Da, da, ştiu că sunt idealist! Ştiu că n-ar trebui să-mi fac iluzii. Legate de alţii (nu-i aşa?), în special de politicieni. Mi-o spun mulţi, condescendenţi, ca şi când idealismul şi credinţa în oameni ar fi nişte boli ruşinoase. Şi ca şi cum blazarea şi îmbrăţişarea mentalităţii „toţi sunt o apă şi-un pământ” n-ar spune mai multe despre noi decât despre ceilalţi.