi lac e destul de peticită, dar nu-ţi rupi roţile. Am vrut neapărat să stăm pe malul lacului. Din păcate, cele mai multe pensiuni sunt în sat, la o distanţă oarecare. Şi ideea de a merge la un lac este să-l vezi cât mai mult timp posibil, eventual de pe balcon, nu să faci excursii printre case până acolo. Iar pe mal nu sunt decât două. Una foarte scumpă, ale cărei tarife au explodat după ce s-a filmat acolo o parte din X-Factor. Şi cea în care am stat noi. Aş vrea să v-o recomand, dar nu mă lasă inima. E decentă, în cele mai multe dintre aspecte. Dar sunt câteva care pot tulbura o şedere, fie ea şi scurtă. Unul dintre ele este absenţa oricărui semnal pentru mobil sau net (lucru nespecificat, desigur, în anunţul de pe site). O să spuneţi că nu strică două zile de deconectare de la reţele :) Poate, dar anumite deprinderi mentale moderne nu pot fi  resetate peste noapte. Al doilea ar fi un anunţ ciudat printat pe o hârtie din baie: “Vă rugăm nu aruncaţi hârtiile în wc, ci la coş. Risc de înfundare.”. Pentru că singura hârtie de pe acolo era cea igienică… n-am avut încotro şi am ignorat solicitarea, cu toate riscurile :) Din păcate, balconul nu dădea spre lac :)) Ca să-l vezi, trebuia fie să te uiţi pe geamul din dormitor, fie să cobori în spatele casei. Din fericire, puteai coborî pe nişte trepte de piatră chiar până la apă.

În prima zi am urcat prin pădure, pe un drum forestier. Frumos, dar nu suficient de lung. La un moment dat se înfundă. Aşa că am luat-o vitejeşte prin albia unui râu, sărind din piatră-n piatră, până traseul a devenit prea dificil şi riscam să facem o baie la picioare. E adevărat că afară era cald (de mânecă scurtă) şi un soare de vară, dar, totuşi… Ne-am întors şi, pentru că studiasem hărţile aeriene de la google :), am luat-o la un moment dat pieptiş, spre locul unde ştiam eu că trebuie să fie nişte stâlpi de electricitate. După scurt timp am început să auzim zumzăitul curentului prin fire :) Şi, după o pantă ceva mai provocatoare, am ajuns. Nu e chiar un obiectiv turistic, dar a fost un pretext pentru a mai hălădui niţel pe, hai să-i spunem, munte.

A doua zi dimineaţă, de fapt pe la 11 şi ceva :), tot versantul din faţa pensiunii ne aştepta învăluit în ceaţă. Mai lipsea mirosul unui foc cu lemne şi o ceaşcă cu ciocolată caldă :) Şi net, ca să le poţi face în ciudă prietenilor de pe facebook, live.

Am luat-o pe şosea, pe lângă lac, până la un pod care taie un braţ format de-a lungul unei văi laterale. De acolo ne-am întors pe mal. Sigur, acolo unde relieful o permitea. Pentru că, destul de des, eram nevoiţi să urcăm pantele cam abrupte, pentru a ocoli zonele stâncoase şi prăpăstioase. Există o porţiune defrişată pentru turişti, plină, evident, cu resturi. Sute de sticle de plastic şi de cutii de bere. Nu reuşesc să înţeleg de ce, dacă-ţi place să vii în natură, nu te deranjează gunoiul lăsat de alţii şi pe care şi tu îl măreşti? După-amiază am luat-o spre sat. Aşa cum spuneam, nimic deosbit, case destul de banale. Aşa că am profitat de semnalul de mobil care exista acolo, pentru a vedea dacă nu cumva, în absenţa noastră, s-a întâmplat ceva vital pe facebook :))

Din păcate, în afară de natură, nu prea ai ce să vezi. Să nu mă-nţelegeţi greşit. E perfect pentru două zile, dar, dacă stai mai mult, ai vrea să ai ceva de vizitat, o cetate, un monument ceva. Sau măcar un sat tradiţional. Sau să poţi merge pe lac cu vreun vaporaş, care să te ducă până în cele mai ascunse unghere umplute de apă. Presupun că, dacă mergi în gaşcă mare, timpul se umple mult mai cu spor.

Vă las să admiraţi câte ceva din lucrurile cu care m-am umplut eu în week-end. Nu ştiu cât o să-mi ţină rezervele în rutina zilnică şi gri, dar… merită împărtăşite, chiar şi numai vizual. Click pe fotografii, dacă vreţi să le vedeţi mari.

Categorii: călătorii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to Ivan gabriela Cancel reply


    1. multumesc pentru minunatele fotografii,este multa vreme decand nu am mai fost pe aici ,viata m-a dus pe alte meleaguri dar am ramas cu locurile natale in suflet…multumesc inca odata ! (y)

    2. Frumos , frumoasa tara .
      Doar omul ce incearca uneori sa urateasca ceea ce nu el a creat . iar asta e pacat . Mare pacat.
      Generatiilor viitoare ce le lasam in schimb ?

    3. am citit articolul si am vazut pozele sunt superbe sunt cele mai frumoase poze se vede totul ruginiu imi aduce aminte de copilaria mea petrecuta la tara,, cind ne duceam in gasca pe dealuri si faceam drumeti ,aceias chestie trebuia sa fim atenti pe unde calcam ,,pt ca era numai hirtie igenica si tot felu de timpeni dar asta nu ne inpedica sa ne facem noi treburile noastre(drumetia)…cind am vazut prima data imaginile ,am crezut ca sunt la cazane si acolo este o imagine foarte frumoasa in aceasta perioada ,,va multumesc pt aceste imagini frumoas ,,pt putin ma-m intors in copilarie ,,am avut o copilarie perfecta…