şi-a fost şi premiera piesei “Autorul” – partea a 2-a – oraşul şi oamenii

Reşiţa e un oraş muncitoresc. Şi nu de ieri, de azi. Şi nici măcar de pe vremea comuniştilor. Ci de pe la 1771, când aici se năştea prima uzină metalurgică. De atunci, inima aşezării a fost uriaşa maşinărie care înghiţea minereu şi scotea oţel! Poate de aceea nici aşezarea nu s-a dezvoltat ca una care să satisfacă exigenţele estetice ale unei protipendade. De altfel, prea puţin a rămas din Reşiţa veche. Cele mai multe clădiri sunt cunoscutele blocuri cu multe etaje. Un centru civic, ca multe altele răsărite din pofta de sistematizare a lui Ceauşescu.

Oraşul e practic împărţit în două. La prima vedere chiar ai zice că sunt două, distincte, aşezate de o parte şi de alta a Bârzavei. Nu cred să mai fi văzut în drumurile mele o localitate atât de ruptă în două. O linie de tramvai, pe care nu mai circulă de mult nicio garnitură, străbate partea mai veche a oraşului. Tot acolo sunt şi sala polivalentă, magazinul universal, piaţa cu fântâna cinetică (poza e luată de pe net, ca să vedeţi cam cum arată oraşul toamna). Şi Teatrul de Vest, adăpostit de una dintre foarte puţinele clădiri vechi, cu arhitectură neo brâncovenească. A fost renovată recent, arată foarte bine, dar nu se încadrează deloc între blocurile comuniste care s-au ridicat în jurul ei.

Din păcate, am stat prea puţin pe acolo, pentru a vedea mai mult de câteva străduţe centrale. Restul, dintr-o plimbare cu maşina. Dar am înţeles că fala oraşului sunt împrejurimile, pe care abia aştept să le văd… cu ocazia viitoarei premiere :) Am văzut, în schimb, muzeul în aer liber cu locomotivele cu abur fabricate la Reşiţa. Chiar interesante. Şi, desigur, amuzant şi trist să vezi trecute pe unele dintre ele vitezele cu care puteau rula, de 110 km/h. Asta, în 1940! Deci, cu ea puteai face drumul de la Bucureşti la Reşiţa în 4 ore, nu în 10-12, ca acum, cu garniturile “moderne”! Nu ştiu de ce, dar coloşii aceştia de metal îmi dau o senzaţie de forţă mult mai pregnantă decât locomotivele moderne, electrice. Cred că mi-ar plăcea să merg într-una :)

În prima seară am fost invitaţi de gazde la restaurantul unui hotel al unui fost jucător de la Steaua. Adicătelea, de fitze. După o oră după ce ne-a luat comanda, a venit chelnerul cu o parte din farfurii. Uitase, desigur, cine, ce dorise. Şi parcă neieşindu-i la socoteală, ne-a luat pe rând să ne întrebe ce mai cerusem :)) Astfel încât pentru unii mâncarea a venit la mult timp după ce ceilalţi terminaseră. Şi localul era aproape gol. Mă întreb cum s-ar fi descurcat cu el plin!

În schimb, oamenii de acolo ne-au primit foarte bine şi au fost extrem de drăguţi tot timpul. Îi amintesc cronologic :) Directorul teatrului, N. D. Vlădulescu, un personaj în adevăratul sens al cuvântului, scriitor, pictor, scenograf, regizor, fotograf. Regizorul Boris Melinti, un basarabean cu aspect blajin şi cald, dar cu tolba plină cu poveşti de aventuri. Matei Mircioane, artistul-jurnalist, care ne-a însoţit peste tot şi a scris câteva articole dense pe argument-cs.ro. Adriana Baghiu, care e atât de ataşată de Radio Reşiţa. Acolo am dat şi primul interviu, într-un studio care mi-a amintit de începuturile mele în mass-media, la Radio Total. Clădirea e aşezată pe un deal, Îi invidiez pe cei care lucrează acolo, pentru priveliştea pe care o văd zilnic prin geamurile redacţiei.

Apoi directorul teatrului (v-am spus că e multicalificat :) mi-a luat un interviu pentru Banat TV. Aşa l-am cunoscut pe Ovidiu, operatorul care are aceeaşi maşină ca şi mine. Evident, ne-am povestit aventurile mecanice :) Şi ne-am declarat extrem de satisfăcuţi de Lagunele noastre :)

Vali Popovici Marciuc, de la infocs.ro, a scris şi el despre premieră. Mi-a şi luat un interviu, pe care l-a inserat într-un material elaborat, postat pe acelaşi site. Apoi colegul meu, Cristi Franţ, corespondentul RTV în zonă şi, în acelaşi timp, colaborator cu Televiziunea de Vest. Am fost şi acolo luni dimineaţa, pentru un ultim interviu. L-am cunoscut şi pe redactorul şef al postului, Dan Popoviciu, dar nu în această calitate, ci în cea de patron al unui local discret şi plin de orologii vechi, unde am mâncat nişte mici buni :) Deci, uneori, jurnaliştii au şi talente manageriale, nu ca mine :)

M-am întâlnit şi cu Dl. Cocora, criticul care a făcut parte din juriul Concursului Naţional de Teatru de Comedie, la care piesa Autorul a luat premiul 2, acum… să tot fie 7 ani. Şi cu două prietene de facebook, Sibilla şi Roxana.

Plus, desigur, toţi spectatorii de la premieră, dar despre asta voi vorbi în următorul episod :)

va urma

Citeşte aici prima parte.

PS. Click pe poze, dacă vreţi să le vedeţi mari.

Categorii: călătorii
 
      Ţi-a plăcut?
Şi împarte cu prietenii tăi! Facebooktwitter

Vrei să fii informat rapid despre noile postări de pe blog? Simplu! Abonează-te la newsletter!
  •  

    Ai un comentariu de făcut? Be my guest!

    Nu voi aproba apariţia comentariilor nelegate de subiectul postării, fără logică, fără argumente, emanaţie a vreunui talibanism, indiferent de tabără, cu invective, indiferent de destinatar. Și, desigur, nici pe a celor care nu respectă regulile de bun-simţ, decenţă şi corectitudine, ale unei comunicări dintre oaspete (tu) şi gazdă (eu)!


    Dacă ai cont de Facebook, poți comenta în acest box. Dacă nu, ai altă opțiune mai jos:

    [fbcomments]

    Dacă nu ai cont de Facebook, folosește acest formular:

    Leave a Reply to Cristian Franț Cancel reply


    1. Superba Resita, orasul in care am trait 24 de ani :) chiar daca e asa vechi si neinsemnat ca si punct pe harta economica a Romaniei, pt mine inseamna foarte mult. O iubesc pt peisajul unic pe care il afiseaza in fiecare anotimp si pt oamenii locului care sunt foarte primitori si simplii.

    2. Radu,
      o mică corectură. Nu sunt reporter la Vest TV ci soția mea e moderator a colo. Interviul luat era pt emisiunea ei. Eu sunt doar colaborator cu Vest TV însa pe domeniu economic și nu editorial.
      Oricum interviul este o comoară, vei vedea în curând …